O preocupare constantă a istoricului Vasile Netea (1912–1989) a fost şi cercetarea vieţii literare din Transilvania, pe care a pre- ţuit-o şi a iubit-o cu o pasiune ce se întâlneşte, astăzi, tot mai rar, la cărturarii noştri.
Instruit şi format la şcoala unor autentice modele, Vasile Netea, încă de tânăr, a investigat biblioteci şi arhive publice şi particulare din Transilvania şi nu numai, publicând, astfel, un însemnat număr de articole, studii, contribuţii şi cărţi privitoare la Octavian Goga, Gh. Bogdan-Duică, Ilarie Chendi, Ion Pop-Reteganul, Maria Cunţan şi alţii.
A fost prezent, mai bine de o jumătate de secol, în cele mai prestigioase ziare şi reviste literare şi culturale din întreaga ţară, unde a publicat note de lectură, cronici, interviuri1, extrem de importante, contribuţii de istorie literară, documente, iconografie şi bibliografii.
Remarcabile, sub câteva aspecte, sunt şi cele două epistole, necunoscute, pe care le trimite istoricului literar I.E. Torouţiu (1888–1953), în perioada când acesta conducea revista Convorbiri literare (1939–1944).
Aflăm, din lectura acestor epistole, cât de prob şi exigent era I.E. Torouţiu cu unii dintre colaboratorii săi la revista aici menţionată, iar observaţiile şi sugestiile sale erau în întregime acceptate.
Revelatoare este, de asemenea, intervenţia lui Vasile Netea pe lângă acest „Hurmuzachi al istoriei literare“, căreia i se solicită un punct de vedere în ceea ce priveşte publicarea documentelor de istorie literară, după ce Traian Lalescu, directorul revistei Duminica2 (1942–1943), opinase că acestea trebuie să fie transcrise fără nici un comentariu explicativ.

*
Cluj, 15 martie [1]940

Mult stimate domnule Torouţiu,
Am primit şi a doua scrisoare în legătură cu articolul3 meu asupra lui Gh. Bogdan-Duică, şi mă simt din nou obligat a vă mulţumi călduros pentru interesul ce arătaţi modestei mele încercări.
Alăturat vă trimit o nouă redactare a paginii întâi, în care, dacă nam putut face altceva, am dat totuş[i] la o parte pe acei incontestabili, incomparabili, cei mai mari, cei mai desăvârşiţi, în sfârşit pe acei indiscutabili care, recunosc şi eu, erau prea numeroşi şi prea vehemenţi.
Din nefericire n-am putut schimba însăş[i] structura intimă a acelei introduceri, ea făcând parte organică din privirea generală ce am aruncat asupra lui Gh. B[ogdan]-D[uică], justificarea ei reieşind din expunerea ce urmează.
În afară de suprimarea unor anumite superlative şi cel dintâi care doresc să fie suprimat este cel din pag[ina] 2, rândul 9, «nescăpându-i nici un amănunt», pe care vă rog să-l înlocuiţi astfel «păzindu-se să nu-i scape nici un etc.»
V-aş ruga să lăsaţi acest articol în felul în care se prezintă, bineînţeles dacă alte obstacole nu stau în calea lui.
Nu pot da curs nici dorinţei d[umnea]v[oastră] de a cerceta buletinul Mihai Eminescu, deşi recunosc că mi-ar fi deschis orizonturi mai largi, mai întâi fiindcă nu ştiu dacă l-aş găsi la Cluj, şi apoi fiindcă articolul se referă în special la activitatea critică şi de istorie literară a lui Gh. B[ogdan]-D[uică], celelalte aspecte ale activităţii lui întregind mai mult privirea generală ce totuşşiţ am aruncat asupra operei sale.
Mi-aţi dat, însă, o sugestie care n-ar fi exclus să mă facă să reiau, numai din acest punct de vedere, consideraţiile în jurul lui.
Deocamdată sunt însă foarte ocupat cu o chestiune asupra căreia mi-ar părea nespus de bine să am un cuvânt din partea d[umnea]- v[oastră].
Am studiat în acest an, cu destulă atenţie, aproape tot ce a scris şi ce s-a scris asupra lui Ilarie Chendi, constatând că acest scriitor e foarte mult nedreptăţit de către anumiţi critici şi istorici literari.
Aceştia, şi în primul rând dşomnuţl Lovinescu, judecând pe Ilarie Chendi numai după ce a apărut în volumele sale, au tras concluzii greşite asupra concepţiei sale critice, precum şi asupra activităţii sale.
Pentru a răsturna aceste concluzii, am întocmit o bibliografie analitică a scrierilor lui Ilarie Chendi, în special a celor publicate în periodicele transilvane şi neapărute în volume, pe baza căreia aş putea să-i fixez lui Ilarie Chendi un alt loc în istoria noastră literară.
Intenţia mea este să public, mai întâi, această bibliografie şi apoi să vin, pe baza ei, cu un studiu explicativ a concepţiilor şi rezultatelor sale critice.
Credeţi oportună o asemenea lucrare? Ar fi pentru ea loc în Convorbiri?4
Vă aştept răspunsul cu multă nerăbdare. Aş dori, totodată, dacă se poate, să mi se trimită corectura lui Gh. B[ogdan]-D[uică].
Poate mai îndrept ceva.
Cu deosebită stimă,
V[asile] Netea

[Domniei sale domnului I.E. Torouţiu, directorul revistei „Convorbiri literare“, Strada Argentina, nr. 39, Bucureşti, III].

