Oprea puţin cunoscută editură, dar foarte eficientă – cea a Universităţii din Bucureşti – ne-a adus în actualitate o realitate a culturii noastre: lipsa – voită, provocată – a literelor clasice, care, odată, au constituit o elită a intelectualităţii noastre. Şcoala – şi cea „secundară” şi cea universitară – a alungat – sau a divizat tot ce ne-a furnizat în timp aceste importante discipline ale antichităţii. Oficialităţile didactice conducătoare sînt responsabile, dar şi consiliile Facultăţii şi-au dovedit indiferenţa faţă de propria lor misiune culturală. Limbile clasice au fost declasate şi marginalizate. Studenţi puţini, debuşeuri postuniversitate reduse, deci „ne-economice”. Iată însă că apare, ca prin miracol, acest volum omagial dedicat unei profesoare, Gabriela Creţia, care a ştiut şi a reuşit să lupte cu ignoranţa. Melliferae Magistrae – cum îi este adresat titlul volumului – este omagiată de studenţii şi de colegii din Facultate, din ţară şi din străinătate, care îi cunosc activitatea, dar mai ales cei cărora le-a deschis căile luminilor antice ale Heladei şi ale Romei.
Iniţiativa acestei sărbătoriri aparţine profesoarei Florica Bechet, ajutată de un mai tînăr membru al Catedrei, Theodor Georgescu, amîndoi eminenţi elevi ai Catedrei. Trebuie ştiut că această Catedră de Filologie Clasică din Universitatea din Bucureşti este singura catedră „rămasă” ca atare din ţara noastră. Cu atît mai preţios este acest volum „in honorem Magistrae” Gabriela Creţia (Bucureşti, 2013).
La această catedră – azi, restrînsă – au slujit binecunoscuţi oameni de cultură, specialişti în literele clasice. Numele lor au încă rezonanţe deosebite în cultura românească. Începînd cu N.I. Herescu (1903-1961) şi Aram Frankian (1898-1964) continuînd cu C. Balmuş (1898-1975), Al. Graur (1900-1988) şi N.I. Barbu, profesorii care s-au succedat la acestă catedră au ştiut să formeze, la rîndu lor, elevi distinşi: Mihai Nichita (1925- 2006); Gh. Tohăneanu (1925-2008); Traian Costa (1926-1995); Petru Creţia (1927-1997); I. Fischer (1928-2002); Cicerone Poghirc (1928-2009); Eugen Cizek (1932-2008); Dan Sluşanski (1943-2008), şi alţii, mai vîrstnici sau mai tineri au contribuit la construcţia unui veritabil centru universitar de elită, cunoscut peste hotare (Eugen Cizek şi Cicerone Poghirc publicau lucrări în Franţa, Germania şi Italia). O adevărată hecatombă de valori s-a produs însă după 1990. Catedra a suferit pierderi pe care le recuperează cu greu. Sunt însă astăzi, atît în străinătate (Mihai Nasta – Bruxelles, Liana Lupaş - New York) cât şi în ţară (Florica Bechet, printre aceştia, în primul rînd Theodor Georgescu, Ioana Costa, Ana Cristina Halichias, Alexandra Ciocârlie, Liviu Franga) nume care pot asigura studiilor clasice o actualitate culturală. Să sperăm că cei de astăzi şi de mîine care studiază domeniul clasic vor fi la înălţimea înaintaşilor lor...
Dar, pînă atunci clasiciştii, cîţi mai sunt sau vor să mai fie, se grupează în jurul profesoarei Gabriela Creţia. Trebuie să o considerăm şi pe profesoara Gabriela Creţia printre „vechii mohicani” rezistenţi pe baricadele culturii clasice. Mai mult decît alţii, în împrejurări mult mai nefavorabile, dar cu o inepuizabilă energie dedublată de o nobilă modestie demnă de admiraţie Magistra „dascăl pentru literatura şi cultura latină” a fost o militantă redutabilă, în ţară şi în străinătate, pentru cauza sacră a studiilor clasice căzute în dizgraţia ignoranţei forurilor didactice superioare. O recunosc toţi cei care – ca şi noi – i-au fost studenţi şi elevi sau colegi în Universitatea din Bucureşti, dar şi, în ultimă instanţă, colaboratori la acest elegant volum de filologie şi lingvistică. Trebuie subliniată îndeosebi participarea Gabrielei Creţia la promovarea studiilor de cultură antică în cadrul asociaţiei Euroclasica (căreia unul dintre preşedinţi, profesorul John Torley (Amberside), îi dedică în acest volum un interesant studiu).
De altfel, volumul de faţă confirmă notorietatea intelectuală a Gabrielei Creţia în disciplinele pasiunii sale pentru cultura clasică. Se găsesc în el, alături de o serie de adresări măgulitoare către „draga noastră profesoară”, „doamna mea dragă”, pro semper nostra – articole şi studii de primă însemnătate. Ne întîlnim în paginile cărţii cu contribuţii de istorie antică şi arheologie, dar mai ales de literatură greacă şi latină scrise de eminenţi cultori ai filologiei clasice. Apar în aceste contribuţii nume ale culturii antice (de la Propertius (47 îHr – 25 dHr), Hesiod (sec VIII îHr), a aşanumiţ ilor poeţi neoterici, al lui Eschil (Aeschylus) (525-456 îHr) – precum şi nume de opere şi poeme clasice, Orestea, Iphigenia, Nausica şi Misterele Eleusine (cu referinţe la Mircea Eliade) etc. Asemenea referinţe au dispărut de mult din cultura noastră vehiculată astăzi. Să mai adăugăm la acestea şi interesantele precizări privind statuia (ecvestră) a lui Traian din Forum Traiani din Roma menţionată în secolul IV de istoricul roman Ammianus Marcellinus – pentru a înţelege că şi istoria antică (în speţă prof. Alexandru Barnea) a avut nevoie de luminile clasice.
Cele mai multe lucrări din volum privesc literatura. Sînt contribuţii aduse de colegii clasicişti din străinătate, unii dintre ei binecunoscuţi. Profesorul Frédérique Biville (Univ. Lyon II) propune o nouă lectură a orgiilor decadente din Cena Trimachiones, Jeonggil Lee (Coreea) se ocupă de analogiile dintre ciclul Oresteia al lui Aeschylus şi Misterele Eleusine iar Sorana Man de Misterul misterelor de la Eleusine. M. Christine Haller Aellig, profesoară de liceu din Neuchâtel (Elveţia) se interesează de epigramele lui Martial. Mai ales de una în care Martial biciuieşte îmbogăţirea ilicită a lui Zoil, până mai ieri un om sărac devenit un parvenit insuportabil pentru poet. Colaborări din străinătate au adus în discuţie „viaţa cotidiană” în Anglia medievală (John Torley) sau, precum articolul lui Francisco de Oliveira (Coimbra) –, „mişcări sociale feminine în Roma secolului IV a Chr”.
