Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
"Tânăra generaţie" şi tentaţia demitizări de Cristian Măgura


La 3 martie s-a împlinit un veac de la naşterea lui Mircea Vulcănescu, prilej pentru Editura Compania de a publica o seamă de texte ale eruditului eseist sub titlul Tânara generaţie.

Din păcate, majoritatea articolelor au mai apărut anul trecut la Humanitas, sub îngrijirea aceluiaşi Marin Diaconu (numai 4 sunt noi!), în De la Nae Ionescu la Criterion. Diferenta, în privinţa volumului de la la Compania este unitatea tematică a textelor vulcănesciene, mai toate angajate în promovarea şi conturarea identităţii tinerei generaţii interbelice.

Spirit cartezian, ferit de derapajul mistic sau al extremelor şi de exaltarea unor colegi de breaslă, Vulcănescu trasează sociologic liniile de forţă ale orizonturilor spiritual, politic şi economic sub care evolua liber şi nu totdeauna unitar o generaţie întreagă. Plecând de la constatarea că în publicistica românească a acelor ani, chiar cuvântul "generaţie" suporta mai multe accepţiuni şi că deseori cădea în confuzie, autorul Dimensiunii româneşti a existenţei se lansează într-o analiză complexă a termenului. Şapte ar fi principalele sensuri: biologic, sociologic, statistic, istoric, psihologic, cultural şi politic, economic. Iar definiţia cea mai cuprinzătoare se încheagă în urma acestei perspective multiple: "o generaţie este o grupare socială bio-psiho-istorică, în care predomină oameni de aceeaşi vârstă, care se manifestă simultan, spontan, cu conştiinţa solidarităţii lor de vârstă. Manifestările acestei grupări sunt condiţionate de faptul că membrii componenţi au participat la un anumit eveniment istoric, a cărui influenţă au suferit-o în perioada lor de formaţie intelectuală - fapt care face să predomine, în manifestările lor, procupări de aceeaşi natură, precum şi o asemănare de material şi de maeştri. Această predominare poate fi condiţionată şi de felul în care tineretul participă la activitatea colectivităţii şi de încadrarea sau neîncadrarea lui în ierarhia socială existentă. "

Pentru tinerii interbelici, afirmaţia lui Barres - "Dacă o generaţie n-ar începe prin a dori altceva decât ceea ce primeşte, ar însemna că-şi recunoaşte ea însăşi prin aceasta inutilitatea de a trăi!" - era un zenit dezirabil şi tangibil, forma fervent ideologizată a unui proces în bună măsură natural. Schimbările din sânul unei societăţi, de orice natură ar fi şi orice direcţie ar urma, sunt fireşti, mai ales când o generaţie este marcată, în perioada maturizării ei, de experienţa războiului. În acest plan, este greu de imaginat că modernitatea ar fi putut furniza şi întreţine o încremenire minerală de anvergură. Este drept că delimitările programatice şi, în consecinţă, intervalul creat, pot fi rodul unor paşi lenţi şi mărunţi către o nouă identitate, numai că tânăra generaţie n-avea răbdarea parcurgerii unui drum şi îşi întreţinea aplombul doar pentru traiectoria saltului. Resortul acestei obsesii identitare plana vag deasupra unor capete, ca o fatalitate abia conturată. Mircea Eliade, spre exemplu, se mărturisea obsedat de teama că generaţia sa nu va avea timpul necesar pentru a-şi îndeplini misiunea culturală căci întrezărea vremea când vor fi cu toţii "mobilizaţi", asemenea înaintaşilor lor, şi atunci va fi prea târziu pentru a mai crea liber. Împrumutând modelul lui Peguy - viaţa văzută ca o succesiune de "perioade" (intervale care servesc pregătirii) şi de "epoci" (evenimente cruciale, decisive) - Vulcănescu spune cam acelaşi lucru atunci când consideră că generaţia sa parcurge o perioadă.

În esenţă, tânăra generaţie se putea identifica prin participarea membrilor săi la realităţi spirituale similare. Numai că "spiritualitatea nu este o stare a sufletului omenesc, ci o tensiune. Spiritual nu poţi niciodată spune: Sunt! Ci numai problematic: Să fiu oare?; sau imperativ: Dar cum să fiu?" Şi despre generaţia sa, tot Vulcănescu mai scrie: "Privaţi de sucul blând al continuităţii, crescuţi în tensiune şi disciplină, cam după cum a dat bunul Dumnezeu" , cu toţii ne recunoaştem cam în aceleaşi semne: alternativa, dubiul, în sensul tragic şi actual de a fi o generaţie care încearcă, între relativismul drag şi absolutismul aspru, ieşirea CU ORICE PRE} din îndoială." Sau: "crescută în vremuri anormale şi plăsmuită în tensiunea acestor vremi, generaţia noastră nu e făcută pe măsura vremilor normale. E în ea ceva neisprăvit, ceva care nu se potriveşte rotunjirii şi măsurii! Ruptă de împrejurările ei de formaţie, generaţia noastră poartă încă urmele zdruncinării în care s-a zămislit. Nu se simte în largul ei decât în tensiune.ş"ţ Fiecare clipă de destindere i se pare o decădere de la starea ei de har." Neliniştea căutării şi, în acelaşi timp, gustul fetişizat al acestei nelinişti sunt expresia unei nevoi legitime de unitate în soluţii, a găsirii numitorului comun, a liantului salvator. Vulcănescu pare analistul cel mai potrivit să survoleze aceste căutări. În schimb, finul eseist nu poate opune peisajului policrom al unor inteligenţe ce şarjau disjunct decât soluţii simpliste (imperativul românismului, pedalarea spre valorile rurale) care, ele singure, îi trasează limitele şi-l aşează sub vremuri, sub tutela propriei viziuni geometrice: ""oricât ar fi cineva de inteligent şi oricât de mare ar fi plasticitatea lui intelectuală, nu poate face saltul peste generaţia din care face parte, nu poate depăşi condiţiile formaţiei sale mintale şi sufleteşti"" Afirmaţie valabilă doar din punct de vedere statistic. A opera cu nuanţe în acest caz înseamnă fie a gestiona, dintr-o perspectivă teoretică, eventualele slăbiciuni, fie a contabiliza excepţii (ilustrabile cel puţin prin predicţiile neîmplinite în cazul lui Enescu din articolul Istorismul prin resemnare în spiritualitatea tinerei generaţii).

În dreptul tinerei generaţii, ideologizarea trebuie privită ca un halou al propriilor posibilităţi, epura ca traseu permanent al unor idealuri rămase până atunci în virtualitate. Mircea Vulcănescu le contabilizează frenetic, împarte verdicte, citeşte în discursul congenerilor săi tendinţele tutelare (istorismul prin resemnare şi activismul prin disperare), găseşte generaţiei sale locul în istoria autohtonă şi-i trasează parcursul în universalitate. Expusă lucidităţii vulcănesciene, demitizată, tânăra generaţie pare a avea nevoie în ochii cititorului de astăzi de o percepţie nouă, una care nuanţează un tablou la care a lucrat în special Mircea Eliade.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara