În 1990, după ce termină cursurile universitare, tânărul Christopher McCandless îşi donează toţi banii, rupe orice legătură cu familia şi cei apropiaţi, şi pleacă de unul singur, fără aproape nimic la el, spre Alaska. Visează să ajungă în sălbăticie. În aprilie 1992 ajunge în localitatea Fairbanks, iar de aici face autostopul până la intrarea în traseul numit Stampede Trail, în apropierea Parcului Naţional Denali. Moare după mai bine de 100 de zile, în care supravieţuise mâncând rădăcini, seminţe şi carne de vânat. Trupul lui este descoperit trei săptămâni mai târziu. Aceasta este pe scurt povestea care a constituit subiectul unui articol publicat de Jon Krakauer în ianuarie 1993 în revista Outside. Articolul avea să fie dezvoltat într-o carte, apărută în 1996 şi ecranizată în 2007 de Sean Penn. În sălbăticie apare în 2012 în colecţia „Raftul Denisei”, în traducerea excelentă semnată de Iulia Blaga.
Avem de-a face cu o carte de nonficţiune, care trebuie citită şi apreciată după alte reguli decât cele ale unei proze obişnuite. Niciuna dintre informaţiile prezentate de Jon Krakauer în volum nu este scornită sau înflorită, autorul preferând o relatare rece, distantă şi foarte atent documentată. Acolo unde datele obţinute erau incomplete, Krakauer se lansează în ipoteze personale, dar îşi avertizează foarte apăsat cititorii despre acest lucru. Supoziţia nu trece niciodată drept adevăr, această onestitate extraordinară având rolul de a da cărţii mai multă forţă.
Paradoxal, există însă şi un interes literar al unui text scris altminteri într-o manieră foarte aseptică: povestea îşi seduce şi devorează povestitorul. Cu cât Jon Krakauer află mai multe detalii ale istoriei uluitoare trăite de Chris McCandless, cu atât se transformă chiar el în personaj şi se dezvăluie cititorului. Experienţele personale ale autorului încep să fie transpuse în carte şi sunt prezentate oarecum în oglindă cu periplul prin sălbăticia Alaskăi realizat de tânărul de 24 de ani. Descoperind motivaţii ascunse şi încercând constant să radiografieze mintea protagonistului în speranţa că va descoperi temeiurile care l-au încurajat să se aventureze în necunoscut, autorul se descoperă pe sine. Iar spectacolul oferit de aceste două conştiinţe dornice să-şi testeze limitele, să asculte chemarea naturii şi să trăiască simplu, urmând un soi de imbolduri adânc ascunse în moştenirea genetică, este unul fascinant pentru cititor: „Cu cât ajungeam mai sus, cu atât mă sim- ţeam mai bine. Încă de la începutul unei ascensiuni dificile, mai ales întro ascensiune solitară, simţi în mod constant abisul împingându-te din urmă. Ca să rezişti, ai nevoie de un extraordinar efort conştient; nu-ţi permiţi să laşi garda jos nici măcar o secundă. Cântecul de sirenă al vidului te ţine pe linia de plutire; îţi face miş- cările nesigure, stângace, neprevăzute. Dar, pe măsură ce ascensiunea continuă, devii conştient de expunere, te obişnuieşti cu ideea că stai umăr la umăr cu sfârşitul, începi să ai încredere în siguranţa mâinilor, a picioarelor şi a minţii tale. Înveţi să capeţi încredere în stăpânirea ta de sine. Încet-încet, atenţia ta devine atât de intens focalizată, încât nu mai iei în seamă degetele jupuite, crampele musculare din coapse, efortul de a-ţi menţine concentrarea. O stare asemenea transei îţi domină eforturile; ascensiunea devine un vis cu ochii deschişi.” (p. 165) Astfel de rânduri sunt scrise de un om care a urcat pe Everest, iar la coborâre, a asistat neputincios la o dramă: patru dintre cei cinci colegi de expediţie au murit, prinşi de o avalanşă.
În sălbăticie este genul de carte în care ni se istoriseşte o poveste apropiată de transcendentalismul scrierilor unor autori precum Ralph Waldo Emerson sau Henri David Thoreau. Numai că natura din Alaska se dovedeşte a fi mult mai dură decât pădurile din jurul lacului Walden, de pildă. Ce uită poate unii, îmbătaţi de parfumul apropierii de natură, de ideea revenirii la origini şi de imaginea idilică a unei posturi de ascet iluminat, capabil să descopere în singurătate şi pustiu sensul vieţii sau al universului, este că pe lume există şi multă violenţă. Natura are legile ei şi se poate arăta extrem de neiertătoare dacă nu le înţelegi şi nu le accepţi.
Volumul lui Jon Krakauer ridică şi o altă întrebare interesantă, din păcate insuficient dezvoltată şi formulată mai degrabă indirect: societatea te exclude sau tu eşti cel care te autoexcluzi? Iar dacă te autoexcluzi, ce te face să crezi că sălbăticia te va primi cu braţele deschise? Chris McCandless a refuzat o lume în care ar fi putut supravieţui, dar fără nicio satisfacţie, alegând natura. O lume în care a avut parte de satisfacţii, dar unde nu a putut supravieţui.