De cîţiva ani buni Fundaţia Academia Civică publică o preţioasă şi utilă "Biblioteca Sighet". Exprim încă regretul de a nu fi comentat, pînă acum, nici una din acele utile volume. Mai ales că ele sînt documente, mărturisiri şi analize pe marginea evenimentelor politice din anii 1944-1949. Îmi propun să repar greşeala în cîteva dintre comentariile mele. M-am oprit, pentru început, la analiza politico-economico-militară a lui Thomas S. Blonton, pe care editorii (dl Romulus Rusan) îl intitulează Ce ştia preşedintele Truman despre România. Şi asta dacă se ţine seama despre descoperitul, în arhivele americane, raport al serviciilor americane elaborat în 1949. Raportul, la care mă voi referi curînd, e bogat în informaţii foarte utile. Mă îndoiesc însă că preşedintele Harry Truman a luat cunoştinţă despre el. S-a demonstrat, de pildă, că memoriul regelui Mihai I către fostul preşedinte Franklin Delano Roosevelt din primăvara lui 1945, exhaustiv şi competent, n-a ajuns niciodată în mîna preşedintelui şi secretarului de stat, atunci în funcţiune, a formulat opinia scrisă că nu trebuie să se dea un răspuns formal acestui patetic memoriu. Şi alte documente de acest fel, trimise, n-au ajuns pe masa de lucru a preşedintelui S.U.A. De altfel, preşedintele Truman era un mediocru ca inteligenţă şi om politic. Profesorul meu Mihai Ralea mi-a povestit, prin 1957, că la prezentarea acreditării sale de ambasador al României în S.U.A. (1946), la protocolara convorbire de după ceremonie, Truman l-a întrebat, tam-nisam, dacă, acum, poporul român are conflicte cu ...dacii. Asta îi comunicase lui Truman, rapid, vreun consilier tot atît de ignar în problemele Europei de Est, răsfoind vreo enciclopedie, şi atît s-a priceput să-l întrebe pe noul ambasador al României. Mă îndoiesc, de aceea, că preşedintele Truman şi-a dat osteneala să citească acel informat raport secret, din 1949. Să nu ne înşelăm. România a fost cedată sovietelor încă de la Conferinţa de la Teheran din decembrie 1943 şi în octombrie 1944 a intervenit înţelegerea secretă, de la Moscova, dintre Churchill şi Stalin prin care România era cedată Angliei în schimbul Greciei. Conferinţa de la Yalta din februarie 1945 a pecetluit această înţelegere. Toată politica S.U.A. şi a Angliei de după război a respectat această cinică înţelegere şi nimic efectiv nu au întreprins puterile occidentale în apărarea democraţiei în România. A fost un laş, cinic şi interesat abandon. Şi măcar de ar fi spus asta, direct, forţelor democratice din România. Dimpotrivă, lăsau a se înţelege că puterile occidentale sînt interesate în apărarea forţelor democratice româneşti şi le vor sprijini în militantism. Tot ce au întreprins a fost Conferinţa miniştrilor de Externe ale celor trei mari puteri, din 1946 de la Moscova, care a decis, pentru România, organizarea unor alegeri libere şi reprezentarea, în guvernul P. Groza, a exponenţilor politici ai P.N.Ţ. şi P.N.L. Dar n-au protestat decis şi cu consecinţe după falsificarea grosolană a alegerilor din noiembrie 1946. Regretatul N. Carandino povesteşte, în al doilea volum al memoriilor sale, că stăruinţele ambasadorului american din Moscova, Averell Harriman, venit, special, la Bucureşti pentru a convorbi cu opoziţia democrată din toamna lui 1946, aveau un singur scop: să creeze o zonă de linişte relativă în Europa de Est pentru ca, în S.U.A., Truman să poată cîştiga, triumfător alegerile. Atît şi nimic mai mult şi N. Carandino regretă mult, gîndind la asta la închisoare că s-a lăsat înşelat de promisiunile ademenitoare ale lui Harriman. Dacă nu ar fi fost timp de doi-trei ani această politică occidentală duplicitară, se modifica, cu siguranţă, şi strategia partidelor politice democratice româneşti, nemaiîntreţinînd, în popor, speranţa venirii americanilor pentru a curma atotputernicia Sovietelor. Dar aşa au stat lucrurile pînă tîrziu în 1948.
În 1948 se petrece luarea de atitudine categorică a lui - cine ar crede? - Churchill în celebrul său discurs de la Foulton. S.U.A. aveau aceeaşi atitudine categorică. Atunci se deschid aripile războiului rece care a durat cîteva decenii bune. Dar să revin la raportul secret al lui Thomas S. Blonton. A fost elaborat în 1949 şi predat la 5 octombrie al acestui an şi a devenit public posibil de consultat în 1970. Acest Blonton a folosit, inteligent, rapoartele diverşilor oficiali americani în România şi, ştiind să culeagă de acolo ceea ce îi era util, mai şi documentîndu-se în literatura de specialitate, a întocmit un raport pătrunzător care putea fi necesar. Dar era, atunci, cineva oficial în S.U.A., în frunte cu preşedintele, să pornească un război eficient împotriva URSS, fără de care eliberarea ţărilor pe care le ţinea în captivitate nu era posibilă? Ştim, azi, bine că nu, deşi, în ţară, destui deznădăjduiţi mai investeau speranţe în această minune. Dar astăzi, repet, acest raport sobru devine, la lectură, brusc zguduitor. Raportul dezvăluia trista realitate a alegerilor din noiembrie 1946: "În campania de alegeri, Blocul Partidelor Democratice, dominat de comunişti, a susţinut o singură listă electorală şi, potrivit rezultatelor date de guvern, şi-a asumat o victorie strălucită. În realitate, alegerile s-au caracterizat prin intimidare şi falsificarea rezultatelor. Opoziţia care, se estimează, a cîştigat aproximativ 75% din voturi, a primit doar 35 din cele 414 locuri în Camera Deputaţilor". Şi se adaugă imediat: "În anul următor, guvernul a subminat necontenit prerogativele Regelui iar la 30 decembrie 1947 a forţat abdicarea sa. În aceeaşi zi, a fost proclamată Republica Populară Română, de către premierul Groza şi miniştrii săi, cu acordul "în unanimitate" al Camerei. Proclamarea republicii a marcat culminaţia succesului comunist în procesul de preluare completă a controlului. În lunile ce au urmat, comuniştii s-au concentrat asupra schimbării formei de stat, pentru a-şi epura rîndurile de elementele considerate nu deplin obediente faţă de ordinele Kremlinului". Oficialii americani neavînd cunoştinţă de rezistenţa românească din munţi (nota editorului - dl Romulus Rusan - e mai mult decît binevenită), Thomas S. Blonton afirmă în raportul său: "Nu există nici o informaţie care să indice existenţa sau formarea unei opoziţii eficiente şi organizate în forma unor grupuri de rezistenţă. Puterea poliţienească absolută a guvernului este suficientă pentru a descuraja persoane sau grupuri capabile de a organiza şi a realiza asemenea demersuri." Blonton se referea şi la organizarea centrală a tineretului, după modelul sovietic, inclusiv copiii de 9-14 ani, precizînd că "această înregimentare a tineretului român are ca scop îndoctrinarea comunistă în orele libere, mai degrabă decît recreere. Se fac presiuni asupra tineretului pentru ca acesta să se înscrie în brigăzi "voluntare" de muncă pentru reconstrucţie prin toată ţara. Cu toată ostilitatea celor mai mulţi tineri români faţă de acest gen de constrîngere, programul comunist de a extinde ideologia marxistă asupra unei proporţii apreciabile dintre ei va reuşi, fără îndoială, dacă accesul la alte puncte de vedere va continua să fie împiedicat. Comuniştii îşi pun evident mari speranţe în programul pentru "controlul gîndirii", care în viitor va afecta în mare măsură tînăra generaţie". De fapt, constată Blonton, s-au întreprins demersuri eficiente pentru influenţa Occidentului în România. Şi citează ca exemple oficiale, denunţarea, în iunie 1948, a înţelegerii din 1929 între România şi Vatican şi închiderea, în 1948, a Institutului Francez din România. De asemenea, în august 1948, au fost închise toate şcolile conduse de străini, iar bunurile lor confiscate de stat. Apoi declararea obligatorie a limbii ruse în şcoli a contribuit, de asemenea, la oprirea influenţei culturii occidentale la graniţă. Să adaug că, de fapt, în curînd, cultura (literatura) occidentală îşi va recuceri statutul privilegiat, prin iniţierea unui vast program de traduceri la E.S.P.L.A. Revenind la raportul lui Blonton, să adaug că acesta informa şi că de fapt, "cenzori comunişti zeloşi controlează toate producţiile literare, fiecare spectacol de teatru, sală de concert ori cinema, pentru a descoperi tendinţele care ar putea să aibă legătură cu Occidentul "decadent şi reacţionar". Chiar şi Academia Română a fost naţionalizată după modelul sovietic." Conchizîndu-se că revoluţia din România este practic desăvîrşită, "o mare parte a programului comunist mai urmează să fie implementată, mai ales în zonele rurale, care reprezintă majoritatea zdrobitoare a poporului român. În consecinţă, sub îndrumarea şi controlul permanent al URSS, România va urmări, în politica internă, obiectivul de a deveni un stat colectivist, care nu va susţine idei şi dorinţe în contradicţie cu dorinţele Kremlinului".
Un capitol important şi foarte serios în analiză e cel consacrat economiei româneşti. După o descriere analitică, probă, a fizionomiei economiei româneşti din trecut, relevîndu-se relativele ei bogăţii şi starea ei latent înapoiată, se arată că, în prezent, URSS a introdus, aici, sistemul planificării, adăugîndu-se precizarea că "URSS a secătuit România, luînd o pradă de război estimată la un miliard şi trei sferturi, transportarea în contul reparaţiilor de război şi exploatarea companiilor cu capital mixt". Şi se mai precizează că "atît agricultura, cît şi industria petrolieră, de importanţă crucială pentru redresarea României, se află mult sub nivelul antebelic... A avut de suferit mai ales consumatorul..., standardul de viaţă, deşi este în creştere, se află sub cel din 1930... După război, redresarea economică a fost întîrziată şi România se află printre cele mai slab dezvoltate ţări din Europa de Est". Apoi raportul detaliază tabloul, analizînd competent şi în spiritul adevărului, toate sectoarele economiei româneşti, punînd de fiecare dată, accentele acolo unde se cuvine, cu tabele şi grafice binevenite care susţine seriozitatea extremă a raportului Blonton. Să menţionez, relativ la expunerea situaţiei petroliere din ţară, indiscutabil, atunci, principala ei sursă de bogăţie, raportul Blonton precizează: "România are nevoie urgentă de echipament nou şi piese de schimb, dar restricţiile actuale fac importurile din vest practic imposibile, iar URSS şi celelalte state-satelit nu sînt capabile să, acopere aceste necesităţi". Observaţie dreaptă şi care s-a remediat, tîrziu, în anii şaizeci. Constata, apoi, declinul ratei natalităţii de la 35/1000 locuitori în 1930 la 23,8/1000 locuitori în 1946. Să menţionez că, făcîndu-se referiri la situaţia deficientă a alimentaţiei în ţară se precizează că "în ciuda dificultăţilor de comerţ cu Vestul, SUA a trimis României cantităţi considerabile (în special grîne), fiind al doilea mare furnizor cu aproximativ o cincime din valoarea totală a importurilor în 1947". Să notez şi aprecierea lucidă potrivit căreia se spune: "Este posibil ca ţăranii să opună o rezistenţă serioasă la colectivizare distrugînd plantaţiile şi sacrificînd excesiv animalele, pentru a preveni confiscările şi colectarea produselor. Dacă colectivizarea agriculturii are loc pînă în 1951-1952, atunci aducerea nivelului de producţie la cel de dinainte de război va întîrzia pînă în perioada 1955-1960." În capitolul relaţii externe, evident se arată totala dependenţă a României faţă de URSS, constatîndu-se consolidarea, după alegerile din 1946, a regimului comunist care a respins nota SUA care contesta imparţialitatea acestor alegeri.
Raportul acesta, de o impresionantă seriozitate, este, astăzi, un document istoric de reală importanţă. Mă îndoiesc, repet, că o personalitate cu putere decisivă în administraţie l-a citit şi analizat. Şi, practic, chiar dacă l-ar fi citit, ce putea întreprinde SUA faţă de România în 1949, la începuturile războiului rece care a durat decenii întregi? Academia Civică a făcut însă un extraordinar serviciu publicîndu-l în întregime (inclusiv cu doctele anexe).
Thomas S. Blonton, Ce ştia preşedintele Truman despre România. Un raport al serviciilor secrete americane (1949). În româneşte de Ioana Ieronim, în colaborare cu Raluca Schian, Raluca Ionescu şi Andrei Popovici. Fundaţia Academia Civica, 2000.