*
Bucureşti, 15 mai 1943

Mult stimate domnule Torouţiu,
S-au împlinit câţiva ani de când istoriografia face parte constantă din preocupările mele literare.
Din când în când anumite ecouri ale acestei preocupări au ajuns şi în faţa atenţiei d[umnea]v[oastră]. Nu mi-au lipsit din partea d[umnea]v[oastră] nici chiar cuvintele de laudă şi îndemn. Le-au preţuit mult.
Ştiam şi mă bucuram că vin de la cărturarul ce dăduse literaturii noastre cea mai cuprinzătoare şi mai impresionantă colecţie de documente literare5.
Publicând astfel, în unele din revistele noastre de seamă, Convorbiri literare, Revista Fundaţiilor Regale, Universul literar, Luceafărul, Transilvania etc., diferite piese din corespondenţa scriitorilor români, şi în special din corespondenţa scriitorilor transilvăneni, Octavian Goga, Ilarie Chendi,George Coşbuc, Maria Cunţan etc., am simţit întotdeauna că sunt urmărit de aprecierea d[umnea]v[oa]s[tră].
Mai dăunăzi am fost invitat de către redacţia revistei Duminica să colaborez la această publicaţie cu o serie de astfel de piese.
Am publicat, deci, în Duminica, vreo câteva scrisori pornite din pana lui George Topîrceanu, Ilarie Chendi, A.C. Cuza şi Constanţa Hodoş.
Cum era şi normal, şi cum învăţasem atât de la Bogdan-Duică, precum şi de la dşumneaţvşoaţsştrăţ, am semnat de fiecare dată comentariul scrisorilor publicate.
După un răstimp, în urma protestului meu împotriva felului cum s-a vorbit în această revistă despre activitatea scriitorului Camil Petrescu, hotărând să-mi încetez colaborarea la Duminica, săptămânalul d[omnu]lui Traian Lalescu a dat publicităţii următorul comunicat: „Începând din numărul viitor scrisorile literare, obicinuita rubrică a revistei noastre, vor fi semnate, aşa cum este decent şi normal, de cei care le-au conceput şi iscălit la vremea lor.
Plecând de la un principiu verificat de economie, excluderea intermediarilor nu va fi decât spre profitul unei mai juste şi drepte recunoaş- teri a meritelor autorilor respectivi”. (Duminica, nr. 9, 1943)6.
Întrucât eu sunt împotriva polemicilor cu caracter personal şi cum prin afirmaţiile de mai sus se aduce o gravă ofensă însăşi preocupării de istoriograf, vă rog respectuos, în calitatea dşumneaţ vşoaţsştrăţ de cel mai vrednic reprezentant al istoriografiei române, să binevoiţi a lămuri, pe cei care au nevoie, asupra metodei de lucru în acest domeniu.
Anexez două din scrisorile publicate de mine în Duminica pentru a mă putea judeca în faţa lucrului incriminat, hotărând dacă procedeul meu a fost sau nu corect şi ştiinţific.
Cu vechile sentimente de stimă şi admiraţie,
Vasile Netea

Note
Originalele acestor epistole, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române.
1. Vasile Netea – Interviuri literare. Bucureşti, Editura Minerva, 1972, 272 pagini.
2. Vasile Netea – Scrisori literare: 1. Gh. Topîrceanu către Maria Cunţan în Duminica, 2, nr. 4, 21 martie 1943, p. 2, col. 6-7, jos; 2. Ilarie Chendi către protosinghelul Roman Ciorogariu în Duminica, 2, nr. 5, 28 martie 1943, p. 2, col. 4, sus; 3. D[omnul] prof[esor] A.C. Cuza către dr. Ioan Scurtu în Duminica, 2, nr. 6, 4 aprilie 1943, p. 4, col. 5, sus şi 4. O altă scrisoare a d[omnu]lui prof[esor] A.C. Cuza către dr. Ioan Scurtu în Duminica, 2, nr. 8, 22 aprilie 1943, p. 2, col. 6, sus.
3. Nu s-a publicat în revista Convorbiri literare.
4. Vasile Netea – Ilarie Chendi către Maria Cunţan în Convorbiri literare, 74, nr. 2, februarie 1941, p. 214-216.
5. I.E. Torouţiu – Studii şi documente literare. Volumul I–XIII. Bucureşti. Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, 1931–1946.
6. După acest număr revista Duminica şi-a încetat apariţia.