Pentru scriitori, inconfortul nemuririi începe atunci cînd devin adrese. Harta Bucureştiului seamănă cu o bibliotecă în care un proprietar pasionat de cărţi a ţinut cîndva ordine, cu gîndul la afinităţi şi la valori, dar în care au intervenit apoi nenumărate mîini străine care au făcut vraişte armonia de odinioară. Puţine cărţi şi-au păstrat locul iniţial, lipsesc titluri importante, cîte un nechemat se strecoară între volumele de raftul întîi, epocile se amestecă, seriile rămîn desperecheate.
La fel ca în viaţă, scriitorii sînt urmăriţi de capriciile soartei şi în posteritate: unii s-au ales cu pieţe şi bulevarde, alţii cu cîte o alee sau o intrare (care, de mică ce e, e marcată pe hartă cu o cifră), unii stau în centrul atenţiei, alţii sînt marginali, adică în zone în care nici taximetriştii nu se aventurează, unii stau în lux, alţii mai la mahala, unii stau lîngă rude şi prieteni, alţii sînt vecini cu te miri cine. I.L. Caragiale, privit în timpul vieţii cu o anume suspiciune, abia dacă are, după moarte, o străduţă, în acelaşi timp centrală şi dosnică, adică puţin umblată, şi o intrare. Este vecin cu Maria Rosetti, care, exact ca pe vremea cînd trăia, stă alături de C.A. Rosetti, îl urmează, ca să nu spunem că îl urmăreşte. Rosetti are însă şi o piaţă, cu statuie, doar pentru el. De altfel paşoptiştii sînt bine reprezentaţi topografic: istoria le-a dat bulevarde şi pieţe centrale, în timp ce literatura - întotdeauna afacere păguboasă - abia dacă
le-ar fi dat o uliţă prost pavată. împreună cu Lunca Siretului şi Peneş Curcanul intră în ghidul Bucureştilor strada Vasile Alecsandri. Oricum, mai puţine onoruri decît în viaţă. Eminescu are o stradă lungă, fără vecinătăţi literare, deşi în Bucureşti există strada Epigonilor şi strada Floare Albastră, străduţa Ipoteşti precum şi, pentru sentimentali, intrarea Veronica Micle. Creangă nu are stradă în Bucureşti, ca un moldovean ce se află, în schimb bănăţeanul Slavici, da, o străduţă şi o alee Păcală, care poate intra tot în contul lui. Mă bucur că Petre Ispirescu, al cărui jurnal a fost pentru mine o revelaţie, e bine încadrat: din strada lui se duc şi vin strada Făt-Frumos şi strada Ileana Cosînzeana. La fel de potrivit e aşezat Ion Budai-Deleanu, unul dintre puţinii scriitori căruia posteritatea nu i-a păstrat chipul, ci poema (şi strada): stă lîngă strada Muzelor şi strada Olimpului. în schimb strada Cenuşăresei, din alt cartier, se întîlneşte, neaşteptat, cu strada Titu Maiorescu, ca o glumă a anilor '50.
Ajungem la interbelici. Strada Liviu Rebreanu duce în Balta Albă (care i s-ar fi potrivit mai degrabă lui Alecsandri) şi are aspect de bulevard estic. Faptul că se întinde doar între blocuri are un sens: Rebreanu s-a mutat la un moment dat la bloc (noutate în epocă) şi a consemnat asta în jurnal. Desigur, un alt fel de bloc decît cele de pe strada lui de acum. Sebastian a dobîndit o stradă, (se învecinează cu Ispirescu), iar prietenul său Eliade un bulevard, în capătul opus al Bucureştiului, ca şi cum posteritatea ar fi vrut să-i despartă pentru totdeauna. Galaction îşi întinde strada pe lîngă Cimitirul israelit, ceea ce cu siguranţă nu-l supără, întrucît şi în cele mai antisemite perioade istorice i-a apărat curajos pe evrei. Pe partea cealaltă, strada Bacovia, nu departe de încă două-trei cimitire. Mult mai bine stau, la cîteva străzi distanţă, într-o zonă civilizată, între cartierul muzicienilor şi cel al capitalelor, G. Călinescu (casa lui a creat strada lui) şi Tudor Vianu. Ceva mai încolo, o mică intrare pentru un mare scriitor: Camil Petrescu. Eugen Lovinescu e în cartierul gării, ceea ce ar trebui pus în legătură cu oaspeţii săi, veşnic călători.
Lîngă Grădina Botanică se află, foarte singuratică, intrarea Constantin Noica, şi pe lîngă spitalul Militar, strada aceluiaşi, care se intersectează brusc cu Bulevardul Dinicu Golescu, de care trece la repezeală. Asemenea întîlniri la colţ de stradă, potrivite sau nu, abundă: Grigore Alexandrescu şi V. Alecsandri, G.M. Zamfirescu şi Nicolae Filimon, Mircea Eliade cu Molière, Şt.O. Iosif cu Cerna şi Anghel, bulevardul Goga cu străduţa Blaga, Alexander von Humbolt cu... Ion Morţun etc.
Dintre numele care lipsesc din biblioteca stradală a Bucureştiului sînt Costache Negruzzi (există doar fiul său, Iacob, poate pentru că a trăit atît de mult încît să fie contemporan şi cu strada Eminescu şi cu intrarea Camil Petrescu), Mihail Sadoveanu (există în schimb strada Baltagului), Ion Barbu (ironia soartei face să fie reprezentat doar un tiz al său, sergent), Cioran şi Ionesco, Urmuz, Geo Bogza, suprarealiştii. în schimb, cred că am putea suporta cu bine pierderea din biblioteca paşilor noştri a lui Theodor Neculuţă, poet.
P.S. Harta pe care am consultat-o e din 1998-99. Eventualele scăpări sau schimbări trebuie puse pe seama ei.
