Poezia din Înger în gerunziu de C. Th. Ciobanu este în primul rând o demonstratie de ars combinatoria, de-a lungul a 185 de texte în care descoperim semantizările unui eu ultragiat, chinuit de impasul comunicării. Închis într-o armură albă, aseptică si impersonală, autorul emite lunga, materlanta suită de descântece, dicteuri si secvente onirice, ca si posedat de orfism grafico-lexical. Mereu pare a se ascunde, deghizându-se si camuflându-se într-un necontenit palimpsest de meditatii si cascade enigmistice. De aici si gradul destul de mare de dificultate al poeziei lui C. Th. Ciobanu, el riscând adesea printr-o tehnică a epatării sau prin curioase jocuri lexicale, gen "viata sub scut m-a scutit/ s-o scutur din ce nu primesc/ pe-un păscut în storul distorsionat/ la sinele mai sinuos". Până la un punct se justifică explorarea resurselor anagramatice, convocarea de vocabule ce-si înghit reciproc silabele, sunetele, într-o frenezie a posesiunii si deposedării de sens ("să mă retină regina-rugină-n rutina retinei,/ pe răsina rusinii"); când aceste tehnici devin o fixatie, versurile par a fi exhibări ale unei masini de produs efecte obscure si uneori silnice. Si totusi există cel putin 50 de texte ce atestă talentul lui C. Th. Ciobanu, inventivitatea, proteismul său archimboldesc si vocatia reală a insolitului. Este vorba de poeme scrise cu garda jos si cu viziera trasă, arătând fata umană a cavalerului inexistent: "Liane de legi găsesc pânza paianjenului/ despre cum n-as iesi/ pe surpare-ncetinind cauza/ lovită de sunetul unui lant,/ încă-i zic cerc aparent/ să-l încerc sau să-l ocolesc,/ oricum apărâmdu-mă de norii prea ignoranti/, gata să mă-nnopteze/ până mă disculp/ imprimând în carte vocea/ pe care-o aud spre vedere". Reculegerea din "Spasm" este frisonantă prin sugerarea conditiei singurătătii absolute a omului în univers, victimă a gripării releelor de comunicare. "Acum" este o îndurerată interiorizare (îmblânzire) ratională a mortii. În "Prins" poetul acceptă, nu fără căintă, căderea dintr-o vârstă ontologică a miracolului în alta a cercetării difidente si a desvrăjirii: "Înaintare prin cronica râului,/ sus/ odată cu soseaua-n iures de roti/ pe unde tot eu, cel de demult/ încercam lumea cu-o creangă de salcie,/ lăsându-mi acum din linii verzi-albe/ ochiu-n cântar,/ iar arcul ce-nchide perdeaua cu nimb/ despre cum nu m-as despărti/ de mine cel amintit/ când mă-ntorc aievea prin calmul văii,/ tânăr,/ la povara ce mă strigă din mâine". Poemele depun mărturie despre conditia de naufragiat ireversibil a omului prins între propriile solutii de izolare si stihiile mortii omnipotente.
Poetul este un crepuscular ce adastă între lumina Sol si întunecatul Thanatos, tărmuri-reper între care se scrie cronica trecerii vietii ca într-un fel de cameră obscură a developării fotogramelor.
C.Th. Ciobanu, Înger în gerunziu, Ed. Cartea Românească, 1999, 200 pag.