Este însă îmbucurător să descoperim prezenţa unui mare număr de tineri clasicişti – de bună seamă foşti studenţi ai Sărbătoritei care abordează tema de literatură sau de istorie antică, dovedind pasiune şi fidelitate în aprofundările problemelor filologiei clasice. Unii dintre aceştia sînt membri ai catedrelor universitare (Ioana Costa, Liviu Franga, Ana-Cristina Halichias, Theodor Georgescu), alţii, cercetători din Institutele de Arheologie sau muzeografi (specialişti în antichitate) şi, implicit, în filologia clasică (Livia Buzoianu) – aceştia din urmă, tineri doctoranzi sau bursieri atraşi de literatura antică. Se adaugă la toţi aceştia colegi mai vîrstnici din Universitatea Bucureşti (Alexandra Cuniţă, Alexandru Barnea, Ioana Pârvulescu, Camelia Stan, Florica Dimitrescu, Ioan Pânzaru, Simona Nicolae, Margareta Sfirschi-Lăudat) şi profesori din liceu, foşti studenţi ai Catedrei (Cristina Popescu din Moineşti) care ne dau imaginea perimetrului larg al influenţei profesorale a celei omagiate. Gabriela Creţia ştia să insufle elevilor săi dragostea pentru literele clasice! Printre contribuţiile din volum, atrag însă cu deosebire atenţia, prin însemnătatea lor tematică, aceea a profesoarei Francisca Băltăceanu despre Sfăntul Ioan Chrysostom, comentator al Cărţii lui Iov (este vorba de Sfântul Ioan Gură de Aur comentînd în predicile sale textul „cărţii lui Iov” din Septuaginta), precum şi acea a Ioanei Munteanu, care semnează o amplă expunere privind două figuri de femei savante (abesoses) din secolul XII german, Hildegarde de Bingen din Renania şi Herrade de Hohenburg din Alsacia, autoare ale unor interesante opere, Liber Divinorum Operum (Hildegarde) şi Hortus Deliciarum (Herrade). Menţionăm, de asemenea, studiul interesant al profesoarei Florica Bechet (coordonatoarea volumului de omagiu) despre divinităţile pre-hellenice ale fertilităţii.
Desigur, prezentarea volumului ar putea continua, „citînd” şi alte contribuţii din cele 50 de articole, studii şi „amintiri” ale celor care au ţinut să salute activitatea valoroasei şi inimoasei profesoare Gabriela Creţia (să nu uităm nici ampla Tabula Gratulatoria!) care demonstrează aprecierea de care se bucură sărbătorita.
Ne găsim, cu acest volum-omagiu, în faţa unui veritabil şi necesar act de cultură, demn de a fi luat în seamă. Un (restrîns) grup de „clasicişti”, mai tineri, mai vîrstnici, universitari sau nu, încearcă să aducă în actualitate valori stinse sau absconse, dar nepieritoare al unei lumi dispărute şi din cultura actuală şi din preocupările didactice universitare. Din ale cărei infinite surse s-a întemeiat şi s-a nutrit cultura de-a lungul veacurilor. Este adevărat, sînt puţini cei care, astăzi, o cunosc sau o mai cultivă, citind şi recitind şi din nou citind, elegiile latine ale lui Propertius (Traian Diaconescu), tot astfel cum şi mai puţini sînt aceia care au ştiinţă despre Hesiod şi „vîrstele eroilor” şi principiile „eroismului” (Maria-Luiza Dumitru Oancea). Concepte şi termeni de cultură, nume ale unor „poeţi neoterici” (Liviu şi Mariana Franga) ne sînt multora dintre noi (şi celui care scrie aceste rînduri!) de-a dreptul necunoscute! În ignoranţa noastră, pare că nu mai avem nevoie de cultura anticilor, nici de istoria acelor vremi, pentru care „se învredniciră cronicarii şi rapsozii”. În Universitate, studiul limbilor clasice nu mai atrage tineri. Nu „ rentează”. Cu atît mai mult, cultura biblică rămâne pe seama teologilor, tot astfel cum cultura Heladei a rămas o bizară pasiune de cabinet.
În acest volum se afirmă însă alţi intelectuali: cei care au ştiut să descopere şi să studieze teoriile literaturii secolelor antice. Datorită Profesoarei Gabriela Creţia. Ea i-a reunit în juru-i: de aceea, cei care au contribuit la apariţia acestui volum – Florica Bechet, în primul rînd, şi Theodor Georgescu – merită recunoştinţa noastră. Astfel, ei toţi aduc în vîltoarea destabilizantă a culturii actuale un aer pur şi senin dintr-un Hortus Aeternum Deliciarum, precum scrie cineva în volum. Gabriela Creţia, Florica Bechet s-au dovedit culegătoare de stele în lumea antică.
