Candidat nefericit (a nu ştim câta oară!) la Premiul Nobel, romancierul american Philip Roth a acordat recent un interviu hebdomadarului francez „Le Point”. „Nu scriu ca să conjur moartea, declară el. Scriu pentru că e modul meu de viaţă. Nu pot trăi fără asta. În fiecare zi, de zeci de ani, fac acelaşi lucru… O pagină pe zi şi la finele anului, 365. Atunci public o carte. Nu căutaţi un sens în spatele acestei activităţi. Nu vă pot explica toată această serie de cărţi pe care le scriu regulat, tot aşa cum nu-mi pot explica de ce după Nemesis, încheiat acum trei ani, n-am mai putut să scriu roman. Nu ştiu nici măcar dacă e vorba de ultimul meu roman”. Întrebat dacă scrie contra prostiei, a angoasei sau a declinului, Roth răspunde simplu: „Contra plictiselii”. Nu şi contra morţii? „Îmi place ideea s-o fac să aştepte. Ştiu că va veni într-o zi. Dar îi spun să treacă puţin mai târziu”. Ce l-aţi sfătui pe un tânăr scriitor? „Să se lase de scris cât mai repede. Nu mă plâng. Mi-am câştigat bine pâinea. Dar, pentru cei mai mulţi care scriu, frustrările se ţin lanţ. Şi nu numai pe plan material. Scrisul însuşi zi de zi este adesea atroce, şi nu vorbesc de pagina albă, ci de cea plină de lucruri rău scrise sau rău gândite. Dacă scrieţi zilnic o pagină – nu neapărat una pe care s-o comparaţi cu a altor scriitori –, o pagină despre care spuneţi: nu pot scrie alta mai bună, consideraţi-vă fericiţi. Adesea nu poţi scrie nimic ca lumea săptămâni la rând. Am avut un astfel de moment prost în anii 1970, şase sau şapte luni. Mă izbeam cu capul de maşina de scris şi mă întrebam cui naiba aş putea scrie ca să-i spun că nu mai pot să scriu… Dacă aş avea copii, le-aş spune: mai ales nu scriitor”. „Alte două remarci: „Viaţa sexuală şi secretul sunt noţiuni inseparabile”; „Infernul pentru mine înseamnă prostia”.