Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Revista revistelor:
Un bazar de maşini şi foarte multe cărţi de Catrinel Popa


La capătul lecturii celui mai recent număr al revistei Lettre internationale (ediţia română) nu poţi decât să îţi doreşti ca toamna 2004 să fie la fel de bogată şi în alte zone ale vieţii (culturale şi nu numai) de pe la noi. De altfel, revista şi-a obişnuit publicul cu anumite standarde, cu un anumit stil (pe care îl pot recunoaşte cu uşurinţă atât colecţionarul împătimit, cât şi cititorul care doar a răsfoit câteva exemplare), aşa încât numărul 51 - la care ne vom referi în continuare - nu constituie neapărat o excepţie.

Prima secţiune - Dincolo de eveniment - debutează cu un eseu al lui Karl Schlögel, intitulat Europa revine, eseu în care autorul reuşeşte să abordeze o tematică veche de când lumea dintr-un unghi cu totul inedit: aspiraţia către (re)construirea unităţii Europei este pusă în legătură (pare greu de crezut!) cu cel mai mare bazar de autovehicule, situat nu departe de centrul geografic al continentului nostru, la Mariampole, în Lituania. Aşadar, ceea ce te cucereşte de la bun început în demonstraţia lui Schlögel este dezinvoltura cu care sunt împinse la o parte o serie de stereotipii. Autorul ocoleşte în primul rând tentaţia clasificării maniheiste, în alb şi negru, a atributelor bătrânului continent: nu în imaginea idealizată (de leagăn al umanismului, cămin al democraţiei, sediu al toleranţei), nici în aceea "demonizată" (de spaţiu al atâtor cruzimi care au culminat cu cele două războaie mondiale, cu Holocaustul şi Gulagul) trebuie căutată ecuaţia acestei "Europe in the making" care îşi are centrul nu la Bruxelles, ci la Mariampole. Dimpotrivă, ecuaţia ei poate fi găsită în acel spaţiu concret traversat de zeci, de sute de ori de la un capăt la altul de şoferii de cursă lungă (adevăraţi "specialişti" în producerea apropierii), de negustorii de maşini, de contrabandişti chiar, de clienţii Eurolines-ului, într-un cuvânt de toţi cei care îşi asumă rutina inerentă înfruntării cotidianului. Puţini eseişti de după 1989 s-au dovedit mai preocupaţi de ceea ce "se petrece pe tăcute, aproape pe neobservate şi deloc spectaculos" (în zonele de frontieră, acelea concrete care nu întotdeauna coincid cu etericele frontiere ale spiritului, în vastele bazaruri care funcţionează ca puncte de coagulare ale noii lumi, în trenurile fără de care "nu ar fi existat o cultură europeană, un fin du sičcle". Firesc, această lume în transformare aduce cu sine şi o nouă literatură despre Europa (o literatură pe care cu siguranţă Curtius ar fi ignorat-o şi care nu pare să aibă, într-adevăr, prin ce să alimenteze vanitatea venerabilului continent), dar care nici nu mai poate fi ignorată. Pentru simplul argument că se dovedeşte cât se poate de utilă. Este vorba de literatura ghidurilor turistice şi de conversaţie, a broşurilor de tot felul, care cuprind informaţii minimale, dar utile şi care, deşi nu sunt comentate în eseuri şi nici nu fac obiectul dezbaterilor pe la conferinţe sau congrese, demonstrează, prin simpla lor existenţă, că "Europa reală este o ţară mult mai vastă decât Europa din manuale." Dacă deschide o astfel de broşură la capitolul Bucharest by Night, de exemplu, călătorul dezorientat sau turistul amator de entertainment, poate fi uimit de numărul impresionant al localurilor cu nume care de care mai sonore: Opium Studio, Cotton Club, Blue Moon, Casino Bucharest, Palace Casino, Café Einstein sau La vie en rose. Ai fi tentat să crezi - după cum notează cu discretă ironie autorul - că oraşul postcomunist năzuieşte să redevină un Paris al Răsăritului.

Tot despre aspiraţia reconstruirii unităţii Europei (şi implicit despre problemele politice, economice şi identitare care se ivesc mai ales în cazul ţărilor mici din centrul şi răsăritul continentului) este vorba şi în eseul următor, Primii europeni din Tbilisi. Cazul analizat este de astă dată (după cum se poate ghici chiar din titlu) cel al Georgiei, iar accentul cade pe fragilitatea echilibrului politic din întreaga Transcaucazie, unde identităţile, religiile şi etniile au fost dintotdeauna amestecate. Autorul, ziaristul britanic Neal Ascherson, se dovedeşte un bun cunoscător al realităţilor din zonă şi, în acelaşi timp, un fin analist al evenimentelor politice (de la frecventele "puciuri" şi confruntări între rebeli, până la "revoluţia trandafirilor" din noiembrie 2003 şi ascensiunea preşedintelui Saakaşvilli, de la precaritatea situaţiei economice - e greu să parcurgi pasajul în care se specifică, de exemplu, că un profesor universitar gruzin primeşte salariul de 15 dolari pe lună, fără să te copleşească o iremediabilă tristeţe! - până la confruntările dintre gruzini şi abhazi). În aceeaşi ordine de idei, reţinem şi interviul (prezent la rubrica intitulată Comentarii şi scrisori) în care se reconstituie "itinerariul unei kamikaze cecene" (pp.102-104). Acordat de Zarema Mujahoieva ziarului Izvestia (şi preluat de Lettre (.) via Courier international), interviul se citeşte realmente pe nerăsuflate.

Tot la capitolul politică internaţională, un alt text demn de semnalat, tocmai pentru că invită, în felul său, la reflecţia lucidă asupra anumitor întâmplări din calendarul recent este cel al Slavenkăi Drakuli despre Transformarea Bilianei Plavsi. Mai radicală decât bărbaţii în privinţa atrocităţilor, în anii '90, fosta preşedintă a republicii Srbska se dovedeşte acum mai radicală decât ei şi în căinţă. Meritul eseistei constă în relativizarea perspectivei asupra unui personaj pe care am fi tentaţi să îl privim sub un singur aspect.

În privinţa eseurilor cu caracter predominant estetic (ca şi în cazul "bibliotecii" pe care ne-o propune acest număr din Lettre), oferta este mai mult decât generoasă. Aş ţine să semnalez în primul rând consistentul studiu al lui Matei Călinescu despre Eugen Ionescu, în care autorul propune - dacă nu o perspectivă cu totul nouă asupra unuia dintre cei mai controversaţi scriitori români din exil - în tot cazul una cu mult mai nuanţată. Plasarea operei lui Ionescu - acela de dinainte de La cantatrice chauve - sub semnul negaţiei şi al simulării pare să constituie în acest eseu un punct de plecare în elucidarea unor imprecizii de natură biografică. Cu o bibliografie actualizată, confruntând felurite documente (şi evitând în acelaşi timp, cu abilitate, capcana determinismului de saint-beuviană amintire), Matei Călinescu nu ezită să creioneze portretul autorului Rinocerilor ca spirit fundamental liber, având oroare de orice fel de totalitarism: de fascism, ca şi de comunism.

La capitolul beletrisică sunt, de asemenea, o mulţime de titluri care ar trebui amintite. Multe pagini se citesc pe nerăsuflate. Este cazul fragmentului Regele se-nclină şi ucide, extras din volumul cu acelaşi titlu al Hertei Müler, volum ce va apărea în curând la Editura Polirom, în traducerea lui Alexandru Al. Şahighian. O incursiune - ŕ la Lewis Caroll - în lumea jocului de şah (declanşată de constatarea, aparent neînsemnată, că în germană cuvântul könig, adică rege, sună catifelat). O lume în care prind treptat contur figura bunicului, a mamei, umbrele tâmplarilor şi frizerilor întâlniţi (nu tocmai întâmplător) în copilărie. Căci nimic nu este, de fapt, întâmplător în universul cvasi-magic al Hertei Müler. Decât, poate, intruziunea brutală a terorii totalitare.

Cu delicii se citesc şi textele unor Kazuo Ishiguro, André Makine sau Daniel Mason. Paginile extrase din autobiografia lui Marcel Reich-Ranicki şi cele din Eseul despre luciditate al lui Saramago (un roman parabolic, dens şi de o subversivă luciditate) readuc în prim plan coşmarul istoriei. Dintre prozatorii români Gabriela Adameşteanu publică în acest număr din Lettre (.) un fragment din romanul Provizorat, intitulat L'air du temps. Cititorul familiarizat cu opera scriitoarei va remarca revenirea personajului prezent şi în Drumul egal al fiecărei zile şi va recunoaşte, desigur, stilul de pe acum inconfundabil, al Gabrielei Adameşteanu.

În ansamblu, acest număr de toamnă al revistei Lettre internationale nu poate decât să le (re)dea (şi celor mai pesimişti dintre cititori), speranţa că toamna editorială românească va fi una generoasă. (Chiar dacă, personal, mă feresc de ridicolul zicalei cu bobocii!)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara