Monografia dedicată de Costin Popa lui Ludovic Spiess conţine 245 de fotografii şi 303 fotocopii de programe, afişe, din 33 de roluri şi 450 de spectacole.
Am reţinut aceste amănunte nu pentru că aş crede în relevanţa cifrelor în domeniul artei, ci doar pentru a da o idee, celor care nu au văzut volumul, de amploarea acestui proiect monumental. Un album de circa 350 de pagini înţesate de date reface drumul parcurs de la debutul modest la Teatrul muzical din Braşov la cariera fulminantă pe toate marile scene ale lumii, răspunzând gustului actual pentru informaţia precisă şi năzuind să schiţeze o imagine obiectivă. In peisajul muzicologic românesc lucrarea este, prin aceasta, un unicat, dar chiar şi în plan internaţional, compendiile dedicate cântăreţilor de operă, în afara unor scrieri mai degrabă romanţate, sunt rare.
Planul lucrării propune înconjurul subiectului din toate direcţiile: un text autobiografic despre copilărie şi începuturile muzicale dezvăluie un om de o mare onestitate, sincer şi prietenos, cu respect şi o căldură deosebite faţă de cei ce i-au fost aproape; iar comentariile referitoare la propria muncă, sfaturile către tineri, culese de C. Popa printr-o cercetare extinsă demonstrează o seriozitate şi un autocontrol remarcabile. Lui Spiess îi plăcea să vorbească despre arta sa şi o făcea bine, împărtăşind generos tot ce acumulase în prestigioasa lui experienţă; era conştient de valoarea sa, dar şi lucid, cumpănind totul cu pasiune şi cu un puternic simţ al realităţii, care l-ar fi ajutat mult în activitatea sa de manager al Operei Naţionale dacă ar fi fost lăsat să o ducă până la capăt aşa cum dorea - mă refer la oameni, nu la soartă. Este definitoriu pentru deschiderea şi echilibrul opiniilor capitolul care adună „reflecţii şi confesiuni" despre diferite subiecte (talent, mod de viaţă, public, povara marilor succese care obligă şi apasă, scena lirică bucureşteană de care era atât de ataşat, menirea unui director de teatru, încredea în tineri, etc.). Şi pentru că nu putea să lipsească o trăsătură caracteristică „personajului" Spiess, paragraful despre dragostea lui de viaţă, de natură, de îndeletnicirile simple, fireşti ca pescuitul, vânătoarea, gătitul, rotunjeşte imaginea.
Cum se oglindea în privirile celorlalţi se poate vedea din declaraţiile culese de Costin Popa de la artiştii de seamă cu care Spiess şi-a intersectat drumurile, din cronici, din întâlnirile cu marile figuri ale lumii muzicale (Karajan, Christa Ludwig, Georges Prêtre), ca şi din delicatul portret schiţat de soţia sa, d-na Gerda Spiess.
Anexele, care ocupă circa jumătate din carte, oferă mult mai mult decât titlurile modeste - cronologie, discografie, repertoriu, etc. - pentru că fiecare secţiune este susţinută de comentarii şi explicaţii. Cronologia îmbrăţişează un sfert de secol de activitate, de la debutul braşovean şi prima cronică în 1962, până la ultimele apariţii pe scenă în 1987. Multe se pot desprinde din aceste segmente: previziunile cunoscătorilor încântaţi de darurile native ale debutantului încă de la primele apariţii; evoluţia sa profesională oglindită în cronici - în care la început mai apar şi observaţii despre unele stângăcii, risipa de voce -până la maturitate, când comentatori avizaţi subliniază tocmai pătrunderea adâncă a partiturii, puterea de a construi şi trăi personajul; comparaţii entuziaste cu marii tenori ai lumii; ritmul frenetic de muncă impus de o cariera internaţională intensă; geografia prezenţei sale pe scenele lumii etc. Un capitol aparte este dedicat unui moment crucial din viaţa sa, întâlnirea cu Herbert von Karajan în spectacolul şi înregistrarea cu Boris Godunov de Musorgski; emoţia ce răzbate, modul în care a relaţionat cu marele dirijor (care-l dorea ca Othello într-o viitoare înscenare) denotă conştiinţa profesională cu care Spiess slujea scena.
Cea mai interesantă secţiune este cea în care Costin Popa, împătimit comentator de operă, analizează cu pricepere interpretările lui Spiess; fiecare rol este pus sub lupă; sunt discutate cu migală nu numai realizarea vocală până la notă, ci şi concepţia estetică generală, cultura stilistică, implicarea emoţională, prezenţa scenică.
Costin Popa se adresează publicului iubitor de operă, de obicei bine informat - mai ales factologic dar mai puţin dispus să acceadă la nuanţe - oferindu-i un prilej de a intra în laboratorul de lucru al unui mare artist.
Condiţiile de tipar admirabile asigurate de Editura „Curtea veche" ca şi premiul „Cartea anului 2009", acordat recent de revista „Actualitatea muzicală" adaugă un plus la interesul cărţii.
