Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prepeleac:
Tolstoi despre români (I) de Constantin Ţoiu


Nu cunosc, din păcate, deocamdată, alte surse tolstoiene decât ce scrie Ion Ianoşi în prefaţa ce o semnează la traducerea Jurnalului patriarhului de la Iasnaia-Poliana. Muncă laborioasă semnată de soţia sa, Janina Ianoşi, carte apărută în 1975 la Editura Univers.

Istoricii cunosc multe alte amănunte ale trecerii lui Tolstoi în tinereţe (26 de ani) prin Muntenia şi Moldova, cinci ierni doar înainte de Unirea Principatelor, cu ocazia unor deplasări de trupe ruseşti spre Dunăre. Visul lui Petru cel Mare, încă din secolul XVIII: cucerirea mult râvnitului Bizanţ, a doua Romă a Europei, şi care cetate eternă ar fi trebuit să devină astfel Moscova Rusiei pravoslavnice...

Sosit în 12 în Bucureşti, peste două zile, în 14 martie 1854, în cursul campaniei militare din 1854, Tolstoi notează în jurnalul pe care îl ţine de la 19 ani:

“Bucureşti. Încep un caiet nou...” fără să mai adauge imediat în continuare vreo impresie relativă la oraşul valah de la nordul Dunării. În schimb, la 17 martie, după trei zile petrecute aici trăgând chefuri neîntrerupte, în scrisoarea pe care i-o trimite mătuşei salei, T. A. Ergolskaia, tânărul ofiţer Leon Nicolaevici Tolstoi notează fericit,... (perioada lui românească de fericire, după cum spune Ianoşi interpretând româneşte cuvintele lui Tolstoi):

“Sunt năucit. Un oraş mare şi frumos, obligaţia de a te prezenta multora, opera italiană şi teatrul francez...”

Năucit, cum ai vedea prima dată Parisul, deşi unul mititel.

Nici urmă de Caragiale! Din contră; deocamdată. Avem certificatul! O copie i se poate trimite cui vrea... Dar, acest oraş vesel, simpatic este şi tărâmul ispitelor... Întors cu trupele ruseşti, după ce se ridică asediul imbatabilei Silistre de vizavi de Călăraşi, apărată de otomani, pe ziua de 23 iunie a aceluiaşi an, Tolstoi, chefuind iar şi jucând cărţi, notează: “Pe parcursul drumului de la Silistra la Maia (un sat astfel numit pe atunci, la nord-est de Buc., n.n.) am trecut prin Bucureşti. Am jucat şi a trebuit să împrumut bani. Situaţie înjositoare pentru oricine, iar pentru mine în special. Am scris scrisori: mătuşichii, lui Mitea, lui Nekrasov... Nu ştiu de ce să mă apuc mai departe şi în consecinţă nu fac nimic. Cred că cel mai bine ar fi să lucrez la Romanul unui moşier rus.”

La 7 iulie 1854, acest autoportret, făcut probabil la mahmureală: “Sunt urât, neîndemânatésc, lipsit de scrupule şi fără nici o educaţie mondenă. Sunt irascibil, plictisitor pentru ceilalţi, lipsit de modestie, intolerant (intolérant) şi ruşinos ca un copil. Sunt aproape incult... Sunt nereţinut, nehotărât, inconsecvent, prosteşte vanitos şi violent, ca toţi oamenii lipsiţi de caracter. Nu sunt curajos. Sunt lipsit de acurateţe în viaţă şi atât de leneş, încât trândăvia a devenit pentru mine o obişnuinţă aproape insurmontabilă...”. Puneţi orice scriitor român să-şi facă un asemenea portret. (Aia-i!)

La 11 iulie, acelaşi an, nota următoare ce ne priveşte direct pe noi, românii, ca popor:

“În convorbirea avută azi cu doctorul, mi-a dispărut părerea prostească şi nedreaptă ce mi-o făcusem la adresa valahilor, părere generală în toată armata şi pe care mi-am însuşit-o de la nătărăii cu care am avut de-a face până acum. Soarta acestui popor este duioasă şi tristă...”

Nici un comentariu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara