Ocarte foarte densă este Silviu Purcărete sau privirea care înfăţişează (Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, Revista „Teatrul azi”, 2011), unde Oltiţa Cîntec (re)compune portretul interior al unui...
Prozele şi fragmentele din (auto)biografia lui Florin Iaru, adunate în volumul Fraier de Bucureşti (Editura Polirom, 2011) sînt asemeni poemelor din Cîntece de trecut strada, La cea mai înaltă ficţ...
Pe prima filă a studiului despre Camil Petrescu din volumul Prezent (1985), Mircea Iorgulescu face următoarea distincţie: „Există două feluri de a crea în critică şi, în consecinţă, două feluri de ...
„Seria Celor O Sută nu reprezintă o istorie a lumii, ci doar un şir de o sută de biografii din tată în fiu”, iar sensul celei mai ample construcţii romaneşti din literatura noastră se regăseşte, de...
„Deseori mă trezesc vorbind despre lucruri şi oameni pe care nu i-am cunoscut. Pe calea unor unde necunoscute, îmi vin în memorie întîmplări pe care nu le-am trăit şi nici nu mi-au fost povestite d...