Mai întâi o mărturisire: suport din ce în ce mai greu, ca spectator de teatru, inovările pretins îndrăzneţe, acele actualizări trase de păr ale autorilor clasici, de care prea des am avut parte în vremea din urmă. Tragicii antici, Shakespeare (de Caragiale ce să mai vorbim!) au fost aduşi cu forţa să se pronunţe în chestiunile arzătoare ale zilei, ba chiar ale ultimei ore politice de la noi. O iniţiativă desfiguratoare, în cele mai multe cazuri, deşi s-a dorit, probabil, creatoare.
În spectacolul de la Naţional cu Cadavrul viu, Gelu Colceag procedează echilibrat, în spiritul unei apropieri respectuoase de textul tolstoian şi de aceea mi-a cîştigat adeziunea. Nu caută să-l disloce, să-l smulgă pe Tolstoi din epoca sa, dar nici să-l izoleze, totuşi, între graniţele ei. Elementele anticipatoare din piesa lui Tolstoi, acele raportări la "existenţialismul" eroului, bîntuit de angoase şi de setea de autodistrugere, sunt puse în evidenţă neostentativ. Ni se impun parcă de la sine.
Pe de o parte piesa lui Tolstoi se deschide spectaculosului scenic, în evocarea mediului pitoresc de "la ţigănci" (coruri, dansuri etc.), iar pe de altă parte se deschide dezbaterii morale. Cele două părţi stau, fireşte, într-un raport de concurenţă, existând riscul ca prima să o acopere pe a doua. Gelu Colceag a găsit soluţia unei tratări armonizate, slujindu-se şi de foarte sugestiva scenografie. Dificultăţi a întâmpinat însă, după cât se poate bănui, atunci când a fost să alcătuiască distribuţia. Aici nu mai putem vorbi de armonizare ci mai degrabă de discrepanţe şi inadecvări. Interpreţii tineri nu conving nici unul şi cel mai puţin interpreta Maşei. Este frumoasă, ce e drept, şi are voce, dar e crispată şi exterioară. Frământările ei sunt strigate. Actorii maturi, în schimb, Simona Bondoc, Ilinca Tomoroveanu, Mircea Albulescu, Alexandru Bindea sunt toţi la ei acasă în rolurile lor.
De fapt, spectacolul de la Naţional cu Cadavrul viu se reazemă în creaţia actoricească a lui Mircea Rusu, unul din actorii români de azi cu mari resurse, folosite prea puţin de teatrele noastre şi de cinematografie, atâta câtă mai avem. Ar putea să joace orice. Performanţa sa din Cadavrul viu este de a fi construit cu discreţie un Protasov memorabil. Drama eroului o simţim consumându-se în adâncuri, patetismul său este unul interiorizat. Struneşte cu inteligenţă revărsările, despletirile, "rusismele" care nu se poate să nu-l fi ispitit. Fie şi numai pentru jocul său, acest spectacol al Naţionalului bucureştean poate fi socotit important.
Cadavrul viu de Lev Nikolaevici Tolstoi. Traducere de Al. Kiriţescu şi Tamara Gane. Versiunea scenică: Gelu Colceag. Regia: Gelu Colceag. Decoruri: Ştefan Caragiu. Costume: Florilena Popescu Fărcăşanu. Muzica: Nicu Alifantis. Coregrafia: Roxana Colceag. Distribuţia: Mircea Rusu, Dana Măgdici, Simona Bondoc, Maria Popistaşu, Marius Bodochi, Ilinca Tomoroveanu, Mircea Albulescu, Maria Buză, Mihai Perşa, Ileana Iordache, Emil Gaju, Emil Mureşan, Doru Ana, Marcelo Cobzariu, Mihai Niculescu, Gavril Pătru, Alexandru Bindea, Marius Florea Vizante, Afrodita Androne, Natalia Călin, Grigore Nagacevschi, Raluca Petra, Liviu Crăciun şi alţii. Cu participarea grupului coral Da Capo. Dirijor: Claudia Gherga.
