Noua formulă a Chestiunii zilei de Florin Călinescu mi se pare cea mai substantială schimbare cu mijloace proprii din programul de toamnă a televiziunilor care contează în România. N-am, recunosc, atîta imaginatie încît să-mi dau seama ce se va întîmpla peste cîteva luni cu acestă emisiune, dacă luăm în calcul că numărul de invitati posibili ca notorietate în România nu sînt prea multi. Dacă însă emisiunea lui Florin Călinescu e destinată ca la un moment dat să preia socul campaniei electorale, altfel decît prin numărul de ore de antenă cumpărate de un partid sau altul, adică si pentru a face din disputele campaniei electorale prilej de chestiuni ale zilei, atunci, cu sigurantă, această emisiune are viitorul asigurat pînă în anul 2000, spre sfîrsitul său.
Am discutat imediat după aparitia acestei emisiuni cu cîtiva comentatori politici, dar si cu persoane specializate în emisiunile de televiziune. Comentatorii politici au fost vădit marcati de faptul că emisiunea lui Călinescu provoacă o bresă ucigasă în seriozitatea tuturor talk-show-urilor de la televiziunile concurente, prin brusca detensionare a gravitătii discutiilor care au loc în emisiunile de acest soi. Florin Călinescu nu pune întrebări, discută relaxat cu invitatii săi despre chestiuni foarte serioase si le aduce în prim plan umorul pe care unii dintre ei poate că nici nu visau că-l au. Pe de altă parte, însă, în ce măsură oamenii politici vor accepta ca la emisiunea lui Călinescu să aibă umor, iar la alte emisiuni, serioase, să revină la gravitatea mortală si agresivă caracteristică talk-show-ului clasicizat de alte posturi de televiziune si, pînă la un punct, la ProTV.
Pentru moment, să facem o scurtă incursiune în ceea ce as numi clasicul talk-show de televiziune autohton, indiferent de postul care îl găzduieste. El cuprinde ultima afirmatie a invitatilor, care se lasă foarte adesea provocati de intentiile filobelicoase ale moderatorului care îi atrage în diverse capcane mediatice, potrivit principiului porumbelului scăpat pe gură. La capătul unei asemenea emisiuni, presa scrisă sare pentru a înhăta porumbelul si pentru a face din el stire. O stire de obicei gravă, chiar dacă, în context, cel care a scăpat porumbelul poate că nici măcar nu si-a dat seama că a spus ceea ce ar fi fost bine să tacă.
Talk-show-ul clasic nu limpezeste mai niciodată o situatie în evolutie, ci o complică si mai rău. Un conflict de replici poate deveni astfel unul de principii, cu săpare de transee si mobilizări generale, dacă invitatul sau invitatii se lasă zgîndăriti de moderator. Acesta din urmă, lipsit mai totdeauna de posibilitatea de a conduce o discutie altfel decît în termeni de tipul conflictelor care pe care, se simte cu misia împlinită cînd reuseste să transforme un conflict în scandal, cu mari vărsări de adrenalină printre telespectatori.
Florin Călinescu, antrenat în relativizarea conflictelor de tot felul de pe vremea fostei Chestiuni a zilei, mizează pe o audientă care nu vrea să vadă curgînd sînge, ci asteaptă o atitudine pozitivă din partea moderatorului si un final înseninător al emisiunii. El stie un lucru ă că telespectatorul e tot mai încîntat cînd i se oferă o perspectivă superioară asupra unui conflict dat, decît dacă e tinut pe post de suporter cu pumnii înclestati. Probabil că publicul tintă al emisiunii sale sînt indecisii, dar si cei care s-au săturat să-si piardă noptile asistînd la meciuri verbale pe un ring în care preferatii lor cîstigă oricum, pentru simplul motiv că, indiferent ce ar spune, ei trebuie să cîstige.
