Spre noi călătoreşte Unicorn
drept simbol al
purităţii şi al graţiei. Să
fim atenţi! Nu poate fi
primit decât de inimile
inocente, de sufletele
curate. Să trimitem departe
de noi ideile preconcepute
pentru a-l putea înţelege,
pentru a ne bucura de darurile
sale.
Ne aduce un sound pe cât de
pitoresc pe atât de seducător. Reia
pentru memoria noastră parfumul
de epocă al unor timpuri de mult
apuse Sunt valori readuse în actualitate,
pe parcursul ultimelor luni, de formaţia
Anton Pann, turneu de cuprindere
naţională care a inclus principalele
oraşe ale ţării. Relativ recent au
concertat la Bucureşti, în Studioul
de Concerte Radio.
Momente din trecutul nostru
cultural, lirica de curte de sorginte
orientală, muzica preluată din vechi
izvoade, au fost readuse în actualitate
pentru a le arăta frumuseţea, pentru
a le arăta importanţa în ce priveşte
constituirea unei spiritualităţi proprii
oamenilor acestor locuri, o spiritualitate
balkanic-orientală susţinută de muzica,
de poezia târgurilor, a iarmaroacelor
inclusiv la curţile boiereşti sau la cele
domneşti. Sunt aspecte puţin cunoscute,
puţin revelate astăzi în spaţiul public.
Astăzi ca şi în urmă cu un secol şi
jumătate, când tendinţa de occidentalizare
începe a fi promovată la nivelul
familiilor boiereşti pământene dar şi
la nivelul claselor medii, orăşeneşti,
atât la nivel individual cât şi social.
Este epoca lui Nicolae Filimon, mare
amator de muzică vest-europeană,
unul dintre primii cronicari muzicali
ai locului, în secolul al XIX-lea;
este epoca lui Alecsandri.
La această lume se referea Eminescu
atunci când aprecia că „ai noştri tineri
la Paris învaţă”… tot felul de
superficialităţi mondene, care îl
exasperaseră pe poet. Alţii întreprind
acţiuni valabile care vor duce peste
decenii la constituirea statului naţional.
Avem de-a face, aşa cum menţionează
autorii, cu un „spectacolmanifest
pro cultură”. Sunt înbinate
valori ale muzicii româneşti cu cele
ce provin din spaţiul statului otoman
din secolele XVIII – XIX, cu poezia
aceluiaşi spaţiu.
Este epoca lui Anton Pann,
compozitor, publicist, tipograf şi
cântăreţ de strană, născut la sfârşit
de secol XVIII, la Sud de Dunăre,
într-o familie de aromâni. Este autorul
multor cântece de dragoste care
făceau deliciul petrecerilor boiereşti
din Moldova, de pe ambele maluri
ale Prutului, dar şi a celor din Bucureşti,
Braşov sau Râmnicu Vâlcea.
În memoria acestuia, cu mai bine
de zece ani în urmă, a luat naştere
Formaţia vocal-instrumentală de
Muzică Veche ce poartă numele
cunoscutului psalt. Iar Unicorn
este numele emblematic al turneului
abia încheiat, o veritabilă călătorie
muzicală în istoria noastră, cum o
definesc autorii.
Atât proiectul abia împlinit, cel
al recentului turneu de concerte, cât
şi ultima imprimare discografică, cea
de a cincea, simbolic intitulată
Kara Eflak – de la Bucureşti şi până
la Stambul, sunt rod al unor cercetări
îndelungate ce preiau şi interpretează
materiale ce provin din colecţiile
Dimitrie Cantemir şi Anton Pann,
preiau, de asemenea, folclor vechi
de Constantinopol sau de Istanbul,
din Fondul George Breazul, din Codex
Moldavus, din colecţiile unor cercetători
străini, folclor grecesc, pagini datorate
sultanului Abdulaziz.
Momente pitoreşti, unele dansante,
genul peşrev ce deschide o evoluţie
instrumentală amplă, formulată în
diferite moduri ale makam-ului, apoi
melodii lirice dintre cele mai seducătoare,
cântecele pitoreşti ce par a prevesti
lumea manelelor, Inimioara mea cea
arsă sau Scoală puiculiţă, scoală!,
apoi Dansul Valah şi cel Moldav, toate
aparţin fondului de aur al repertoriului
formaţiei.
În mod semnificativ, rememorând
evenimentele tragice ale genocidului
armean din podişul Anatoliei, recentul
turneu a inclus evoluţia renumitrului
muzician Emmanuel Hovhanissyan
din Erevan; este un vestit performer
al instrumentului tradiţional de suflat,
duduk; nu s-a aflat pentru prima oară
în România. Sunt molodii încărcate
de sentimentul unei dureroase nostalgii,
o lume spirituală, inclusiv în plan
muzical-morfologic, total diferită de
cea a complexului cultural otomanbalcanic
al timpului.
Indiscutabil, în concertul bucureştean,
cea mai spectaculoasă, cea mai
entusiasmantă evoluţie instrumentală
a fost oferită de percuţionistul libanez
Ghassan Bouz, specialist în percuţie
tradiţională orientală dar şi în jazz.
Este o uimitoare lume a timbrurilor
ce însoţesc evoluţiile viorii mânuite
cu îndemânare virtuoză de Sabin
Penea, cu accidentale pendulări spre
cântul academic al instrumentului,
o lume a vocalităţii expresiv nuanţate
la Constantin Răileanu, pe o relaţie
sensibil întreţinută între simţul melodic
şi poezia a cărei savoare te poate
ridica spre extaz sau – aşa cum ştim
– te poate coborî spre zone abisale.
Sunt accente şi tuşe de culoare sonoră
a căror nuanţe aduc farmecul greu
de povestit al acestei cuceritoare
muzici, păstrate în vechi înscrisuri
şi tipărituri ale epocii.
Un efect cu totul pitoresc pentru
întreaga zonă balcanic-orientală a
reprezentat-o prezenţa în concert
a celebrului instrument kemence,
instrument dăltuit în formă de perlă,
un fel de lăută mică, cu corzi ciupite
dar care pot fi animate şi de un arcuş
scurt; este meritul muzicianului Derya
Türkan din Istanbul de a fi conturat
cu discreţie datele unei atmosfere
specifice acestui imens spaţiu al
Orientului.
Au mai fost prezenţi în concert
violoncelistul francez Vincent Segal,
un improvizator inspirat ce pendulează
între gustul occidental privind tratarea
instrumentului său şi maniera orientală
care îl atrage irezistibil.
Te miri şi îi fericeşti. Te bucuri
că există aceşti inimoşi oameni dedicaţi
cauzei supravieţuirii în spaţiul public,
de concert, a acestor valori ce definesc
o lume a trecutului nostru care,
datorită lor, se împotriveşte uitării.
Sunt aspecte ale fiinţei naţionale
înflorite într-o epocă anume, în urmă
cu mai bine de două secole şi jumătate.
„Este foarte important ca o naţiune
să-şi cunoască istoria sub toate
aspectele sale”, notează Constantin
Răileanu, fondatorul şi conducătorul
artistic al formaţiei, în debutul
programului de sală. Căci, se poate
adăuga, necunoaşterea propriei istorii
aduce riscuri dintre cele mai importante,
inclusiv riscul de a o apuca pe căi
lăturalnice propriei fiinţe.
