Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Comentarii Critice:
Un istoric literar de vocaţie de Al. Săndulescu


Cornelia Ştefănescu, de câtva timp titulara rubricii „Cronica ediţiilor” din această revistă, deţine de mai bine de zece ani o alta, în Jurnalul literar, intitulată Traiectorii, ca şi volumul recent apărut, selecţie din multele articole publicate acolo. Preocupările ei se concentrează asupra jurnalelor, a cercetării presei literare interbelice, a analizei unor opere aparţinând scriitorilor români din exil sau spaţiului francez, în fine, asupra traducerilor, ea însăşi realizând excelente versiuni româneşti ale romanelor Agonie fără moarte de N. J. Herescu şi Ochiurile reţelei de Sorana Gurian.

Citind jurnalul lui Alice Voinescu, autoarea Traiectoriilor ţine să remarce libertatea interioară, tonul pregnant confesiv, marea capacitate de a iubi a diaristei şi pulsaţia epică a textului. Elementul biografic, în primul rând, o va interesa şi atunci când va comenta unele romane româneşti şi mai ales franceze. Un spaţiu larg acordă acum Cornelia Ştefănescu jurnalului inedit al lui Ion Călugăru, de care se mai ocupase cândva. Mai exact, e vorba de fragmente de jurnal. Ele ne dezvăluie o altă faţă a scriitorului, cunoscut în anii ’50 doar prin romanul „realist socialist” Oţel şi pâine.

Cum se ştie, Ion Călugăru fusese redactor la ziarul Cuvântul, alături de Mircea Eliade şi Mihail Sebastian. El notează că scrie zilnic, publicând chiar două şi trei articole într-un număr. Trăia în mijlocul unei redacţii de mare efervescenţă intelectuală, patronată fireşte de Nae Ionescu, cel ce avea meritul de a fi creat o echipă, şi să adăugăm, nu oarecare. Ion Călugăru ia masa deseori cu directorul, dar suspicios din fire, crede că acesta nu-l poate suferi. Portretul pe care i-l desenează, aşa cum observă Cornelia Ştefănescu, e unul destul de negativ, spre deosebire de al multor colaboratori sau foşti studenţi. În 1937, îi apărea plin de ambiţie şi vanitos. În 1949, revine mai pe larg: „... inteligent şi sofist, logic şi puţin nebun...” „Cu calităţi mari, dar dominat de pofte care îi strivesc calităţile. Nu el a creat antisemitismul din ultimii ani?” Cu toate acestea, ca şi colegii lui evrei (M. Sebastian) e şi el copleşit până la urmă de personalitatea strălucitului profesor şi director de gazetă. Autoarea Traiectoriilor îl caracterizează pe Ion Călugăru ca fiind exclusivist, complexat, caustic până la agresivitate, căreia îi dă frâu liber în jurnal. În anii ’30, el vedea peste tot oameni care-l detestă şi care-l urăsc, părându-i-se că nu s-a bucurat, ca scriitor, de meritata recepţie critică. În anii ’50, comunistul angajat, ocupând un post de conducere la Uniunea Scriitorilor, devine mohorât, deprimat, dezarmat, conştient că trebuie să se vindece de „timiditate” de care „se abuzează.” Am citat-o pe Cornelia Ştefănescu. Activistul, cât va fi fost, se înfruntă cu adevăraţii matadori stalinişti, care ajung să-i facă şicane, să-l persecute. La 30 martie 1950, el notează că predase mai demult un articol la Scânteia: „E mereu amânat. Ca acum trei ani, când domnii Sorin (Toma), Take (Silviu Brucan), Traian (Şelmaru) (parantezele îmi aparţin Al. S.) cei trei crai ai gazetei păstrau articolele, nu le publicau şi pe urmă anunţau: Călugăru nu lucrează! Pe Nicolae Moraru, alt stalinist înfocat, îl numeşte „Jeni în pantaloni”. „Nu se poate lucra cu dânsul. Metoda lui teroristă.” Călugăru ar vrea să nu se lase atras de vârtejul politicii: „să-mi văd de literatură”. Era într-adevăr dezamăgit. Comunismul nu se dovedea acela pe care-l visase, când afirma într-o filă de jurnal din anii ’30 că „nu va putea să fie niciodată de dreapta”. „Stânga” bolşevică îşi dezvăluia o fizionomie total diferită în comparaţie cu aceea pe care probabil şi-o închipuie.

Cornelia Ştefănescu este o pasionată cercetătoare a presei literare, în paginile căreia descoperă „amănunte” între cele mai semnificative. Astfel, în provinciala revistă Festival, unde Ştefan Baciu publică poezii în 1936-1938, îi află şi pe Const. Virgil Gheorghiu şi Vintilă Horia. Într-un ziar ca şi necunoscut, Ţara (1941) semnează acelaşi Vintilă Horia, D. Stăniloae, Ion Negoiţescu şi Al. O. Teodoreanu căpitan în rezervă, care trimitea de pe front Scrisoare către Stalin.

Autoare a unei monografii Mihail Sebastian şi al unor ediţii de referinţă a scrisorilor sale, Cornelia Ştefănescu, foiletând presa, nu încetează a-i completa bibliografia şi a reconstitui fundalul de epocă. De asemeni, urmăreşte polemicile privind acuzaţia de imoralitate a romancierului Mircea Eliade. Citându-l pe nefericitul poet Bogdan Amaru, care, în reflecţiile sale despre E. Lovinescu, spusese că marelui critic „Sburătorul i-a pătruns în sânge” şi că l-a absorbit „total şi definitiv”, Cornelia Ştefănescu are curiozitatea să verifice afirmaţia în revistele vremii. Într-adevăr, ele (Mişcarea literară, Viaţa literară, România literară) menţionau regulat şedinţele cenaclului lovinescian. Tot pe atunci (1932), Hortensia Papadat-Bengescu avusese o vorbă inspirată: „Sburătorul este o atmosferă”.

Când e să treacă la analiza unor opere, autoarea Traiectoriilor se opreşte asupra scriitorilor din exil. Dumnezeu s-a născut în exil e definit ca un text-simbol, conţinând transparente aluzii politice. Sentimentul dominant ar fi deznădejdea. Ca tehnică, autorul apelează la monologul interior. O altă carte care-i reţine atenţia, caracterizată elocvent, este volumul de poezii al lui George Ciorănescu Metaerotism imaginar. Dorul de ţară, constată Cornelia Ştefănescu, îi bântuie întreaga creaţie, reţinând emoţionantul vers: „Ithaca, Ithaca valahă, numai acolo mai e pământ”. Alte opere asupra cărora se apleacă, fie şi mai în fugă, sunt La pluie de Chantily de Theodor Cazaban, Le pareseaux de C. Amarin (Constantin Amăriuţei) şi Blocada de Pavel Chihaia.

Al treilea compartiment al volumului (după În hăţişurile istoriei literare şi Căi de întoarcere) este Explorări în spaţiul francez. Avizată cunoscătoare a acestei literaturi (mai acum un an sau doi, a publicat o remarcabilă carte despre Marcel Proust şi românii), Cornelia Ştefănescu e atrasă în mod special de biografii: Alphonse Daudet, Roland Barthes, sau de confesii biografice care vin de la Marguerite Yourcenar, Pierre Magnan, Jean Cayrol. În cartea acestuia subliniază o fundamentală profesie de credinţă, scrisul ca filosofie de viaţă: „Totul există prin scris şi se reduce la scris”, scrisul rămâne „arborele vieţii”. Parafrazându-l pe Descartes, Cayrol conchide: „Scriu deci exist”.

Comentând romanul Les champs d’honneur de Jean Rouaud (Premiul „Goncourt”, 1990), a cărui atmosferă o reconstituie sugestiv, Cornelia Ştefănescu are prilejul să relateze despre scandalurile şi contestaţiile privind cel mai prestigios premiu literar francez. Să menţionăm că el a încununat şi opera unui român, amintitul roman Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia, deşi la insistenţele autorităţilor comuniste de la Bucureşti, care l-au calomniat în modul cel mai nedemn, i-a fost retras. Într-un stil sprinten se rezumă aspectele esenţiale ale romanului L’homme de sable de Jean Joubert, bine fixat în spaţiul literaturii contemporane, prin raportări la Proust, Jean Giono, François Mauriac, Alphonse Daudet. Înzestrată cu o sensibilitate marcată, Cornelia Ştefănescu descoperă la André Gide poezia apei, a nisipului, a pereţilor de argilă, a vazelor, a timpului oprit, precum în excelentul articol A. Gide despre singurătăţile de la El Kantare.



Familiarizată cu tehnicile moderne ale romanului (menţionam studiile ei proustiene), autoarea Traiectoriilor depistează cu acuitate nebănuite anticipări ale inovaţiilor de la începutul secolului XX în chiar Mizerabilii de Victor Hugo: prezenţa masivă a scriitorului în planul acţiunii, pagini de jurnal intim, tăieturi din ziare (ca într-un roman autenticist), persoane reale însoţindu-le pe cele fictive, comentarii politice, analize teoretice („Mizerabilii”, roman modern?)

Ea însăşi o talentată traducătoare, cum precizam la începutul acestor însemnări, Cornelia Ştefănescu examinează atent versurile franceze a comediilor lui Caragiale, realizată de Monica Lovinescu şi cu o prefaţă de Eugen Ionescu. Ea apreciază faptul că s-a păstrat forţa expresivităţii primordiale, eroii fiind „personaje-vorbe, cuprinse într-un vârtej a cărui echivalenţă formală e greu de atins”. „Citită detaşat de original, traducerea Monicăi Lovinescu, fără obsesia apropierilor şi a calchierilor nici nu mai lasă impresia că ar fi traducere”. Aceleaşi bune cuvinte le are autoarea despre florilegiul din poeziile lui Blaga, sub titlul L’Etoile la plus triste, pe care-l datorăm Sandei Stolojan.

Cum se poate conchide, „traiectoriile” Corneliei Ştefănescu sunt multiple, în aparenţă paralele, dar în fond convergente, întâlnindu-se într-un punct luminos, acela al istoriei literare de nivel superior, documentarea temeinică şi multiformă fiind la îndemâna unui spirit critic, probând nu o dată sensibilitate şi fineţe.




Cornelia Ştefănescu, Traiectorii, Editura “Jurnalul literar”, Bucureşti, 2003, 190 pag. f.p.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara