Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Un confesiv paradoxal de Ion Simuţ


Ducem lipsă de programe competente, coerente, eficiente şi stabile de editare a clasicilor noştri. Lacuna era mai gravă imediat după 1990 decât astăzi. Unii dintre editorii cu iniţiativă au acuzat lipsa de rentabilitate. Alţii s-au aruncat pe piaţă cu o vădită incompetenţă, dând ediţii anonime, rău îngrijite ori de-a dreptul neglijente, fără un minim aparat critic, sau tipărind cărţi urâte, respingătoare ca aspect grafic. Se poate face, totuşi, ceva semnificativ în acest domeniu? Editura Gramar este un bun exemplu pentru un program inteligent de editare a clasicilor. Cu o experienţă apreciabilă în domeniul editorial înainte de 1989, directorul Ion Marinescu a fondat o bine gândită instituţie de promovare a cărţii, în condiţii grafice obişnuite (modeste, dar plăcute) şi la preţuri accesibile (ceea ce e foarte important în contextul unei pieţe de carte prea scumpă). Două dintre colecţiile Editurii Gramar răspund onest şi atrăgător exigenţelor didactice: colecţia 100+1 capodopere ale romanului românesc, consacrată, după cum se vede, speciei majore a romanului, şi Pagini alese.Literatura română, cuprinzând antologii de texte fundamentale din opera scriitorilor din programa didactică, de la Miron Costin la Marin Preda şi Leonid Dimov, însoţite de aparatul ştiinţific necesar (studiu critic, tabel cronologic, selecţie de referinţe critice, bibliografie esenţială şi glosar, unde e cazul).

Colecţia 100+1 capodopere ale romanului românesc se află la sărbătoarea a zece ani de apariţie şi merită să-i consacrăm o prezentare, dacă nu o analiză critică. Iniţiatorul şi coordonatorul colecţiei este chiar directorul editurii, Ion Marinescu. Coperta şi grafica, inspirate şi agreabile, ale colecţiei aparţin lui Done Stan, un experimentat grafician de carte. Colecţia debuta în noiembrie 1993 cu Baltagul lui Mihail Sadoveanu, ajungea în 1998 la numărul 75 cu Bunavestire de Nicolae Breban şi se încheia în 2000 cu două sinteze critice anunţate de acel adaos +1 pus după 100: Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc de Nicolae Manolescu şi Romanul romanului românesc (în două volume) de Mircea Tomuş. Putem vorbi de o mică istorie a colecţiei, ce-şi creează şi consolidează o tradiţie. Apariţiile nu sunt numerotate. Au fost reluate în 2000, în ordine cronologică, iar acum, în 2004, la jubileul de 10 ani, am văzut reapărut Baltagul, într-o nouă ediţie în cadrul colecţiei. Romanele sunt însoţite de un aparat critic destul de cuprinzător (ar putea fi chiar ceva mai consistent), incluzând o prefaţă, repere biografice într-un curriculum vitae al autorului, o bibliografie critică, aparat alcătuit de critici şi istorici literari cunoscuţi. Se cuvine o stăruinţă asupra colaboratorilor. Campionii cu cele mai multe solicitări pentru prefeţe şi îngrijiri de ediţii sunt Teodor Vârgolici (18 ediţii), Aureliu Goci (16) şi Valeriu Râpeanu (14 prezenţe), cărora li se adaugă Constantin Mohanu (5 colaborări), Nicolae Bârna şi Elisabeta Lăsconi (câte 3), ceilalţi colaboratori având numai câte o prezenţă de însoţitori ai ediţiilor. Ar fi folosit colecţiei colaborarea mai consecventă a unor universitari de prestigiu, căci Al. Piru (de patru ori), Eugen Simion (de trei ori), Nicolae Manolescu (o dată), Dan Horia Mazilu (o dată), Mircea Tomuş (de două ori), Cornel Ungureanu (o dată), Eugen Negrici (o dată) apar sporadic. E adevărat că, în final, prin cele două sinteze, critica universitară îşi ia revanşa meritată.

Aria de cuprindere a selecţiei este foarte mare, într-un ambitus istoric de la originile romanului românesc, adică de la Istoria ieroglifică a lui D. Cantemir, scrisă în 1705 dar tipărită întâia oară în 1883, până în prezentul postdecembrist, cel mai nou roman inclus fiind din 1997, Apocalips amânat de Dan Stanca. Sunt deci o sută de titluri din trei secole de literatură, care nu sunt, din păcate, şi trei secole de roman, căci specia nu intră la noi în practica de creaţie şi în conştiinţa publică decât după 1850.

Ce se poate spune, în câteva observaţii generale, despre selecţia pe epoci şi despre ierarhia autorilor, în funcţie de numărul de titluri selectate? Până la primul război sunt reţinute 11 titluri: romanul inaugural al lui D. Cantemir, Manoil şi Elena (ambele într-un volum) de D. Bolintineanu, Ciocoii" lui N. Filimon, Geniu pustiu de M. Eminescu, Ursita de B. P. Hasdeu, Amintiri din copilărie de I. Creangă, Mara de I. Slavici, Romanul Comăneştenilor (cu toate cele cinci romane ale ciclului epic reunite într-un volum) de Duiliu Zamfirescu, Thalassa de Al. Macedonski şi Arhanghelii de I. Agârbiceanu. Putem vorbi aici de inventarea (sau supralicitarea) unei tradiţii a romanului, căci patru din aceste titluri sunt foarte discutabile ca aparţinând cu adevărat speciei.

Marea majoritate a titlurilor din cele o sută aparţine, cum era de aşteptat, epocii interbelice, pe care o prelungesc în această etapizare orientativă până în 1946, incluzând deci şi anii războiului, până la instalarea oficială a regimului comunist în România. Colecţia reţine din această epocă (1920-1946) 55 de titluri. Sunt cinci romane de Liviu Rebreanu (Ion, Pădurea spânzuraţilor, Adam şi Eva, Ciuleandra, Răscoala), cinci de Mihail Sadoveanu (Venea o moară pe Siret, Zodia Cancerului", Baltagul, Creanga de aur, Fraţii Jderi), patru de Cezar Petrescu (Întunecare, Calea Victoriei, Duminica orbului, Carlton), ceea ce mi se pare cam mult pentru perspectiva de azi, patru de Hortensia Papadat-Bengescu (Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini), trei de Gib I. Mihăescu (Rusoaica, Zilele şi nopţile unui student întârziat, Donna Alba, dintre care al doilea putea lipsi), câte două de Panait Istrati (Chira Chiralina, Ciulinii Bărăganului), Camil Petrescu (Ultima noapte", Patul lui Procust), G. Călinescu (Cartea nunţii, Enigma Otiliei, la care se vor adăuga celelalte două romane postbelice), Ionel Teodoreanu (La Medeleni, Tudor Ceaur Alcaz, ultimul, reţinut printr-un gest neconvingător de istorie literară polemică), Anton Holban (O moarte care nu dovedeşte nimic, Ioana), M. Blecher (Inimi cicatrizate, Întâmplări în irealitatea imediată). Din canonul (aproape) unanim acceptabil mai fac parte şi scriitori incluşi cu un singur roman: Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, Adela de G. Ibrăileanu. Perfect justificată mi se pare includerea lui Tudor Arghezi cu Cimitirul Buna Vestire. Nedreptăţit mi se pare Mircea Eliade, reprezentat de un singur roman, Maitreyi.

Foarte discutabile sunt promovările cu câte două titluri pentru romancierii de al doilea plan: E. Lovinescu (Mite, Bălăuca), G. M. Zamfirescu (Maidanul cu dragoste, Sfânta mare neruşinare) şi Teodor Scorţescu (Concina prădată, Popi ). Dar selecţia a mizat pe revalorizările unor autori modeşti, fie pentru fostul lor succes, fie pentru surpriza unei redescoperiri, ca şi în alte cazuri, la limita acceptabilului: Roşu, galben şi albastru de I. Minulescu (cu totul nesemnificativ), Dragomirna de Victor Eftimiu, Alegere de stareţă de Damian Stănoiu, Papucii lui Mahmud de Gala Galaction, Europolis de Jean Bart, Calea Văcăreşti de I. Peltz, Moartea fratelui meu de G. M. Vlădescu. Unele puteau lipsi fără nici o pagubă. Din anii celui de-al doilea război rămân în colecţia lui Ion Marinescu: Un port la Răsărit de Radu Tudoran, Între zi şi noapte de H. Y. Stahl, Sfârşit de veac în Bucureşti de I. M. Sadoveanu, Prinţul de Tudor Teodorescu-Branişte şi Bogdan infidelul de Victor Papilian. Aş fi reţinut şi Revoluţia de Dinu Nicodin. Se confirmă istoricul an 1933, cel mai fast pentru istoria romanului românesc, reprezentat aici de nouă romane. După cum deceniul 1925-1935 este cea mai strălucită epocă a romanului.

Din perioada comunistă (1948-1989) colecţia selectează 30 de titluri, începând cu Bijuterii de familie de Petru Dumitriu. Cu câte trei romane din această epocă intră în prima sută din toate timpurile: Eugen Barbu, Groapa, Princepele, Săptămâna nebunilor, şi Zaharia Stancu, Jocul cu moartea, Ce mult te-am iubit, Şatra; cu câte două: G. Călinescu, Bietul Ioanide, Scrinul negru; Marin Preda, Moromeţii, Viaţa ca o pradă (putea fi altul în loc de ultimul); Nicolae Breban, Animale bolnave, Bunavestire; Augustin Buzura, Feţele tăcerii, Drumul cenuşii, şi Petru Popescu, Prins, Dulce ca mierea e glonţul patriei. Cu câte un roman figurează: V. Voiculescu, Radu Tudoran, Ioana Postelnicu, Virgil Gheorghiu, Fănuş Neagu, Al. Ivasiuc, D. R. Popescu, George Bălăiţă,, Sorin Titel, Ştefan Agopian, Gabriela Adameşteanu, Mircea Nedelciu şi Marin Mincu. Lipsind în prea mare măsură exilul, coordonatorul colecţiei a decis să introducă Ora 25 de C. V. Gheorghiu (apărut de curând) şi Dumnezeu s-a născut în exil de Vintilă Horia. De ce nu şi Noaptea de Sânziene, căci Mircea Eliade mi se pare marele nedreptăţit al colecţiei?

Din perioada post-decembristă participă: Al. Ecovoiu cu Saludos, D. R. Popescu cu Paolo şi Francesca şi al treisprezecelea apostol (alegere total neinspirată), D. }epeneag cu Hotel Europa şi Dan Stanca cu Apocalips amânat. Unde e Mircea Cărtărescu? E "sechestrat" la "Humanitas"? Acum recolta romanelor se vede mai bogată. S-ar putea face loc în colecţie prin reducerea romanelor minore din perioada interbelică. E bine dacă se vor opera unele modificări de repertoriu, remedieri imperioase, căci ar fi destule propuneri de revizuiri în selecţia de o sută.

Ar fi multe de spus, îndeosebi despre aceste din urmă două secvenţe temporale, dar nu mi-am propus decât să ofer o imagine a colecţiei 100+1 capodopere ale romanului românesc, care stă în picioare împotriva oricăror discuţii posibile. Are curiozităţile ei, dar aceasta îi sporeşte farmecul. La zece ani de la demararea lui, proiectul colecţiei de o sută din cele mai bune romane româneşti a devenit o realizare culturală care face blazonul unei edituri.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara