Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Ultimul mare „tîrgoviştean“... de Ion Bogdan Lefter

Sec, trista ştire sună aşa:

În zorii zilei de 18 mai 2011 s-a stins din viaţă, în Bucureşti, Mircea Horia Simionescu, unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii române dintotdeauna. S-a născut pe 23 ianuarie, la Tîrgovişte. Alături de Radu Petrescu şi Costache Olăreanu, a făcut parte din aşa-numita „Şcoală de la Tîrgovişte”, care a deschis drumul postmodernismului românesc. Impunătoarea operă a lui Mircea Horia Simionescu, compusă din numeroase romane, nuvele, confesiuni şi eseuri, s-a construit în jurul tetralogiei Ingeniosul bine temperat (1969-1983), una dintre capodoperele literaturii noastre. Ultima sa carte antumă este masiva culegere de poeme Versete de unică folosinţă (2010).

La dispariţia unui scriitor atît de important, chiar asta trebuie spus, înainte de orice altceva: că a fost unul dintre cei puţini care ocupă raftul întîi al unei literaturi. Din anii 1980 încoace a avut parte de toate elogiile, însă poate că abia de-aici încolo statura lui de foarte mare prozator va fi cu adevărat recunoscută...
Era foarte bolnav. În ultimele zece zile din viaţă a fost internat de cîteva ori în spital, revenind de fiecare dată acasă şi apoi, după o noapte-două, plecînd iarăşi către specialiştii şi aparaturile care să-i mai domolească suferinţa. Fusese diagnosticat pe la finele verii lui 2009, însă soţia şi fiica sa, în complicitate cu doctorii, nu i-au spus cît de gravă e situaţia. Pronosticul era de doar cîteva luni. A mai trăit peste un an şi jumătate, cu perioade de tratament, din ce în ce mai şubred, dar în rest activ, pe linia ultimilor ani. După Cum se face (2002) nu se mai înhămase la scrierea vreunui roman, dar a continuat cu articole, mici eseuri, fragmente de proză şi – mai ales – cu transcrierea poemelor pe care le înregistrase o vreme la trezirea din somn: le-a ordonat, le-a triat şi le-a publicat în opul său final, Versete de unică folosinţă (2010), o carte cum nu s-a mai scris la noi, echivalent versificat al experimentului joycian din Finnegans Wake...

19 noiembrie 2010. Lansarea Versetelor... Aglomeraţie mare în faţa standului Editurii Bibliotheca, undeva, sus, pe unul dintre inelele laterale ale uriaşului pavilion circular de la ROMEXPO. În asistenţă – cam trei categorii de persoane: scriitori şi critici bucureşteni; studenţi, adică admiratori tineri; şi autori tîrgovişteni, membri ai Societăţii Scriitorilor de acolo, care-l recunoşteau drept marele lor maestru. Tîrgovişteni pentru un mare „tîrgoviştean”!
Într-un fel, bucureşteanul Mircea Horia Simionescu, căci se mutase în Capitală încă din perioada studiilor universitare şi aici a trăit o viaţă, revenise şi în acest fel, simbolic, în urbea natală, unde, împreună cu colegii de liceu Radu Petrescu şi Costache Olăreanu, începuse joaca de-a scrisul. Omogenitatea lor ca grup literar şi anecdotica primelor isprăvi adolescentine explică de ce li s-a spus „Şcoala de la Tîrgovişte”. Altfel, Radu Petrescu se născuse în Bucureşti, iar Costache Olăreanu la Huşi, doar perioada juneţei petrecîndu-şi-o în vechea cetate domnească.
El, Mircea Horia Simionescu, avea să se reîntoarcă: de mulţi ani, de la sfîrşitul primăverii şi pînă la lăsarea toamnei, stătea în casa pe care şi-o ridicase la Pietroşiţa, iar în ultima vreme fusese literalmente luat în braţe de literatorii din zonă, care-l înscăunaseră preşedinte de onoare al Societăţii lor şi, spre lauda lui Mihai Stan, proprietarul Editurii Bibliotheca şi al lunarului „Litere”, i-au publicat ultimele cărţi şi seria de articole şi proze de la rubrica Literatură dus-întors din revistă (susţinută în paralel cu cea din propria mea gazetă culturală, „aLtitudini”, sub genericul AltfelAltundeAltcum)...

Pe 7 mai l-am văzut ultima oară, acasă, pe Strada Belgrad. Fiica lui, Diana (Nana) Simionescu, îmi dăduse de înţeles că sfîrşitul e aproape şi-mi spusese că tatăl său vroia să mă vadă. Slăbit, întins pe fotoliul-pat din camera de lucru, „tapetată” de jur-împrejur cu cărţi, era perfect limpede şi prezent în conversaţie, ba chiar în vervă. Mi-am închipuit că va fi o vizită scurtă; am stat vreo trei ore, timp în care am tot vorbit amîndoi vrute şi nevrute, acompaniaţi cînd de doamna Dorina, cînd de Nana. Îşi dădea seama în ce stare şubredă se află, dar tot nu-şi ştia verdictul. Avea mici planuri de viitor: de pildă, îşi vroia reeditată culegerea de nuvele apărută în 1994 în „Biblioteca pentru toţi”, Povestiri galante. Ne-am despărţit cu promisiunea revederii. Afară, după-amiaza însorită lăsase locul unei seri ploioase...

Ne rămîn cărţile ultimului mare „tîrgoviştean”, extraordinarul Mircea Horia Simionescu, unul dintre cei puţini care ocupă raftul întîi al unei literaturi...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara