Ninsorile începutului de an ne-au amintit, la scară redusă, de marele viscol din 1954. Ce s-a petrecut atunci nu se poate descrie lesne, şi doar trăitorii acelui timp mai păstrează în minte troienele înalte pînă la nivelul etajului II, pietonii cu schiuri pe străzile Capitalei şi tunelurile croite prin munţii de omăt spre a permite trecerea de pe un trotuar pe altul. Eu unul nu sînt cel mai avizat spre a povesti cele întîmplate, întrucît dezlănţuirea fabuloasă a stihiilor m-a surprins într-o zonă neafectată, anume la Piatra Neamţ, de unde nu m-am putut întoarce la cursuri decît abia pe 1 martie. în orice lucru rău este şi o parte bună: vacanţa de iarnă a durat aproape două luni.
în Piaţa Rosetti exista pe atunci o gazetă de stradă, aşezată la colţul cu Bulevardul Hristo Botev. Treceam zilnic pe acolo, în drumul de la cantina Călăraşi spre locuinţa din Dionisie Lupu. Şi iată că, într-o bună zi, gazeta publică un poem, Primăvara pe strada mea, datat "15 mai 1954" şi semnat H. Trandafirescu. Textul m-a cucerit pe loc prin racordarea la actualitate, prin ingenuitate şi prospeţime. L-am transcris integral, iar a doua zi îl citeam cu delicii colegilor, în amfiteatrul Odobescu:
Au dispărut înaltele troiene
Cu-aspectul nordului polar;
Astăzi copii cu glasuri cristaline
Se joacă şi la coardă sar.
Pe strada mea a înflorit liliacul
Şi mamele îşi plimbă-n cărucior
Pruncii ce s-au născut în veacul
De dezrobire a popoarelor.
Tinerii, băieţi şi fete,
în grupuri sau doi cîte doi,
Mergînd pe jos, pe biciclete,
Vorbesc în limba vieţii noi.
Cu voie bună spre cantină
Se-ndreaptă cei care muncesc.
La toţi le vezi fruntea senină
Şi-un zîmbet cald şi tineresc.
De multe ori o melodie
Răzbate parcă prin perete;
E cîntecul de veselie
"Joacă, joacă, joacă, băiete!"
în case, unde Negroponţii
Şi Federii au huzurit,
îşi are sediul, ştim cu toţii,
Partidul meu drag şi iubit.
îmi este dragă patria.
Acum şi strada mea îmi place;
De-aceea lupt şi voi lupta
Pentru socialism şi pace!
Succesul obţinut de lectura în colectiv a poemului m-a determinat să urmăresc în continuare creaţia lirică a lui H. Trandafirescu. La 1 aprilie 1954 autorul ne dăruia poezia Primăvară, lărgindu-şi sfera de inspiraţie prin abordarea universului rural:
Pămîntul înălbit de-o iarnă-ntreagă
Astăzi din nou a-ntinerit.
}ăranul muncitor în glia dragă
Trecut-a iarăşi la muncit.
în colectivă, ca-ntr-un stup de-albine,
Oamenii munca şi-o împarte
Şi fericiţi, cu inimile pline,
Se duc în grup la cîmp departe.
Şi-n SMT-uri munca este-n toi,
Se-aude zgomot de motoare,
Parcă anunţă-ntrecerile noi
între acei ce mînuiesc tractoare.
Brazda e adînc săpată
De cuţite mari şi grele,
Bogăţia se arată
Pe întinsul ţării mele.
Oamenii însămînţează
Prin metode-naintate,
Sămînţa iarovizează
Şi o seamănă-n pătrate.
Zeci de mii de kilograme
La hectar au scos cartofi
Cei ce umezeau năframe
Robotind din greu la grofi.
Pentru munca lor frumoasă
Au fost toţi evidenţiaţi
Şi-au plecat apoi acasă
Ca fruntaşi şi decoraţi.
Muncitgorii şi ţăranii
Vor urma exemplul lor,
Pentru binele lor propriu
Şi-al întregului popor.
Şi acest al doilea poem a fost citit în amfiteatru, bucurîndu-se de aceeaşi primire entuziastă. Filologii recunoşteau în H. Trandafirescu un brav exponent al realismului socialist şi îi acordau preţuirea cuvenită. S-a născut atunci gîndul de a-l căuta pe autor şi de a-l aduce în mijlocul nostru, în cadrul unei şezători literare ad hoc. Dar curînd au venit examenele, apoi vacanţa de vară şi plecarea mea din Bucureşti. Toamna, l-am regăsit pe H. Trandafirescu în gazetă, îmbinînd viziunea noului anotimp cu emoţia aşteptării unui mare eveniment politic. Poemul Spre progres, din 15 oct. 1954, ne dezvăluia şi adresa autorului (str. Negustori nr. 19):
Toamna-ncepe să se-arate
peste tot. Şi-n strada mea
pe trotuarele-asfaltate
teiu-şi pierde frunza sa.
Florile de prin grădini
început-au să pălească;
au rămas doar rădăcini
care iar o să-nflorească.
Dar toamna asta măreaţă
prezintă-un mare interes,
căci puţin timp ne desaparte
de-al Partidului congres.
Poporul e-n sărbătoare,
de-avîntul muncii e-atras.
Aşteaptă cu nerăbdare
al Partidului său glas.
Poporul nostru-l iubeşte,
doar el duce spre progres;
urarea se-aude, creşte:
TR|IASC|-AL DOILEA CONGRES!
Aceluiaşi moment crucial îi va fi dedicat şi poemul următor, Se apropie congresul (15 noiembrie 1954): "De peste tot se-aude-o veste,/ întrecerile-n lanţ se ţes./ Producţia-i mai bună, creşte/ Pentru-al Partidului congres.// Acest măreţ eveniment/ Toţi îl întîmpinăm cu spor./ Va fi bilanţul concludent/ Al muncii-ntregului popor". Mai deţin, din opera lui H. Trandafirescu, încă două bucăţi: Cu produse peste plan (1 febr. 1955) şi îmi creşte inima (16 mai 1955). Poetul este animat mereu de un viu simţ al actualităţii şi de un vibrant patriotism, înscriindu-se în familia de spirite a lui A. Toma, Dan Deşliu, Eugen Frunză etc. E o recunoaştere tîrzie, dar, socotesc, legitimă. Regret că n-am depus stăruinţa necesară pentru a-l cunoaşte pe poet în carne şi oase. H. Trandafirescu era, pesemne, un onest pensionar, care a lăsat o urmă modestă, dar sugestivă în literatura timpului său.
