„Dichter Existenz als Sünde”
(Rilke)

la vremea mea, în sărbători
ningea cu păhăruțe peste sat
din înserare până-n zori
din zori și până-n înserat
din zori și până-n înserat

cu albe păhăruțe fulguia
cu albe păhăruțe viscolea
cu albe păhăruțe fulguia
cu albe păhăruțe viscolea

ningea
ningea cu albe păhăruțe ‘nvolburat
pe urmele băiatului plecat

singur
în lume
la urat
singur
în lume
la urat.

privind în urma lui
rememorat
privind în urma lui
rememorat de-atâta alb imaculat
pe cinstea mea, m-am îmbătat
pe cinstea mea, m-am îmbătat:

gata, s-a terminat
cu existența
poetului
ca păcat!

torsul pisicii
la geam când scrie
în sinea ei o poezie
o mare absolută poezie
de care nimeni nu știe
ca de mormântul din pustie
ca de mormântul din pustie

e singura mea nostalgie
e singura singura
mea
nostalgie.

11 ian. 2017