toată lumea ştie că la Ipoteşti, în
incinta complexului muzeal de
acolo, dedicat memoriei lui Eminescu
şi familiei lui, există un obiectiv turistic unicat
în lume: Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi
Gavril. De ce este această biserică obiectiv turistic
unic în lume? De-a lungul timpului s-au tot
ctitorit biserici în România, iar în ultima vreme
cu un spor demn de cartea recordurilor. Însă
acea biserică de acolo, nu pentru că este construită
în stil Muşatin, asemănătoare cu multe
dintre bisericile ctitorite de Ştefan cel Mare,
printre care şi cea din vecinătate, de la Popăuţi,
din Botoşani, este atît de importantă, ci pentru
faptul că este singura biserică din lume dedicată
memoriei unui poet. Şi unicitatea ei nu se opreşte
aici, ci constă şi în faptul că pictura din interior
este una atipică, ce nu intră în canoanele bisericii
ortodoxe pentru astfel de decoraţiuni interioare:
aureolele sfinţilor, care au o înfăţişare ca ruptă
din rîndul chipurilor oamenilor locului, au fost
înnegrite de timp, nu sunt aurii sau argintii,
sau au devenit negre cu trecerea timpului şi au
dat prilejul la tot felul de interpretări.
Ca mai toate bisericile şi aceasta a fost
construită din colectă publică. În 1929, cu
zece ani înainte de a fi comemorat Mihai Eminescu
la cincizeci de ani de la moarte, Nicolae
Iorga, originar şi el din Botoşani, un luptător
pentru identitatea naţională, cu toate greşelile
din perioada de ministeriat, împreună cu
scriitorul Cezar Petrescu au deschis colecta
publică şi în 28 iunie în acel an cu un sobor de
preoţi au tîrnosit locul de ctitorire a bisericii.
Ctitor a fost ales regele Carol al II-lea, care a
făcut o donaţie importantă. Biserica a fost gata
în 1938, iar în 1939 a fost sfinţită de mitropolitul
Moldovei, Irineu Mihălcescu, cu hramul Sfinţilor
Arhangheli Mihail şi Gavril, în aşa fel ca în iunie,
la cincizeci de ani de la moartea lui Mihai
Eminescu, comemorarea să aibă loc într-o
prezenţă numeroasă, deşi casa familiei
Eminoviceştilor era lăsată în paragină de noii
proprietari, familia Papadopol, care, la insistenţele
şi autoritatea lui Nicolae Iorga, a fost de
acord cu amplasarea bisericii acolo, imediat în
apropierea bisericuţei lui Gheorghe Eminovici
şi cu altarul chiar lîngă mormintele părinţilor
poetului şi cel al unui frate. Pictura a fost executată
în timp util de pictorul Petre Remus Troteanu,
profesor la Academia de Arte Frumoase din Iaşi,
fiu al unui preot născut în Ipoteşti. Nu s-a găsit
nici o însemnare în documentele pictorului din
care să reiasă alegerea culorii aureolelor, dar
legendele ivite după ce aureolele s-au înnegrit
s-au încetăţenit în timp şi au indus părerea
că acele aureole în negru ale sfinţilor de pe fresca
interioară a bisericii ar fi sugerat doliu
pentru poetul dispărut atît de devreme şi atît
de tragic cu cincizeci de ani în urmă. Cercetările
recente, făcute de experţi în pictura murală, au
scos la iveală faptul că, totuşi, iniţial aureolele
au fost pictate în galben, cum se pictează de
regulă acestea, dar timpul le-a colorat în negru,
cerînd parcă să se aşeze doliul pe frunţile acestora
pentru dureroasa dispariţie a poetului şi pentru
faptul că peste memoria lui încă se aruncă pete
ce se doresc ale uitării, ale renegării celui care
a creat limba română literară, element identitar
absolut pentru un popor cum este al nostru încă
încercat. Importantă este şi catapeteasma
din biserică, unică şi ea, lucrată de sculptorul
danez Peer Marloe, aflat în acea perioadă la
Mănăstirea Văratic.
Foarte important este şi faptul că tablourile
votive de pe pereţii interiori de la intrare îl
reprezintă, printre sfinţi şi ctitorul bisericii,
regele Carol al II-lea, pe poetul Mihai Eminescu
în mărime naturală, în straie de sărbătoare.
Acest aspect a fost înţeles atunci, dar viu comentat
mai tîrziu. Nici soldaţii sovietici-bolşevici, care
au ajuns acolo şi au adăstat un timp în casa
poetului în 1944, trăgînd gloanţe în chipul regelui
şi al sfinţilor cu aureole negre, nici mai tîrziu
comuniştii nu au stricat picturile, considerînd
biserica un unicat preţios. Nu acelaşi lucru au
făcut cei care păstoresc astăzi comunitatea
ipoteşteană din punct de vedere religios şi politic.
Aceştia, la finele lunii noiembrie anul trecut,
după ce în primăvară au dat jos ţigla de pe
acoperiş, înlocuind-o cu tablă chicioasă, au decis
să şteargă în parte pictura din altar şi din naos,
pe motiv că vor să o înlocuiască cu o nouă pictură,
de data asta canonică. Au fost opriţi la timp prin
intervenţia poliţiei patrimoniale. Dar imediat
şi-au reluat demersul şi cu mai mare aplomb,
decopertînd şi pereţii interiori ai naosului.
Motivaţia celor de acolo a fost că biserica este
a satului, parohială, şi fac ce vor în ea, iar în
privinţa renunţării la pictura recunoscută, că
nu este canonică şi trebuie să dispară. Şi a
dispărut! Dar oare pictura din biserica Mînăstirii
Daniil Sihastru de la Durău, realizată de Nicolae
Tonitza, atît de apreciată de turişti, este canonică?
Vandalii de la Ipoteşti nu au ţinut cont că biserica
de acolo este inclusă în patrimoniul Memorialului
Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii „Mihai
Eminescu” şi deci în protecţia acestuia.
deşi vandalismul a fost oprit de
intervenţia poliţiei, el a fost reluat,
cu sprijinul ascuns al celor în
administrarea cărora se află biserica şi
anume Mitropolia Moldovei din Iaşi, care, legal,
poate decide ce vrea în această privinţă. Acum,
în plină democraţie, cînd biserica are un rol
fundamental în mentalul colectiv, în loc să se
facă, cum era firesc şi necesar, o restaurare a
picturii care a devenit punct de atracţie pentru
turiştii din întreaga lume, s-a trecut, pe ascuns,
fără aprobări prealabile, la devastarea acesteia
şi în final la desfiinţarea ei. Ce ar fi de întreprins
în această fază? Cine ar trebui să impună refacerea
picturii interioare a bisericii? Autorităţile locale
spun să se procedeze legal. Probabil aşa cum
s-a modificat acoperişul, aşa se va modifica şi
pictura interioară, fără a se conserva măcar
într-un album foto. În loc să se restaureze şi să
se păstreze aşa cum au dorit şi au făcut doi
oameni de cultură, Nicolae Iorga şi Cezar
Petrescu, ca un monument creştin, unic în lume,
dedicat memoriei poetului Mihai Eminescu.
