„Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă…”
(Mihai Eminescu, Scrisoarea III)

Acest lucru ni-l arată cel mai recent – probabil spre a-i urma exemplul – acad. Mihai Cimpoi. Într-adevăr, „Ediție îngrijită de acad. Mihai Cimpoi” stă scris pe foaia de titlu a romanului În preajma revoluției al lui Constantin Stere, scos la sfârșitul anului trecut, în două volume, la Editura Gunivas din Chișinău. Și la fel pe pagina a II-a, „la Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții”, alături de obișnuita indicație „Toate drepturile rezervate”, precum și de precizările: „Editat cu sprijinul Ministerului Culturii. Aprobat de Comisia de selecție pentru editarea cărții naționale”(!!!). Dar, cum se observă imediat, e vorba de o simplă reeditare într-o formă „prescurtată”, a ediției critice scoase în 2010 la Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, în „Colecția de opere fundamentale”, ediție îngrijită de Victor Durnea, cu o prefață de Eugen Simion și cu o postfață de Mihai Cimpoi. Concret, din ediția respectivă, au fost reproduse prefața și postfața, tabelul cronologic (de Victor Durnea), textul propriu-zis al romanului, precum și o parte din capitolul Referințe critice. Nu s-au reprodus celelalte componente ale aparatului critic: Nota asupra ediției (et pour cause…, cum zice francezul); Variante; Interviuri, declarații, conferințe; Note și comentarii; Indice alfabetic al personajelor și Bibliografia.
Cât privește modalitatea reproducerii, aceasta a fost cea mai simplă, mecanică, prin scanare: nici acad. Mihai Cimpoi, nici Editura Gunivas nu s-au mai obosit să facă o corectură, fie și în fugă. De aceasta își dă seama oricine compară câteva pagini (dar pot fi cât de multe). Și care, eventual, aruncă o privire și pe edițiile precedente, îngrijite din romanul lui C. Stere, a lui Vasile Badiu și a lui Z. Ornea. Textul „îngrijit”, chipurile, de Mihai Cimpoi este, de fapt, cel stabilit în ediția din 2010. Până la semnele de punctuație ce au fost introduse acolo (deși lipseau în primele ediții) sau, dimpotrivă, scoase acolo (deși erau prezente în primele ediții, dar contraveneau normelor ortografice actuale). Au fost reproduse însă cu greșeli inerente copierii mecanice. (Așa, de pildă, despărțirea în silabe, prin cratimă, în interiorul rândului, scrierea fără majuscule a unor nume proprii, inclusiv cel al personajului principal, Vania Răutu, lipsa accentelor grav și ascuțit la cuvinte franceze etc. (Câteva exemple: în vol. I, p.106, „donner de la tête” devine „donner a tete”; în același volum, p. 223, „geichi” în loc de „genunchi”; în vol. II, p. 349: în loc de „pește” apare „perfe” etc., etc.)
Culmea disprețului față de cititori, față de membrii comisiilor și juriilor (precum cel al Premiilor anuale, care l-a încununat și pe acad. Mihai Cimpoi la 17 ianuarie 2017), toți considerați prea puțin inteligenți ca să observe raptul, au fost reproduse, mot à mot, și cele câteva sute de note de subsol ale ediției din 2010, care explică o serie de cuvinte împrumutate de romancier din rusă, franceză, germană și engleză, ori dau traducerea „autorizată” a unor citate din opere literare străine. Chiar pe prima pagină a romanului (vol. I, p. 85) o astfel de notă explică expresia „lungind… parcul curții”! Altele: la p. 88, nota explicativă pentru „flighel”, la p. 89, pentru „domesticitatea”; la p. 93, se dă traducerea din propoziții franțuzești. Și așa mai departe. Cât privește traducerea citatelor, vezi o poezie a lui Guyau, versuri din Fedra lui Racine (vol. II, p. 397), din Intermezzo liric, al lui Heine (același vol., p. 748), ori din Faust, al lui Goethe (același vol., p. 863).
Cine are răbdare va constata că nicio notă de subsol a ediției din 2010 nu a fost lăsată deoparte. Nici măcar cele ce ar fi trebuit omise. Așa, de pildă, o notă (vol. I, p. 147) ce repetă trimiterea originală („la vol. II, p. 56”), trimitere eronată, căci explicația nu se găsește acolo; ori nota de la Referințe critice (vol. II, p. 1272) ce păstrează întocmai trimiterea la „secțiunea” de Interviuri, conferințe, declarații, „secțiune” care, cum am arătat, nu a fost reprodusă aici!
Nu încape deci îndoială că toată contribuția academicianului Mihai Cimpoi la „îngrijirea” acestei ediții se reduce la cele opt pagini ale postfeței, care datează și ea de acum șase ani. Cât privește transcrierea textului romanului În preajma revoluției (cca. 2600 pagini), cu respectarea particularităților de limbă, dar și a ortografiei actuale, „editorul” și-a însușit munca altuia. A plagiat în modul cel mai odios, cu atât mai odios cu cât, spre deosebire de elevi și studenți, și chiar de politicieni, are statutul ce-l are și, în ultimă instanță, n-a urmărit decât „câștigul fără muncă” de care vorbea Mihai Eminescu. Se știe cam cum se pedepsește o editură ce pune în circulație lucrări plagiate. Dar oare ce pedeapsă i se cuvine unui academician ce plagiază?  

Prof. Radu Mircea Voina
Valea Adâncă

P.S. Textul de față a fost trimis mai întâi unei revistei literare din Chișinău, dar aceasta a refuzat să-i dea găzduire, considerând cazul semnalat doar „o confuzie regretabilă” (a cui, nu spune) și „o gafă a Editurii Gunivas”!