Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica TV:
Un surâs în plină vară de Dumitru Hurubă


Acum, în plină vară, Geo Saizescu a dat din nou lovitura filmând o ediţie natur, revăzută şi adaptată, a simpaticului său film. De această dată în rolul principal l-a avut pe domnul Adrian Năstase surâzându-le câtorva miniştri înainte de a-i arunca din Guvern în focul PSD-ului. Momentul "intim", transmis în direct de televiziuni, s-a petrecut tocmai când canicula a dat în toridism acut, iar profesioniştii din televiziuni " câţi or mai fi - erau plecaţi în concediu uitând să zăvorască uşile prin care droaia moderatorilor de sezon şi de ocazie au năvălit în cruciadă spre litoral, bazându-se pe "mâna lui Dumnezeu" simţită pe creştet şi pe buimăceala telespectatorilor din cauza căldurii... Adică pe litoral unde vor realiza emisiuni-surori cu "Folclorul contraatacă" şi "Ce-am avut şi ce-am pierdut (Antena 1), "Monica" (Prima Tv), "Doru de seară" (Naţional Tv), "De 3x femeie" (Acasă Tv) etc. Între altele fie spus, este bine că Antena 1, cu sârg, consecvenţă şi voioşie, îşi menţine personalitatea pe scheletul unor realizări de excepţie cum sunt Ciao Darwin şi/sau Gheorghe Talk-show...

Revenind: este exact perioada în care, prietenul şi vecinul meu, Coriolan Haralampy, cade victimă unei ciudate crize de psihanalism, boală estivală - îmi explică el - a oricărui psiholog respectabil. Aceasta după ce, stând noi la un trăscău de Bihor*) la ştirile tv, domnul preşedinte Ion Iliescu, punând piciorul pe pâmântul patriei de la Otopeni, ne-a zis-o cu legitimă asprime: că întâlnirile dintre domnia sa şi primul ministru nu ne privesc. Aşa e, deşi Haralampy, având o sclipire profesional-responsabilă, mi-a zis:

-Măi, bade, eu cred că domnul preşedinte nu a înţeles corect mesajul maramureşencei Florentina Giurgi când aceasta îi strigă disperată soţului în vârtejul unei melodii "Rupe-o, Petre!", şi de aceea vrea să planteze ţâpuritura nord-vestică pe malul Dâmboviţei ca fiind originară din zona Olteniţei...

-Iar ai băut prea mult, i-am zis.

Tăcere.

Evident, că nu era o premieră criza lui Haralampy... Cele două moldovence din patrimoniul său - soţia şi soacra - ştiu bine ce au de făcut în astfel de situaţii : îl aşteaptă pe palier, în faţa uşii, îmbrăcate în costum naţional, prima semănând cu Adrian Năstase după întâlnirea de taină cu Ion Iliescu la Snagov 1, cealaltă cu vicepreşedintele AP Vasile Lupu muştruluit de Emil Constantinescu, ambele zâmbind cam ca iedul cel mic după vizita inopinată a lupului la ranchul caprei*.

Mâncarea e în farfurie, nici caldă nici rece; televizorul din sufragerie e pe "Etno Tv" unde permanenţii Ileana Ciuculete şi Puiu Codreanu tânguiesc pe un text stupid o melodie dintre Banat şi Oltenia, iar televizorul din dormitor pe TVR 1, unde e "publicitatea" pe care noi, abonaţii, o plătim cu plăcere şi devotament privind cu nesaţ la detergentul care ne face "mai curaţi, mai economici, mai isteţi"...

Haralampy urcă scările majestuos şi important, le salută pe cele două doamne cu o elegantă înclinare a capului şi, odată ajuns în uşă, le strigă marţial:

-Încolonarrrea! Cu cântec spre masa din sufragerie, înainteeeee, marş!

Doamnele, palide şi dârdâind din cauza frisonadelor, se bulucesc spre ţinta indicată însoţite de cântecul-marş de care Haralampy îşi aduce brusc aminte şi îl fredonează cu avânt: "Treceţi batalioane române Carpaţii,/La arme cu flamuri şi flori /V-aşteaptă românii, v-aşteaptă şi fraţii,/Cu inima la trecători..."//, refren reluat apoi în trio la privirile crunte ale lui Haralampy.

Se aşează la masă tustrei, iar doamnele privesc cu coada ochiului la miniştrii care mulţumesc preşedintelui partidului pentru încredere surâzând emoţionaţi şi se răspândesc veseli şi entuziaşti prin teritoriu, precum alţii în vremea lui Caragea...

...La rându-i, primul ministru surâde discret spre Delegaţia permanentă a PSD, fapt producător de piele galinacee, apoi judecătorul Florea Vişan arată telespectatorilor partea de justiţie pe care o reprezintă cu mândrie şi fără prejudecată...



*) Alcoolul dăunează grav sănătăţii CNA şi lui Ralu Filip.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara