Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Pesimistei:
Trista poveste a iniţilelor de Ioana Pârvulescu


Cu puţin înainte de a muri, din păcate înainte de sfîrşitul lui 1989, ceea ce îndrăznesc să cred că-i o nedreptate, bunica mea a spus că îi e greu să mai înţeleagă ceva din vorbăria de la televizor şi din ziare, din cauza iniţialelor.

- Ce mai e şi cece al pecere sau cîcî al pîcîrî ? spunea ea supărată. Nici nu ştii cum se citeşte!

- Nu ştii ce e PCR? ne miram noi.

- Nu! Cece, ceape, pepeape ! Nu înţeleg nimic din ce se vorbeşte acum.

Faptul că asculta Europa liberă, că Noel Bernard fusese ani de zile favoritul ei, urmat de Neculai Constantin Munteanu, că orice bărbat intra în casa noastră venind din capitală era întîmpinat cu "Ce mai e nou în politică ?" (pe femei nu le întreba, pe ele le ţinea la curent), că la fiecare An Nou pronostica "moare Ceauşescu, moare Ceauşescu", aşa cum, în război, pronosticase an de an "moare Hitler, moare Hitler" şi apoi, în anii '50, "moare Stalin, moare Stalin", toate acestea nu o ajutau foarte mult la înţelegerea abrevierilor. Punea şi prescurtările pe seama comunismului, ceea ce, desigur, era o exagerare: cu o RPR devenită RSR, cu un singur partid şi cîteva organizaţii care ţineau tot de el (UTC, UASC), comunismul avea mai puţine iniţiale decît o societate liberă, ceea ce, fireşte, nu era nici o scofală nici pentru comunism, nici pentru noi.

Lumea liberă şi civilizată are cu prescurtările probleme cel puţin la fel de mari ca bunica mea. Într-unul dintre romanele "universitare" ale lui David Lodge, Meserie!, există o pagină în care decanul Facultăţii de Filologie dintr-un mic orăşel din Anglia primeşte o înştiinţare de la Rectorat. Primele fraze sună aşa:

"De la : Rector

Către: Decanii tuturor facultăţilor

În legătură cu: Schema de schimb din Anul Industriei

După cum fără îndoială că sînteţi la curent, 1986 a fost desemnat de guvern drept Anul Industriei. DES, prin intermediul UGC, a atras atenţia CVCP să se asigure că toate universităţile din UK vor face eforturi susţinute în anul următor pentru a veni în întîmpinarea nevoilor industriei [...] Fiecare facultate să propună un membru al corpului profesoral pentru a Ť schimba locurile ť cu cineva avînd o funcţie de conducere în industria manufacturieră din localitate, nominalizat prin intermediul CRUM [...] SS va reflecta modul în care sîntem dispuşi să ne informăm în legătură cu nevoile industriei..." (trad. de Radu Paraschivescu). Nu numai prescurtările, dar şi preocupările şi stilul administrativ din United Kingdom (UK e singura prescurtare inteligibilă) - 1986, ironizate de Lodge, se aseamănă întrucîtva cu cele din ziarele care o supărau, cam în aceeaşi perioadă, pe bunica mea. Decanul din Rummidge are bunul simţ să nu înţeleagă mare lucru, e împotriva excesului de codificare, dar secretara îl lămureşte că Rectoratul a trimis şi o circulară în care se recomandă folosirea acronimelor în corespondenţa universitară întrucît, în felul acesta se economiseşte timp şi hîrtie. Or, recomandările primite pe cale ierarhică funcţionează întotdeauna ca ordine.

Fără îndoială că iniţialele se află, o dată cu lumea, în plină decadenţă, ceea ce implică golirea de sens şi ridicolul. Cîndva ele aveau forţă, magie, ajutau, impresionau, convingeau. Q.E.D., Quod erat demonstrandum, varianta latină a formulei prin care îşi încheia Euclid demonstraţiile matematice era un sigiliu al ştiinţei şi adevărului, o dovadă a bunei-credinţe, a încrederii celui care o folosea în mintea omenească şi în ştiinţă deopotrivă. La fel şi formulele credinţei, legate de zei şi de Dumnezeu, un fel de păzitori cereşti puşi pe cărţi, pe blazoane, la intrarea în clădiri, pe documente sau chiar în scrisori particulare: A.M.D.G., ad maiorem Dei gloriam, i.n.D., in nomine Dei., A.D., anno Domini, sau formula epigrafică dedicată lui Jupiter, D.O.M., Deo Optimo Maximo, "celui mai bun şi mai mare zeu". Icoanele poartă adesea cîteva iniţiale care nu fac decît să transpună în litere sacralitatea imaginii. Pînă şi moartea era, cîndva, ocrotită de iniţiale: INRI, inscripţie funerară de pe crucile mai vechi, Iesus Nasarenus Rex Iudaeorum, S.T.T.L., sit tibi terra levis, "fie-ţi ţărîna uşoară". înainte un mesaj SOS salva vieţi, suflete. Azi, cel mult mesaje SMS.

În prezent, orice organizaţie, orice asociaţie, orice partid are drept prim inamic propriile iniţiale. Lucrul a fost sesizat, încă de mult, în comentarea comicului caragialian: Societatea enciclopedică-cooperativă "Aurora economică română" al cărei prezident fondator este onorabilul Nae Caţavencu este nu numai cacofonică, dar şi, în acronim, comică: aer sec. Tot în secolul al XIX-lea, Hasdeu reuşeşte să păcălească Convorbirile literare prin celebrul acrostih din poemul La noi e putred mărul: iniţialele versurilor dădeau La Convorbiri literare (devenit, printr-o mică intervenţie în text a lui Iacob Negruzzi, La Conforbiri literare, deci cu pronunţie nemţească!), iar poemul era semnat P.A. Călescu. Maiorescu este păcălit şi el printr-o combinaţie de acronime şi abrevieri: Excelenţei Sale Ministrului Titu Maiorescu devine, pe o scrisoare, E. S. Min. Tit. Maiorescu, adică E smintit Maiorescu.

Astăzi nimeni nu se mai teme de iniţiale, tocmai pentru că ele şi-au pierdut orice alt sens în afară de cele pomenite în cartea lui David Lodge: economie de timp şi de hîrtie. Puzderia de partide, de asociaţii şi de instituţii de după 1990 au dus la o inflaţie de iniţiale. În ce mă priveşte le-am pierdut de mult sensul şi şirul: FSN, PSD, PSDR şi PDSR, APR, apoi construcţiile hibride PNL-PD, PSD-PUR sau AP-PNŢCD. Deşi am simpatizat cu Partidul Alianţei Civice, iniţialele lui, PAC, mi s-au părut întotdeauna ca luate din BD-uri (bande dessinée), cît despre iniţialele Partidului Democrat, e mai bine să nu ştii franceza cînd le pronunţi, ca să nu faci judecăţi semantice abuzive asupra membrilor ei, poate cu alte înclinaţii decît o arată sigla. Partidul Umanist Român, PUR, te invită la jocuri de cuvinte facile. Am auzit un comentariu de gen, trecînd pe Calea Victoriei, prin dreptul sediului PUR: "IMPUR ar fi un nume mai potrivit, cu atîţia sec...!" Partidul Naţional Liberal are nume de pană (penele), ceea ce nu inspiră tocmai forţă politică sau încredere, ci mai degrabă uşurătate.

Poate că inadaptarea mea la lumea iniţialelor fără rost semantic sau la cele care se autoironizează vine şi din faptul că n-am fost în viaţa mea înscrisă în vreun partid şi că orice organizaţie, fie ea secretă sau oficială, civică sau politică, îmi trezeşte pesimismul. Bănuiesc că aş avea, odată intrată chiar şi în cea mai selectă dintre ele, reacţia lui Pierre Bezuhov (şi a lui C.A. Rosetti) cînd intră în francmasonerie: ei recunosc acolo pe cîţiva dintre marii ticăloşi sau numai pe cîteva dintre marile nulităţi ale societăţii timpului şi toate speranţele li se spulberă.

Singurele partide între care am fost tentată vreodată să aleg au fost cele propuse de Radu Cosaşu la rubrica sa din Dilema (nr. 26 a.c.), partidele "pe scriitori" ca: "Partidul eminescian naţional, partidul caragialian (ortodox) al muncii, partidul bacovian democrat şi disperat, partidul rebrenist şi ţărănesc, partidul sadovenian istoric, partidul ionescian angoasat, partidul lovinescian moderat, partidul blagian al celor din deal şi vale, partidul urmuzian absurd, partidul arghezian absolut". Acestea sînt marile partide. Lîngă ele, Radu Cosaşu mai propune şi partide minore, şi mai atrăgătoare pentru noi, care ne "aliniem" greu: partidul ibrăilean al nuanţei, partidul petrescian camilian şi orgolios, partidul vianist şi elegant şi partidul sebastianist asimilat". Sînt permise şi coaliţiile!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara