Este îmbucurător de observat faptul că - în bună parte astăzi, la noi şi nu numai - în drumul lor către ascultătorul avizat producţiile compozitorilor zilelor noastre parcurg un circuit mai scurt. Din laboratorul de creaţie muzica zilelor noastre ajunge relativ repede în atenţia muzicienilor performeri şi mai departe pe scena de concert. Este acţiunea organizatorilor de concert, a festivalurilor de profil, a asociaţiilor specializate în a facilita parcurgerea acestui circuit. Este bine, este mai puţin bine... o vom vedea în perioadele următoare. Căci muzica deceniilor din urmă dispare treptat din programele marilor instituţii muzicale, ale marilor orchestre simfonice, spre exemplu, şi, se retrage - în schimb - în spaţiul restrâns, elitist, rezervat, al festivalurilor specializate, în bună parte... departe de marele circuit al vieţii de concert. O ştim cu toţii, cu secole în urmă - de la Monteverdi la Haydn, atât în spaţiul privat, cât şi în cel public atât în palatul ducelui de Mantua, în curţile de la Versailles, cât şi în primele teatre de operă ale Veneţiei sau în sălile publice londoneze de concert ale sfârşitului de secol XVIII, ale începutului de secol următor - se cânta muzica vremii, se cânta muzică contemporană.
în vremuri mai apropiate, la noi?
Mai este cazul să ne reamintim că la începutul anilor '90 creaţia muzicală autohtonă a fost literalmente excomunicată din viaţa de concert, prezenţa acesteia - indiferent de tematică, de conţinut - fiind asimilată totalitarismului de tip ceauşist? Este una dintre realităţile jenante ale vieţii noastre publice, ale istoriei noastre recente.
"Săptămâna muzicii noi", a "...muzicii contemporane", a apărut astfel drept un reflex firesc privind etalarea libertăţii de creaţie, privind promovarea publică a acesteia.
Nici astăzi nu suntem prea departe deşi lucrurile
s-au schimbat. Sunt excepţii. Inclusiv la noi.
Inclusiv în cazul formaţiilor muzicale ale Radiodifuziunii, inclusiv în cazul Filarmonicii bucureştene.
"Pomenire", un Requiem românesc, amplă lucrare vocal simfonică de autentică respiraţie românească creştin-ortodoxă, lucrare datorată compozitorului Ştefan Niculescu, a fost prezentată în cadrul recentei ediţii - cea de-a 17-cea - a Festivalului "Săptămâna muzicii contemporane". La conducerea Orchestrei Naţionale Radio, a Corului Academic s-a aflat tânărul dirijor Tiberiu Soare secondat de maestrul de cor Dan Mihai Goia. Cu câteva luni în urmă lucrarea a beneficiat de o imprimare specială realizată de aceleaşi formaţii aflate atunci sub conducerea dirijorului Horia Andreescu. Trebuie apreciat, aceeaşi lucrare a beneficiat de aceeaşi conducere muzicală cu mai bine de un an în urmă când a fost prezentată în primă audiţie absolută în cadrul obişnuitelor concerte de stagiune ale Filarmonicii.
"Săptămâna muzicii contemporane" este, în adevăr, de mai bine de un deceniu şi jumătate, o veritabilă vitrină în care sunt prezentate tendinţele componistice actuale , de la noi, din lumea cea largă a muzicii. Varietatea de orientări este seducătoare. Varietatea limbajelor, a surselor sonore, a tipurilor de structuri componistice este uimitoare. Spectacolul creaţiei este captivant. Informaţia, muzica însăşi, lucrările, circulă cu o viteză ameţitoare în spaţiul public al lumii actuale. Mai dificilă se dovedeşte a fi percepţia, eventuala înţelegere a intenţiilor, a realizărilor, pătrunderea sensurilor afunde ale lucrării. Atunci când este cazul. Atunci când autorul nu intenţionează în mod expres a flata gustul publicului de concert, atunci când nu livrează un simplu joc al combinaţiilor sonore.
Au putut fi audiate creaţii majore, de autentică consistenţă spirituală. Astfel s-a dovedit a fi "Ou" de Octavian Nemescu, lucrare prezentată în primă audiţie absolută cu participarea Orchestrei "Concerto" a Universităţii Naţionale de Muzică, formaţie condusă de Dorel Paşcu Rădulescu. Dintr-o categorie apropiată fac parte lucrările propuse de compozitoarele Doina Rotaru şi Maia Ciobanu. Orientări noi pe direcţia procesării "live", în concert a surselor sonore, chiar a vocii umane, manifestă Mihaela Vosganian şi Irinel Anghel. în cu totul altă direcţie, un anume gen de intelectualism captivant dezvoltă compozitorul Fred Popovici în ale sale "Itinerarii în interiorul sunetului - II". în altă ordine de idei, este semnificativ de observat faptul că o creaţie cum este "Concertul pentru violoncel" de Călin Ioachimescu - lucrare aprecită chiar de la lansare, în urmă cu câţiva ani, rezistă cu succes în timp depăşind bariera obişnuită a primei audiţii. Iar aceasta, inclusiv graţie demersului interpretativ atât de angajat datorat violoncelistei Anca Vartolomei, datorat colaborării cu Orchestra de Cameră Radio condusă de Pieralberto Cattaneo.
Inclusiv la nivelul realizării în concert - dată fiind participarea de această dată vocală a unui muzician de talia lui Cristian Alexandru Petrescu! - lucrarea "Archipelagus", de Anatol Vieru, a constituit o descoperire în zona expresiei apolinice, drept parte a imensului teritoriu parcurs de autor, de acest captivant spirit care, în răstimpuri, spre bucuria noastră, nu încetează a ne uimi.
Pe de altă parte, nu poţi să nu observi tendinţa potrivit căreia în cadrul unor concerte de acest gen unii compozitori preferă a-şi lua soarta în propriile mâini. Multe dintre formaţiile prezente în programele recentei ediţii a "Săptămânii..." au fost conduse de compozitori, per­sonalităţi al căror profesionalism exigent devine orientativ în privinţa realizării pro­priilor lucrări, de aseme­nea a celor datorate co­le­gilor. Mă refer la An­samblul "Profil-Simfo­nietta" condus de Dan Dediu, la Ansamblul "Traiect" condus de Sorin Lerescu, la formaţia "Ar­chaeus" condusă de Liviu Dănceanu.
Performanţe im­pre­sionante la nivel de an­samblu a dovedit forma­ţia de percuţionişti
"Game", a Universităţii de Mu­zică, formaţie condusă de Alexandru Matei, de asemenea "Trio Contraste". în interpre­ta­rea acestei formaţii, "Cumpăna timpului", de Laura Manolache, şi-a găsit coerenţa, proporţia, pregnanţa comunicării, proprie muzicii.
Dar - trebuie să o re­cu­noaştem - cel mai percutant impact public l-a avut concertul sextetului vocal berlinez "Singer Pur". Ne-au reamintit că profesionalism nu înseamnă numai justeţe intonaţională şi ritmică, numai respectarea strictă a semnelor partiturii. Ne-au reamintit că profesionalism înseamnă în egală măsură angajare interioară, convingere, entuziasm în actul comunicării artistice. Sunt condiţii pentru ca lucrarea să treacă de bariera rampei podiumului de concert. Se depăşeşte astfel condiţia funcţionarului muzical angajat să producă sunete.
Au fost prezenţi în festival compozitori din diaspora. Am avut bucuria de a-i fi reîntâlnit pe Corneliu Dan Georgescu sosit de la Berlin, pe Eugen Wendel de la Köln, pe Costin Miereanu de la Paris, pe Liviu Marinescu din Los Angeles, pe Sever Tipei de la Universitatea din Illinois, din Statele Unite. A putut fi audiată muzica Adrianei Hölszky şi a Violetei Dinescu din Germania.
Au evoluat în faţa publicului solişti de mare anvergură artistică europeană, cum sunt saxofonistul Daniel Kientzy, clarinetistul Aurelian Octav Popa, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, cuplul muzical cameral Bianca şi Remus Manoleanu, violistul Marius Ungureanu, dar şi tineri muzicieni ataşaţi fenomenului muzicii zilelor noastre, cum sunt flautistul Cătălin Opriţoiu, vocalista Irina Ungureanu, membrii cvartetului clujean de coarde, "Arcadia". Alături de muzica marilor maeştri ai secolului trecut, alături de creaţii semnate de Olivier Messiaen, John Cage, Krzysztof Pendereky, Luciano Berio, Sylvano Bussotti, Mauricio Kagel, alături de muzica marilor noştri maeştri, Aurel Stroe, Tiberiu Olah, Nicolae Brânduş, Cornel }ăranu, Ulpiu Vlad, a putut fi audiată creaţia unor tineri creatori de excepţională performanţă cum sunt Diana Rotaru. Un special omagiu a fost adus acestei puternice personalităţi a componisticii actuale care este regretatul György Ligety, originar din ţara noastră. Momente inedite în istoria de până acum a Festivalului? Imaginaţia, spiritul managerial al directorilor recentei ediţii a "Săptămânii..." - mă refer la compozitorii Dan Dediu şi Liviu Dânceanu - au fost realmente eficiente. Am avut parte, spre exemplu, de un portret spiritual al Iaşului, a fost definit portretul componistic al unei iden­tităţi germane autohtone. "Săptămâna..." nu este nu­mai o vitrină. Este un ochi viu cu care - dacă dorim - privim spre noi, cu care privim spre lumea actuală a mu­zicii.