Rareori se întîmplă ca, deschizînd o revistă de cultură, să trăieşti senzaţia liniştitoare că păşeşti într-un spaţiu primitor, civilizat şi aranjat cu bun gust. Mereu apare ceva care îţi tulbură seninătatea: un articol prost scris, o tehnoredactare deficitară sau o polemică născută din nimic în cursul căreia semnatarul se foloseşte de o temă oarecare pentru a-şi plăti poliţele secrete. Tocmai de aceea cronicarul a tresărit surprins văzînd cum atmosfera revistei Familia iese din tiparul obişnuit al eşecurilor noastre gazetăreşti: revista orădeană se impune prin armonie şi prin aerul distins al unei gazete în cuprinsul căreia ochiul cititorului nu e biciut de discordanţe, excese de ton sau producţii mediocre. Revista condusă de Ioan Moldovan şi Traian Ştef place de la un cap la altul şi de la un articol la celălalt. În numărul din iunie-iulie 2007, atenţia ne-a fost atrasă de "Tripticul" lui Al. Cistelecan dedicat cărţilor lui Alexandru Muşina, Dan C. Mihăilescu şi Horea Poenar. Observaţiile lui Al. Cistelecan au limpezimea, moderaţia şi pertinenţa unui veritabil critic literar. "Nu-ncape vorbă că Muşina face eforturi de obiectivitate, dar prezumţia că există un singur om bun în literele române persistă. Şi nu-i greu de ghicit cine e omul. Ceea ce e absolut normal, dar de o normalitate, cum să zic?!, valabilă pentru toată lumea. [...] O fi poate adevărat, dar nu-i elegant a se şi spune. E drept, însă, că la Muşina adevărul trece peste orice şi nu cruţă nimic, fie că-i vorba de oameni, fie că-i vorba de probleme şi tabu-uri. La Muşina adevărul e mai lipsit de scrupule şi menajamente decît un tanc rusesc." Citiţi tot articolul, căci merită, cum de altfel merită toată revista, la asta adăugîndu-se amănuntul că numărul acesta e ilustrat cu fotografii de Ioana Pârvulescu şi cu grafică de Corina Ceclan. Iar dacă mai adăugăm că Ioana Pârvulescu îi acordă un consistent interviu Ioanei Revnic, atunci credem că motivele pentru care Familia merită să fie citită sunt imbatabile.