La mijlocul anilor ’70, o juntă formată din organizații paramilitate de extremă dreapta răstoarnă printr-o lovitură de stat ordinea politică din Argentina. Timp de șapte ani, zeci de mii de oameni sunt torturați și răpiți de autorități în numele contraterorismului și luptei anticomuniste. Anul trecut, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la lovitura de stat, organizațiile non-guvernamentale în parteneriat cu statul au pornit o amplă acțiune de recuperare a unei arhive consistente de publicații ilegale apărute în anii ’70-’80 în format samizdat. Pentru câteva luni, cercetătorilor interesați de istoria recentă a Argentinei, li s-a permis accesul în arhiva Bibliotecii Universității din Buenos Aires, unde subsemnatul lucrează de mai bine de două decenii în cadrul Departamentului de Literatură. Așadar, în decembrie 2016, în timpul unei acțiuni de inventariere la care am participat benevol alături de colegii mei, am descoperit ecouri românești în două dintre sutele de titluri de reviste arhivate fizic sau pe microfilm în subsolul bibliotecii.
Farsă literară antifascistă cu Zelea Codreanu și gardiștii
La Pimienta Pestilencia (în traducere „Ciuma Roșie” sau, ad litteram, „Ardei Iute Ciumat”, joc de cuvinte, pimienta se traduce prin „ardei roșu”, o autoironie cu trimitere la substratul marxist al textelor publicate în revistă) se prezintă a fi o revista de horror, mystery & thriller și alte paraliteraturi editată de un anume Pedro Coreli – cel mai probabil pseudonimul lui Juan Casares, un afacerist cu afinități marxiste care până la urmă a sfârșit răpit și ucis într-un centru de detenție din Buenos Aires. Revista a apărut în anul 1978 într-un număr mic de exemplare (sub 100) și a circulat doar într-un cerc restrâns de exegeți cu vederi comuniste. ~n sumar am descoperit ceea ce editorii promiteau a fi o povestedocument despre ritualurile legionare din Europa de Est scrisă de un anume Antonio Rodriguez de la Muerte.
Acțiunea se desfășoară la sfârșitul anilor ’30 în Sinaia și îl are ca personaj central pe alter ego-ul tânăr al autorului, un june dintr-o familie bogată bucureșteană care la final își denunță prietenii pasionați de sinistrul cult al morții care a consacrat mișcarea legionară românească. ~n epilogul povestirii, autorul se „desconspiră” și dă detalii despre misterioasele filme cu sacrificii umane realizate de legionari, care ar fi depozitate într-o voltă secretă din clădirea Televiziunii Române.
Calambur literar și, pe alocuri, farsă umoristică absurdă cu valențe urmuziene, povestirea lui Antonio Rodriguez de la Muerte inserează „problema legionară” în text cu scopul de a ironiza epoca fascistă în care trăia, făcând conexiuni cu istoria, realitatea, adevărul, toate mărci ale unei creații mistificante, în buna tradiția a unor autori precum Roberto Arlt, Eduard Mendoza, Dany Blanco, Alex Sosa sau Roberto Bolano.
El Astrolabio : Povestea unei aselenizări deșarte
Un alt samzidat în care a publicat Antonio Rodriguez de la Muerte este UFO 2990 (revistă datată ironic pe copertă cu zece ani în viitor, dar datele de arhivă indică 1974 anul real al apariției) care a fost copiată pe microfilm la sfârșitul anilor ’90, din ediția fizică nerămânând decât coperta. În șapoul fragmentului din El Astrolabio (editorii promiteau publicarea în foileton a romanului), autorul se prezintă drept un emigrant român care s-a stabilit în Americas imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial. Pe ultimele pagini, redactorul-șef Coreli, într-un amplu articol care trece în revistă biografiile autorilor publicați sub pseudonim (cum altfel într-o dictatură), dezvăluie câteva informații despre Antonio Rodriguez de la Muerte. De acolo aflăm că numele real al lui de la Muerte este unul românesc, Gheorghe Adrian (și acesta un pseudonim, bineînțeles), iar că aventura lui pe continentul sud-american a început la sfârșitul anilor ’40, când a emigrat din România. Deși apropiat de cercurile artistice anarhiste interbelice și de grupurile de studenți cu înclinații austro-marxiste din București, De la Muerte avea o pată „la dosar” care ar fi putut să-l coste libertatea în noul context politic postbelic din România: era fiul unui mare industriaș. Așa că tânărul nostru literat a ales să plece cât mai departe de noile realități „roșii” din patria-mamă, mai exact în Buenos Aires, pe care-l descrie prin cuvintele redactorului-șef Coreli drept „pânza lui de păianjen în care se simte confortabil”. Aici Coreli pune punct prezentării și promite că revine cu interviuri cuprinzătoare despre autori în numărul următor al revistei... număr pe care încă îl caut. Până voi avea mai multe informații despre acest enigmatic autor argentinian de origine română, voi expune o scurtă interpretare critică a fragmentului din romanul El Astrolabio publicat de autor în UFO 2990.
„Cântă, zeiță, tristețea ce-l cuprinse pe Diego Anmacha
Greaua tristețe ce lui mii de-amaruri i-aduse”
Începând cu aceste două versuri preluate din Iliada, El Astrolabio se arată de la bun început o operă postmodernă. Romanul, asemenea vieții lui Rodriguez de la Muerte, se dovedește a fi greu de descifrat și greu de identificat. Science fiction în forma să cea mai hard, fragmentul din UFO 2990 stă sub semnul duplicității identitare, al scrierii și ștergerii discontinue. Dacă începem lectura după un algoritm heraldic, adică de la mini-capitolul dedicat nimănui altcuiva decât lui Onan și destinului lui deprimant – sinonim, nu-i așa, cu păcatul și singurătatea –, ne vom lămuri întrucâtva. Incipitul poveștii este marcat profund de aselenizare, și descrie intr-un stil confesional primii pași făcuți pe lună de cosmonauții nord-americani într-o realitate paralelă, unde programul de aselenizare începuse nu în 1969, ci în romanticii ani 20, o epocă de profunde experiențe revelatoare pentru tânărul anarhist bucureștean de la Muerte. În opinia scriitorului, Luna, Selena, mama vrăjitorilor și a poeților a fost etern desfigurată de cosmonauți. Eterna muză a visătorilor de pretutindeni, adusă în mundan de figura priapică a lui Neil Armstrong.
În afara faptului istoric în sine, aselenizarea reprezintă un ceremonial atroce în care se încorporează o „fantasmă” a subconștientului: sacrificiul Tatălui totemic, despre care vorbea Freud, paricidul ancestral și înlăturarea limitelor „morale” pe care Tatăl le impusese „principiului plăcerii”.
Dincolo de fundalul subversiv, putem observa în substratul povestirilor lui Antonio Rodriguez de la Muerte cum capătă contur un discurs alternativ hegemoniei culturale, un discurs impregnat de subiectivitate, inserții ludice și mitologie urbană „fermentată”, se pare, în îndepărtata și exotica Europă de Est/Centrală.
