Motto:
,,Şi mîna domnului a venit peste
mine acolo, şi mi-a zis: "Scoală-te,
du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!"
(Ezechiel 3. 22)
Cuvintele robiei
Toate cuvintele îţi sunt îngăduite
doar acesta nu
de te vei atinge de el
din acel moment va începe
moartea ta în afara cuvîntului
spuse scribul avertizîndu-l pe poet
Fardezi faţa din naştere a poemului
în cuvinte moi de aur de argint
plăcut mirositoare astfel născîndu-i
un chip fals
îl porţi aşa prin lumea cuvintelor
scrise tot de tine altădată
pe zidul poemului
cu o parte din mînă
Eu dau viaţă eu omor îşi aminti poetul
şi chemă pe scribul său
să-i tîlcuiască cele scrise chiar de el însuşi
poemul se cucereşte prin năvală
Rugăciunea poetului
Dar ţara Ofirului cu aurul ei fără de preţ
cum o mai pot găsi doamne eu n-am
puterea tatălui meu eu nu m-am luptat
în groapa cu lei eu nu sunt bărbat
în toată puterea cuvîntului aşa cum era
tatăl meu încă din tinereţile sale chiar dacă
era iute la mînie de aceea doamne îţi cer
doar un singur lucru dă-mi înţelepciune
să pot şi să ştiu înspre ce şi încotro
să îndrept faţa poemului în aşa fel
încît niciodată el să nu poată fi
văzut şi descris în întregime
îşi încheie poetul rugăciunea
nu înainte de a se ruga şi pentru
înţelepciunea scribului său ca el
să ştie atunci cînd poetul
îşi va întoarce faţa de la faţa poemului său
să răspundă mulţimii ce va aştepta
tulburată şi încordată să vadă
cît aur fără de preţ pietre scumpe şi lemn de santal
descarcă din saci cămila
o dar ţara ţara Ofirului cum o mai poţi găsi
Vocea
Aşa se şoptea printre cuvinte
el a făcut multe pentru noi
a adus din nou acasă
pe fraţii şi surorile noastre
ca pe prinşii de război
lui îi ajunseră la ureche toate acestea
şi coborî în vale şi se odihni cu capul pe piatră
în vis atunci îi apăru împărăteasa Ofirului
şi-ar fi vrut s-o oprească la el
ca femeie a lui
însă cuvintele robiei îi frînseră visul
trezindu-l şi făcîndu-i-se
toiag cu trupurile lor
cu el în mînă se întoarse
în Cetatea poemului
descoperind şi pedepsind toate cuvintele
mîndre precum păunul
dar şi pe cele care-i lăudaseră lucrarea
peste măsură
(robeşte-mă ca să fiu liberă auzi vocea
şi o clipă i se păru că-l roagă
chiar împărăteasa Ofirului)
Mustul
Işi aduse aminte:
cînd a coborît şi făcuse deja primul
pas în vale mai toate simţurile lui
erau domolite
iar urmele sării lumilor de dedesupt
din care venea îi acopereau pupilele
ca pînza aceea ţesută din cînepa
murată (în copilărie mergea cu străbunica lui
să o întoarcă de pe o parte pe alta)
astfel că sosi gol de multe cuvinte
despre care nici nu auzise măcar
şi care-l aşteptaseră aici să-l nască din nou
să-l umple cu mustul lor ca atunci
cînd va reveni printre ai săi de teama trădării
să vorbească o altă limbă pe care nici scribul său
să n-o înţeleagă şi numai aşa
vor putea ei să-i spună
pleacă de la noi că nu te cunoaştem
şi abia îşi puse capul pe prima piatră
ieşită în cale că îşi simţi limba amorţită
dimineaţa
o pată de must se ivi în colţul buzelor sale
Geamătul
Fiindcă începu să alerge prea repede
brăzdînd valea în lung şi-n lat
în căutarea locului
unde chipul lui trebuia să ia forma blîndeţii
poemul n-a mai putut ţine pasul cu el
rămînînd în urmă prea mult şi nu
după mult timp îl ajusne din spate strigătul
,,trage-mă după tine"
mai mult geamăt părîndu-i-se
se opri întoarse capul
şi văzu valea acoperită
pe jumătate de umbră
un fulger născut din senin
lumină partea aceasta şi poema
îşi deschise odăile pentru o clipă
timp îndestul să vadă cum reuşeşte
să scape înlăuntru
doar cuvîntul care păruse mut şi orb pînă atunci
Culcuşul
Se pregăti de popas să-şi odihnească cuvintele mici
înainte de a pune capul pe piatră
mai aruncă o privire fugară-napoi
în vale urma primului pas dispăruse deja
o clipă îl fulgeră gîndul să nu se oprească
(gîndul cel bun ce nu bănuia că va fi chiar
în seara aceea trădat) cînd abia auzi
glasul de lapte al celui mai mic
vorbind pentru prima oară opreşte-te aici
sîngele nostru este încă subţire
genunchii prea moi
şi crudă vederea ochiului nostru
(din seara aceea a înţeles că dacă va reuşi
să scoată cu bine din vale cuvintele mici
şi să intre cu toate în Cetatea poemului
împotriva lui va începe prigoana
proorocită cu mult înainte de pornirea spre vale)
se opri spre odihnă şi cel mai mic dintre ele
care pînă atunci fusese şi cel mai iubit de el
după ce-i vorbi astfel îi întoarse vorba din gură
şi plecă să se culce găsindu-şi culcuş
întîia oară în altă parte decît în gîndul tatălui său
încă puternic şi stăpîn, s-ar crede, peste decizia dreptului de întîi născut
