Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Contrafort:
Un "Mein Kampf" românesc? de Mircea Mihăieş


Are douăzeci şi patru de ani şi e membru în parlamentul României. Fireşte, din partea Partidului România Mare. Publică de mai multă vreme articole naţionaliste, xenofobe, anti-semite în cele mai deocheate reviste din ţară - nu în ultimul rând, în "România Mare", revista şefului său, Corneliu Vadim Tudor. Se numeşte Vlad Hogea şi cu toate că n-am auzit încă să se fi aflat în centrul vreunei acţiuni specifice instituţiei unde lucrează, iată c-a ieşit din anonimat. Deşi ia bani serioşi (inclusiv banii mei, modest contribuabil, dar totuşi contribuabil!) pentru a-mi asigura o viaţă mai bună, dl. Hogea se străduie din răsputeri să mi-o facă imposibilă.
De ce? Pentru că articolele sale au adus ţara, care e şi a mea, pe buzele lumii. Iar suntem acuzaţi, in corpore, de xenofobie, antisemitism şi barbarie. Acuzaţii motivabile până la ultima literă de culegerea de articole pompos intitulată "Naţionalistul". Nu mă întreb pe baza căror calităţi a ajuns dl. Hogea în parlament. Lucrurile sunt limpezi din acest punct de vedere: e normal ca partidul-revistă al lui Vadim Tudor să-şi recruteze membrii dintre colaboratori! De altfel, cartea îl are pe copertă pe şeful partidului, îmbrăcat în unul din inconfundabilele sale costume albe. Pentru contrast, brunetul domn Hogea însuşi ocupă planul al doilea, privind în depărtare peste umărul idolului. Să anticipeze această fotografie o posibilă predare de ştafetă? Să-şi fi pregătit Vadim Tudor succesorul? Nimic nu e exclus, dacă ne gândim că acest partid e dominat la vârf de-o tot mai degradată biologic gerontocratură.
Zarva creată în presă tinde să pună accentul pe-o chestiune colaterală: cum a fost posibil ca o astfel de carte să apară sub egida Academiei Române? Falsă problemă: ar fi trebui să ne întrebăm: cum a fost posibil ca o astfel de carte să apară într-o ţară europeană civilizată? Aduc în discuţie sintagma de la urmă pentru că ea figurează chiar pe coperta volumului la menţionarea editorului: "Centrul de istorie şi civilizaţie europeană". Faptul că respectivul centru e condus de către peremistul Gheorghe Buzatu (imaginaţi-vă, vicepreşedinte al Senatului!) arată cu limpezime ce înţelege România de azi prin "civilizaţie" şi "europenitate".
Presa a intrat în alertă numai şi numai pentru că în murdara afacere era implicată Academia Română. "Fără voie", susţine preşedintele acesteia, Eugen Simion. Oare chiar fără voie? Să nu fi ştiut colegul ex-academicianului Bârlădeanu în ce ape se scaldă Gheorghe Buzatu? A avut dl. Simion curiozitatea să răsfoiască celelalte nouăzeci şi una de titluri din colecţia "prestigioasă" care l-a găzduit acum pe Vlad Hogea? Are habar şeful Academiei Române de lucrurile ce se petrec în parohia sa? De incompetenţa, delăsarea şi reacţionarismul emanate de filialele gras finanţate de la buget? Duhnind a mucegai şi reinventând la nesfârşit roata, prea mulţi dintre cei care mănâncă o pâine caldă sub zidurile întărite ale Academiei nu reprezintă nimic altceva decât triste rămăşiţe ale aşa-zisei "culturi şi civilizaţii comuniste".
Aceeaşi presă care ignoră seniorial dejecţiile basculate de ani de zile şi de "România Mare", şi de "Europa" şi de "Atac la persoană" s-a năpustit pe Academia Română, ca şi cum acolo ar fi fost marea hibă. Academia Română are evident, vina ei imprescritibilă. Nu e suficient să-l reeditezi pe Creangă şi să premiezi cutare nulitate slugarnică pentru a considera că ţi-ai îndeplinit misiunea. Când în fruntea institutelor şi filialelor academiei se află inşi în cel mai bun caz obscuri, când academicianul-standard e un bătrân pupincurist ceauşeştian, evident că orice atac o găseşte nepregătită.
Dar problema e, totuşi, în altă parte. E mai puţin important că Gheorghe Buzatu se comportă la Institutul de la Iaşi ca pe propria moşie. Probabil că el nu face decât să reproducă modelul instituit chiar la centru. Important e că în România anului 2001 aberaţia nu e percepută decât atunci când deversează. în fond, textele lui Vlad Hogea nu sunt inedite. Ele au circulat - şi încă în tiraje substanţiale - în revistele de inspiraţie naţionalist-şovină. De ce nu le-a dat nimeni nici o importanţă? Ele treceau drept producte fireşti şi era inevitabil să fie ridicate, mai devreme sau mai târziu, la rangul de exponenţialitate pentru o întreaga societate. Gheorghe Buzatu n-a făcut decât să dea adăpost "academic" unor murdării pe care metabolismul românilor le-a integrat de mult. Dacă nu cumva a devenit chiar motorul cel mai important al identităţii naţionale!
Crescut la şcoala liderului căruia a început să-i sufle deja în ceafă (insist asupra simbolisticii fotografiei de pe copertă!), evident că Vlad Hogea e, asemeni patronului său, un amestec de laşitate şi virulenţă verbală. El nu se sfieşte să ameninţe cu închisoarea pe cei care-şi vor spune părerea despre "opera" sa, dar dă speriat înapoi când e confruntat cu textele propriu-zise: "N-am scris eu aşa ceva! Eu doar am citat!" A citat, fireşte, din clasicii nazismului. Foarte bine. Dar a citat, cumva, pentru a-i combate? Sau pentru a pune în gura altora ceea ce nu are încă îndrăzneala să afirme, cum se spune, "cu propriile cuvinte"? Această sofistică a nemerniciei o fi ţinând în partidul lui Vadim, dar ea nu ţine în ţările civilizate.
N-a trecut o săptămână de la dezvăluirea în presă a acestei foarte murdare afaceri şi presa mondială, organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului au arătat iarăşi acuzator spre România iliesciană. Televiziunile - care continuă să vadă în Ion Antonescu un "salvator al patriei" şi un "erou naţional" - tac chitic, aproape fără excepţie. într-adevăr, ce ţară e asta? Pe de-o parte, minte de stinge că vrea spre Europa, că-şi pune frânghia de gât dacă nu e primită în lumea civilizată, pe de alta, prin cea mai vizibilă (că prestigioasă nu-i pot spune!) instituţie de cultură, Academia, lansează astfel de manifeste ale ororii, ale barbariei şi violenţei criminale. Pentru ca scârba să fie deplină, textele au fost tipărite la "Monitorul Oficial", adică exact în locul din care pornesc fariseicele legi de integrare europeană, jurămintele de democraţie şi toleranţă ale noii pături de huligani ce s-au înstăpânit peste România.
Felul în care Vadim Tudor s-a desolidarizat de ciracul său extremist e tipic pentru duplicitarismul politic al P.R.M.: speriat că s-ar putea s-o încurce rău, el dă un comunicat de condamnare, dar revista "România Mare" elogiază bombastic producţia hogiotă ("hoge", notează DEX-ul, este "preot sau dascăl la mahomedani" - asta doar aşa, pentru hazul de-a arăta pe mâinile cui a intrat "naţionalismul" în "multimilenara" Românie!). Sunt curios ce va decide dl. Simion în legătură cu subalternul său, Gheorghe Buzatu. Acesta nu numai că a oferit sigla instituţiei unor texte în care evreii şi ţiganii sunt puşi la zid, dar a şi prefaţat elogios elucubraţiile acestui "alb-român-creştin-naţionalist", după cum se autodefineşte. Iar după ce-l va da afară din funcţie pe Buzatu, dl. Simion ne-ar impresiona plăcut dacă şi-ar depune propria demisie.