Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Tâlhăria de partid de Mircea Mihăieş


O legendă indiană - pe care-am mai citat-o relativ la pesedei şi acum vreo opt ani - spune că marele monstru, şarpele uriaş, după ce a distrus tot ce-a întâlnit în jur, făcând praf şi pulbere case, oameni, copaci, forme de relief, a început să muşte din sine. Ultima fază a nebuniei distructive nu poate fi decît autodisctrucţia. În 1996, cam aşa arăta România: un teritoriu făcut tabula rasa de demenţa "social-democraţilor" iliescani. Nemulţumiţi doar să distrugă, ei au început să emită tot felul de legi menite parcă să provoace revolta. N-aş duce, azi, comparaţia foarte departe, pentru că pesedeii n-au mai avut de distrus mare lucru în ultimii patru ani; desăvârşiseră acestă acţiune în perioada 1989-1996. După 2000, alta a fost prioritatea lor: să fure absolut tot ce întâlnesc în cale. Mă văd însă nevoit să mă întorc la comparaţii: după ce au furat totul, au început să fure chiar din propriile buzunare!

O operaţie gîndită în laboratoarele năstăsiote drept un truc de a menţine PSD-ul pe prima pagină a ştirilor - alegerile interne pentru desemnarea candidaţilor parlamentari - s-a dovedit încă un şut cu stângul în dreptul. Poate cel mai sinistru dintre toate cele autoaplicate de pesedei: să fie siguri că lucrurile vor fi exact aşa cum trebuie, că nici unul dintre baronii partidului nu va fi lăsat fără ciolan, băieţii au umflat listele ca la uşa cortului! Dacă într-un judeţ figurau, să zicem, zece mii de votanţi înainte de începerea operaţiei, n-a fost nici o problemă ca la numărarea voturilor să existe paisprezece sau cincisprezece mii de voturi. Adică exact numărul care-i propulsa pe-un loc eligibil pe oamenii de casă ai lui Năstase.

E greu de imaginat ce mai urmează, după ce pesedeii au început să se fure pe sine nu ca la Bagdad (prinţul legendar din oraşul lui Saddam era renumit pentru eleganţa şi gentileţea lui!), ci ca la Babadag - adică spărgând ouăle şi băgând în traistă găina. Rareori s-a decupat cu mai multă claritate esenţa clepocratică a pesedismului decât în această tâlhăriadă de partid. Episodul dramatic al parlamentarului de Călăraşi care-a făcut infarct la aflarea veştii că tărăcilii l-au "lucrat" ca la carte furnizează exemplul perfect pentru stilul de acţiune al mafiotismului pesedist.

Că pesedismul a devenit o molimă ucigătoare o dovedeşte moartea delegatului purist de la congresul de contopire a oamenilor lui Năstase cu oamenii lui Voiculescu. Nu trebuie să fii fatalist pentru a vedea în astfel de întâmplări un semn. Dacă nu al destinului, măcar al cinismului care l-a făcut pe Năstase să-şi continue peroraţiile găunoase, deşi bietul om se zbatea în ghearele morţii sub privirile îngrozite ale unei săli întregi. Dar ce contează viaţa unui om în faţa paranoiei dezlănţuite de obsesia puterii? De-acum înainte, le va fi foarte greu pesedeilor să susţină că n-au călcat pe cadavre în drumul lor spre putere. Pentru că am uitat să spun, marele monstru, pe moarte fiind, a continuat să se zvârcolească şi să distrugă şi după ce căzuse la pământ. Când, într-un editorial din Aspirina săracului, Mircea Dinescu vorbeşte despre posibila surpriză neplăcută ce-o vor avea puro-pesedeii în noiembrie, poetul pare să intuiască mai mult decât spun deocamdată ultramanipulatele sondaje de opinie.

Nu marea siguranţă de sine, ci disperarea îi împinge pe pesedei la presiuni prosteşti, de genul celor făcute asupra trustului Ringier, patronul Evenimentului zilei , singurul ziar făţiş anti-PSD de pe scena presei scrise dâmboviţene. După cum merg lucrurile, e posibil ca echipei lui Cornel Nistorescu să-i fie pusă botniţa. Ba chiar ca editorialistul en-titre să fie dat afară. Cu asta nu s-ar rezolva însă nimic. Sunt absolut sigur că jurnaliştii ar găsi imediat de lucru, lansând un nou ziar, în timp ce "bulina roşie" s-ar prăbuşi iremediabil, aşa cum au păţit-o absolut toate publicaţiile ce-au făcut sluj pesedeilor.

Aerul de sfârşit de epocă la PSD se vede însă cel mai bine în felul jenant în care năstăsioţii înţeleg să trateze o pătură socială care i-a sprijinit mereu: profesorimea. După minciunile gogonate ale incompetentului ministru Athanasiu (într-un interviu din revista 22, acesta anunţa că norma unui profesor universitar va fi, începând cu 1 ianuarie 2004, plătită cu "peste treizeci şi trei de milioane" - or, în septembrie 2004 suma continuă să fie vreun sfert: dacă dl ministru nu mă crede, îi pot trimite un fluturaş!). Tot ce-a reuşit Alexandru Athanasiu a fost să creeze o previzibilă animozitate între profesori, pe de o parte, şi conferenţiari, lectori şi asistenţi, pe de alta. În acest context, nu putea să nu iasă la bătaie, cotcodăcind suav-indignat, însuşi Năstase I�ul. Pe tonul de severitate acră pe care-l afişează când e prins cu degetele la uşă, el a început să ameninţe că profesorii trebuie să înţeleagă situaţia, că ăştia sunt banii disponibili şi cu asta basta!

Când a lansat promisiunile cu ghiotura, Cotcodăcenia-Sa nu ştia ce conţine visteria? Când a tăiat halca cea mare pentru leprele parlamentare pe care, oricât s-a străduit să-i menţină pe liste n-a reuşit, erau bani, iar acum s-au evaporat? În cinismul său rubicond, Năstase are nesimţirea să-i ameninţe pe profesori cu mărirea normelor şi cu desfiinţarea posturilor. "Noi, cei de la guvern trebuie să facem în aşa fel încât să împărţim banii de la buget. Peste toate astea trebuie să ţinem cont de lecţia pe care le-o oferim copiilor din prima zi de şcoala", s-a stropşit Ciucurelul la profesorii sindicalişti. Cum se împarte bugetul, tocmai s-a văzut din exemplul de mai sus. Dar că profesorii sunt opuşi copiilor, întrece orice culme a nesimţirii. Adică despre ce lecţie e vorba? Lecţia capetelor plecate şi a frunţilor scuipate cu cinism de banda de profitori care-şi spun guvernanţi? Lecţia răbdării fără margini, a sărăciei ca virtute şi-a prostiei ca formă de salvare a sufletului?

Şi toate acestea în timp ce mormolocii care dormitau în parlament ies la pensie cu sume uriaşe. Iar profesorii să-şi predea năstăsiota "lecţie oferită copiilor" cu pantalonii rupţi în genunchi, pantofii scâlciaţi, cu părul vâlvoi (ştiu, oare, somnolenţii din Casa Poporului cât costă un tuns simplu, nesubvenţionat?), morţi de foame şi complet deprofesionalizaţi? Din ce bani să-şi cumpere o carte şi când să-şi pregătească lecţiile ca lumea, dacă Năstase îi împinge să dea meditaţii peste program? Şi când te gândeşti că toate aceste orduri ies din gura unui politruc care-a devenit profesor universitar în timp ce freca mangalul prin Parlament!

Chiar dacă pesedeii par să aibă un control desăvârşit asupra societăţii, ei nu controlează absolut nimic. Minciuna şi violenţa, armele cu care s-au înstăpânit asupra României, n-au nici o şansă în faţa disperării unui popor ajuns la capătul capătului răbdării. Chiar dacă furturile ca-n codru de la alegerile interne sunt şi o repetiţie generală pentru furtul de la alegerile din noiembrie, puterea năstăsiotă îşi trăieşte ultimele săptămâni de nebunie colectivă. Oricât vor frauda alegerile (şi le vor frauda, din moment ce şi-au pierdut într-atât minţile încât se fură şi pe sine!), lumea s-a săturat de nesimţirea, incompetenţa şi lăcomia lor. La începutul anilor '90, mai aveau prudenţa să plătească bine măcar organele represive. Astăzi nu mai au de unde, aşa că poliţiştii sunt şi ei gata să facă grevă. După ce-au prăduit totul, abia dacă mai au câteva fărâmituri pe care le aruncă magistraţilor. E singura socoteală raţională pe care o fac: pentru că, mai devreme sau mai târziu, vor ajunge să aibă de-a face cu ei. Şi atunci probabil că le vor reaminti oneştilor domni care astăzi refuză să-l extrădeze pe Sever Mureşan că sunt ceea ce sunt datorită generozităţii lor din vremea când erau mari şi tari.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara