Cu decenii în urmă, un temeinic muzician din Rusia care vizita ţara noastră şi-a exprimat consideraţia potrivit căreia nivelul culturii muzicale al unei ţări este dat de numărul de cvartete de coarde care activează în viaţa muzicală a locului, a comunităţii. La vremea aceea, cea a ,obsedantului deceniu" al anilor '50, declaraţia a apărut ca fiind şocantă. Mai târziu când orizonturile au început a se lumina, de asemenea astăzi când globalizarea, când circulaţia ideilor, a persoanelor, ignoră fruntariile, am rememorat acele gânduri exprimate cu jumătate de secol în urmă. Mai mult, observând anume aspecte - consider eu - semnificative, nu poate fi trecut cu vederea faptul că în recenta ediţie a Concursului Internaţional ,George Enescu", competiţia cvartetelor de coarde nu a mai avut loc din lipsă de competitori; cei români sunt ca şi inexistenţi iar cei străini au evitat, probabil, competiţia ca fiind lipsită de tradiţie, de atracţiozitate culturală artistică. Pe de altă parte, nu poţi să nu observi că celebra orchestră Filarmonică din Viena dispune de cel puţin zece formaţii de acest fel; sunt formaţii, e drept, de nivel artistic diferit, sunt muzicieni pasionaţi ce extind nevoia cântului în ansamblu, de la parametrii evoluţiei orchestrale spre cea camerală, a exigenţelor supreme. Este un fapt care, indiscutabil, asigură nivelul înalt al climatului profesional în marile colective orchestrale; iar aceasta chiar dacă individualitatea artistică a cvartetului poate suferi eroziunea de personalitate datorată participării în marele colectiv simfonic. Este un ciclu complet, un circuit care asigură viaţa, calitatea climatului artistic al locului.
Perfecţiune tehnică, respectul partiturii marelui cvartet schubertian ,Fata şi moartea", un restrâns interes artistic se pot observa în cântul cvartetiştilor Filarmonicii din Viena; au dovedit însă interes şi atenţie pentru realizarea celui de-al doilea cvartet datorat lui George Enescu. Pe de altă parte, muzicienii Cvartetului american ,Emerson" au nuanţat în mod semnificativ aşteptările noastre. Structura programului a fost în mare parte orientată spre repertoriul marilor creaţii ale secolului XX; am audiat lucrări datorate lui Dmitri Şostakovici şi Bela Bartók, de asemenea Cvartetul al 6-lea, în fa minor, de Felix Mendelssohn Bartholdy, una dintre primele, dintre importantele lucrări de acest gen ale repertoriului post-beethovenian. Felul de a concepe dramaturgia muzicală a lucrărilor, dramaturgie puternic revelată în fapt sonor, se orientează în acest caz spre preluarea modelului beethovenian al cvartetelor din perioada de maturitate a titanului. Mă refer la stringenţa evoluţiilor, la stricteţea construcţiilor muzicale, la robusteţea sonorităţilor. Evoluţia muzicală devine veridică, deloc circumstanţială sub raportul constituirii în sine a materiei sonore. O întreagă lume a turmentatului secol XX ne este revelată prin intermediul felului în care fac muzică aceşti bravi cvartetişti americani.
Am aşteptat cu special interes prezenţa în Festival a muzicienilor Cvartetului de coarde ,Stradivari"; nu numai datorită faptului că trei dintre muzicienii formaţiei sunt originari din România, că un muzician cum este Mariana Sârbu, prima violină a cvartetului, este o artistă a cărei faimă de virtuoz al expresiei violonistice era acreditată încă din perioada anilor de studiu petrecuţi la Conservatorul bucureştean, că formaţia deţine un excepţional set de instrumente italiene de epocă. Am fost atras în importantă măsură de alegerea judicioasă a programului, anume, lucrări ale romanticului secol XIX, creaţii majore ale secolului trecut, lucrări semnate de Dmitri Şostakovici, de asemenea de compozitorul Lucian Meţianu, actualmente stabilit la Lausanne. Lucrarea domniei sale, Cvartetul al 5-lea, o construcţie savantă concepută cu stricteţea unei drastice economii a mijloacelor, se dovedeşte a fi o veritabilă meditaţie înfiorată poetic, o meditaţie care - iată, în chip fericit! - a întâlnit tipul de sensibilitate latină pe care o dezvoltă muzicienii Cvartetului ,Stradivari". Pe o direcţie similară privind demersul interpretativ a fost orientată realizarea marelui Cvartet în do minor de Dmitri Şostakovici, o dramaturgie amplă, o spiritualitate de tip slav excelent portretizată de muzicienii formaţiei pe direcţia unui programatism psihologic abil tensionat expresiv. Cred însă că orientarea pe direcţia unei expresivităţi suculente poate atinge limite mai puţin dorite, cele ale unei şarje ce dislocă, spre exemplu, frumuseţea simplă a melodiei schubertiene.
Muzicieni originari din România am întâlnit şi în componenţa Cvartetului ,George Enescu", muzicieni stabiliţi actualmente în Franţa şi în Olanda. Violoniştii Constantin Bogdănaş, Florin Szigeti, violistul Vladimir Mendelsson, violoncelistul Dorel Fodoreanu, dezvoltă o excelentă cultură a cântului în ansamblu, li s-a alăturat pianistul Gabriel Tacchino; au prezentat, printre altele, un program pretenţios de muzică de secol XX, creaţii semnate de Myriam Marbe - primul său Cvartet de coarde, creator temeinic, regretat şi astăzi, plecat prea devreme dintre noi, de asemenea un cvartet semnat de Philippe Hersant; în mod regretabil acceptând nivelul unei rezistenţe profesionale comode, în locul uneia dintre lucrările programului, o lucrare importantă datorată lui Anatol Vieru - Cvartetul cu pian op. 42, ne-au fost prezentate câteva piese miniaturale, relativ facile, aranjamente instrumentale de ultimă oră ale aceluiaşi autor.
Pe de alta parte, muzicienii englezi ai formaţiei instrumentale ,Schubert" au avut ghinionul de a rata colaborarea cu pianistul formaţiei, accidentat la noi, aflat în imposibilitatea de a evolua pe scenă în compania colegilor. Nu au ratat, însă, întâlnirea cu marea muzică, cu spiritul colocvial al acesteia, cu acest mare opus cameral care este Trio-ul cu pian de Franz Schubert realizat pe scena Ateneului în colaborare ad hoc cu pianistul singaporez Melvyn Tan.
Şi dacă suntem de acord că frecvenţa formaţiilor de cvartet, în fond frecvenţa muzicii de cameră în viaţa muzicală a unei colectivităţi, demonstrează gradul civilizaţiei muzicale a acesteia, trebuie să convenim şi asupra faptului că apariţia coralei ,Madrigal" condse de maestrul Marin Constantin se dovedeşte a fi un rezultat firesc al tradiţiilor îndelungate privind cântarea corală la noi în ţară.
O închinare corală, o reverenţă adresată maestrului nepereche al muzicii româneşti, a prefaţat concertul coralei ,Madrigal" conduse de maestrul Marin Constantin; ,Cântecul pădurii" scris în tinereţe de George Enescu pe versurile reginei poetese Carmen Sylva a deschis concertul de muzică şi poezie franceză, în mare parte din Renaştere; au fost momente de intensă vibraţie artistică, găzduite de Aula Palatului Cantacuzino. Concertul s-a bucurat de colaborarea minunatului om de teatru care este actorul Victor Rebengiuc, de colaborarea talentatului violonist Gabriel Croitoru. Organizat de postul de Radio România Muzical, de Muzeul ,George Enescu", de Fundaţia ,Madrigal", concertul a reprezentat o potrivită împlinire adusă actualei ediţii a Festivalului enescian. ,Madrigal"-ul lui Marin Constantin, această perlă a tezaurului de valori artistice româneşti, nu s-a desminţit în privinţa aşteptărilor noastre.
Sonorităţile dispun în continuare de transparenţa culorilor timbrale, de poezie, poartă amprenta actului de cultură. Maestrul octogenar - cu câteva luni în urmă a fost sărbătorit de viaţa noastră muzicală - dispune de o carismă inspiratoare, care ne recheamă pe drumul poeziei, al muzicii. Ansamblul este permanent înnoit cu voci tinere care se adaugă experienţei vocilor madrigaliştilor maturi. Este o permanenţă, este o performanţă întremătoare a actului de cultură de care viaţa noastră muzicală este pe deplin responsabilă.
