Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Viaţa cu amănuntul de Marius Chivu


Dan Lungu nu este doar un energic scriitor (este iniţiatorui Clubului 8) şi jurnalist (a scris la Timpul şi la Monitorul de Iaşi), dar şi un sociolog de perspectivă, în prezent lector doctorand la Catedra de Sociologie şi Asistenţă socială a Facultăţii de Filozofie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi.

Sfârşitul anului trecut i-a adus publicarea a două studii. Primul dintre ele, Povestirile vieţii. Teorie şi documente este o culegere de istorii orale, documentele fiind susţinute îndeaproape de aspecte teoretice, comentarii şi o critică a acestui tip de cercetare foarte la modă astăzi. Pentru cei care încă nu s-au lămurit pe deplin cum e cu istoria orală, primul capitol al cărţii este o foarte necesară introducere intitulată Despre uzul social al povestirii vieţii. A doua jumătate a cărţii ne prezintă o serie de documente orale despre viaţa de zi cu zi în întreprinderile socialiste. Cartea nu este o premieră. Astfel de studii însoţite documentar a mai publicat, dacă e să ne restrângem doar la Bucureşti, colectivul condus de Zsoltan Rostas, colectiv din care face parte şi Sorin Stoica, un alt foarte bun prozator al noului val. Val care pare să-şi aibă creasta la Iaşi. Merită reţinut acest aspect cum că doi dintre cei mai talentaţi tineri prozatori de azi sunt sociologi de formaţie. Dan Lungu mărturisea într-un interviu că literatura l-a ajutat mult în înţelegerea şi practicarea sociologiei, că „simţul observaţiei dezvoltat prin scrierea prozei îţi dă o acuitate benefică în sesizarea elementelor pertinente ale contextului social”, aşa cum şi „modul de a privi actorul social şi de a reconstrui complexitatea lumii sociale oferă sugestii preţioase prozatorului.”

Construcţia identităţii într-o societate totalitară este, aşa cum o şi subintitulează autorul, o cercetare sociologică asupra scriitorilor. După câte ştim, dintr-o astfel de perspectivă scriitorii noştri n-au prea fost analizaţi, iar cartea merită o discuţie serioasă aparte. Studiul lui Dan Lungu merită citit în paralel cu eseul Literatura română în comunism al lui Eugen Negrici, eseu care se ocupă cam de aceleaşi lucruri. Doar instrumentarul teoretic diferă. Strategiile identitare ale puterii susţinute de sistemul de manipulare al cenzurii, dar şi reacţiile actorilor sociali din câmpul literar, rezistenţa la politic, statutul social şi libertatea/exilul interior al scriitorilor, toate acestea fac subiectul unor minuţioase analize sociologice. Noţiuni şi concepte precum „condiţia scriitorului”, „rezistenţa prin cultură” sau „scriitori de partid” sunt abordate şi interpretate, cum s-ar spune, metodologic. Unul dintre meritele imediate ale acestei cărţi este acela că sintetizează, ordonează cumva întreaga problematică atât de discutată în ultimii ani. Un subcapitol se ocupă, de pildă, de strategiile de evitare/păcălire a cenzurii, relevând în toată splendoarea lui fatală întregul parcurs al operei de la producător la cititor. Lucrarea (însoţită de o bibliografie substanţială) este o apariţie necesară, fără discuţie, iar pentru cei ce vor să înţeleagă pe deplin literatura română sub comunism acest studiu este absolut obligatoriu.

Chiar dacă a fost ocupat cu sociologia (pusă însă, cum am văzut, tot în serviciul literaturii), Dan Lungu n-a uitat de proză, căci poezia pare să fi trecut în planul secund. Volumul lui de proză scurtă, Cheta la flegmă, apărut în 1999 (Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor), a avut ecouri critice foarte bune, mai toţi cronicarii care l-au semnalat atunci vorbind despre un prozator autentic şi de anvergură. Cum la noi cărţile, mai ales cele apărute la edituri mici din provincie, sunt ca şi inexistente, Dan Lungu s-a gândit bine să reediteze acel volum. Adăugând câteva proze noi şi schimbându-i titlul.

Şi la relectură, impresiile bune se păstrează intacte. De la aspectul stilistic (frazare fără cusur), până la conţinutul în sine, povestirile au forţa de a motiva lectura. S-au pronunţat multe, foarte multe, nume ale literaturii universale, şi nu numai, cu care scrisul lui Dan Lungu ar avea câte ceva în comun. Cred că aplecarea aceasta spre sursologic nu numai că, făcută fără măsură, este nedreaptă pentru autor (în fond, la această vârstă a literaturii, asemănările de acest tip sunt structural numeroase şi absolut inevitabile, căci orice bun scriitor de astăzi este un filtru: scrie şi ceea ce citeşte), dar nu cred că are o relevanţă prea mare. Numele Gabrielei Adameşteanu, cred, era de-ajuns.

Proza care dă noul titlu al cărţii conţine implicit şi o poetică a scrisului lui Dan Lungu: „Realitatea i se păru un păianjen uriaş, cu picioare înalte şi fragile, segmentate, călcând strâmb pentru a merge drept. Realitatea devenise grea, apăsând parcă asupra minţii. Un elefant pe catalige, un elefant cu picioare de păuanjen. Picioare gata să cedeze, rezistând spre mirarea tuturor, graţie acelor încheieturi fragile, deosebit de mobile, numite amănunte. Pânze de păianjen, picioare fragile, asta era lumea.” (p. 53) Ochiul de sociolog nu dă greş şi savoarea acestei literaturi vine exact din amestecul inefabil de umor, ironie, naivitate, candoare, cruzime, cinism, banal şi miraculos al amănuntelor vieţii de zi cu zi. Mediile surprinse de Dan Lungu sunt cele marginale, oamenii sunt simpli muncitori sau pensionari, scenele de viaţă cotidiană banale, iar semnificaţiile multiple şi deloc futile. Timpul de trecere, postdecembrist, este urât şi greu, oamenii mărunţi sunt dezorientaţi de viaţa promiscuă care le frânge şi orice urmă de moralitate. De aici şi întâmplările crude, groteşti, absurde ce par scoase parcă din ştirile senzaţionale ale ziarelor. De fapt, acesta este mediul care furnizează presei paradoxurile existenţei, pentru că aici, unde viaţa e compusă doar din amănunte, „centrul cunoaşterii e pretutindeni”. Ultimul text al volumului, inedit, este un reportaj din Transnistria, o relatare impresionantă care surprinde nud o realitate cu atributele senzaţionale ale unei scrieri perfect absurde. Textul este, de altfel, intitulat Postfaţă sau despre distanţa iluzorie dintre ficţiune şi realitate.

Povestirile sunt în mare parte, aşa cum s-a spus deja, antologabile. Remarc şi eu, extrem de selectiv, De-a întunericul, Cinci, cinci şi jumătate sau Ca de fiecare dată. Deşi par scrise alb, direct, la prima mână, de fapt se poate ghici travaliul mult mai mare din spatele lor şi gândirea producătoare pretenţioasă.

Dar Dan Lungu scrie şi teatru, iar Nuntă la parter nu este primul lui text dramatic. Această scurtă piesă, în linia post-absurdului, ne înfăţişează spaţiul sumbru, închis şi guvernat de reguli stricte al armatei. 9 soldaţi şi cu sergentul 10 sunt captivii unui Big Brother fără chip, a cărui voce se ghiceşte în spatele unui difuzor ce transmite neîncetat un reportaj stupid despre succesul industriei polietilenei. Soldaţii sunt propriu-zis victimele (dar, mă întreb, nu asta e, de fapt, realitatea?) efortului animalic al stagiului militar, al capriciilor absurde şi umilitoare ale sergentului, într-un ritm, paradoxal, rutinier. Izolaţi şi la cheremul unui sistem totalitar (acţiunea e localizată antedecembrist), soldaţii ispăşesc pedeapsa de a exista şi de a avea „priviri inteligente”. Piesa se încheie simbolic cu o nuntă grotescă între doi soldaţi, o nuntă batjocoritoare regizată şi urmărită îndeaproape de sergentul beat care aşază pe capul „miresei” o coroniţă de spini. Stagiul militar se încheie, însă soldaţii rămân şi în civilie închişi în dormitoarele unităţii ascultând zgomotele lumii de afară strecurându-se, probabil, prin canalele de aerisire.

Piesa are, după părerea mea, două handicapuri: e scrisă cam târziu şi pare o schiţă de Vişniec (pentru a o raporta la o referinţă apropiată atât stilistic, ideologic, cât şi temporal).

Energic, inteligent şi talentat, Dan Lungu este un autor în sensul cel mai larg, de la care ne putem aştepta la multe surprize. O nouă carte de proză, aflu, este în pregătire.



Dan Lungu, Povestirile vieţii. Teorie şi documente, Ed. Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi, 2003. 254 pag.

Dan Lungu, Construcţia identităţii într-o societate totalitară – o cercetare sociologică asupra scriitorilor, Ed. Junimea, Iaşi, 2003. 282 p.

Dan Lungu, Nuntă la parter, piesă în nouă tablouri, Prefaţă de Alina Nelega, Ed. Versus, Iaşi, 2003. 84 p.

Dan Lungu, Proză cu amănuntul, Ed. Cronica, Iaşi, 2003. 150 p., 45.000 lei

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara