Aşadar, nu ne-a învins nici Spania, campioana Europei! Duminică seara, la Cluj, tricolorii au făcut un meci frumos şi, după părerea mea, promiţător.

Publicul clujean a fost şi el la înălţime, iar arbitrii francezi s-au dovedit veritabili gentilomi, iertându- ne de acel penalty indiscutabil, dinspre finalul partidei, care ne-ar fi stricat petrecerea. Ce n-am prea înţeles eu priveşte declaraţia lui Iordănescu de după joc, care ne spunea că tricolorii au respectat planul său tactic, mizând pe arma contraatacului. Poate am văzut eu alt meci, pentru că, cel puţin în prima repriză, cu contraatacurile s-au exersat mai mult ibericii, în vreme ce noi, cu un puternic pressing, am fost mai aproape de poarta lor, decât ei de centrul terenului. Iar pressing-ul tricolorilor a fost confirmat, de altfel, şi de Vicente del Bosque, care spunea după meci că românii ne-au incomodat şi au avut o calitate bună în ofensivă. Mai mult chiar, antrenorul spaniolilor – care a afirmat, firesc, că echipa sa merge în Franţa să câştige şi EURO – a precizat că dacă tricolorii noştri vor evolua acolo aşa cum au jucat duminică seară, la Cluj, cu siguranţă vor trece de grupe. Sigur, aici se ascunde şi un compliment elegant, dar şi o scuză mascată că Spania nu a câştigat acest amical, în care a schimbat nu mai puţin de şase jucători. Cum şi noi am schimbat vreo patru, de vreme ce un amical tot amical rămâne, chit că va adăuga în palmares o remiză de prestigiu. Să ne păstrăm, totuşi, cumpătul şi să recunoaştem că această nouă echipă a României, a cărei formulă nici nu este încă foarte clară, a practicat duminică seară un fotbal curajos, cu certe valenţe ofensive, care a încântat publicul, dovedindu- se şi în măsură să creeze probleme reale unui adversar de forţa deţină- torilor titlului continental.Iată de ce cred că tocmai acesta este spiritul în care jucătorii văd abordarea partidelor naţionalei, nicidecum maniera defensivă pe care o cultivă în continuare „tata Puiu”. Iar el, după cum aţi putut constata şi în ceea ce a spus la conferinţa de presă de după partidă, o ţine gaia-maţu cu băieţii care ar fi respectat întocmai tactica de joc gândită de el şi care, chipurile, a condus la remiza de duminică! Poate îl trage cineva de mânecă şi, la analiza video a jocului, se vor contabiliza riguros nu doar minutele de pressing exercitate de tricolori, ci şi sau mai ales multiplele lor iniţiative ofensive pentru care eu, unul, îi aplaud sincer, începând, bineînţeles, cu Nicuşor Stanciu. Noul decar al naţionalei a dovedit şi în jocul cu Lituania, şi în special cu spaniolii, că este un real câştig pentru echipă, mai ales prin ofensivitatea sa şi probabil că tocmai de aceea Iordănescu nu a catadixit să-i dea calificativul meritat după joc, declarând că el îşi aminteşte doar de Hagi şi Dobrin! Măi să fie! Oare aşa îşi încurajează un antrenor de naţională proaspătul venit, care a dat deplina satisfacţie în teren, fiind aplaudat frenetic de tribune?! Cu siguranţă că nici Stanciu însuşi, altfel un băiat modest şi de bun simţ, nu se visează Hagi sau Dobrin, dar calităţile lui certe îl pot recomanda ca titular al naţionalei, la turneul final din Franţa. Şi, apropo de ce va fi şi cum va fi acolo, se iveşte acum pericolul ca, după 2-2 cu Italia şi după acest 0-0 cu Spania să credem că şi în primul joc de la Paris, cu Franţa, va fi exact acelaşi lucru. Ei, aş! Acolo se va juca la rupere, pe viaţă şi pe moarte, iar dacă tactica lui tata Puiu va fi să ne apărăm până în pânzele albe, adică şi cu Elveţia şi cu Albania, îşi poate pupa la infinit toate iconiţele pe care le are, că nu mai pupăm noi calificarea din grupe! Nu defensiva este punctul nostru slab, ci tocmai lipsa de curaj în atac, pe care eu o pun pe seama tacticii fricoase a lui Iordănescu. Duminică, am văzut că, alături de Nicuşor Stanciu, au atacat cu curaj şi Adi Popa, şi Florin Andone, şi chiar Bogdan Stancu, dar dacă ei vor fi restricţionaţi doar cu sarcini de contraatac, şi vor mai veni la lot şi Marica şi mai ştiu eu cine, nu prea văd cum am putea să scoatem capul la Paris. În consecinţă, bravo băieţilor noştri pentru remiza cu ibericii şi tot aşa înainte, adică spuneţi ca „tata Puiu” şi faceţi ca voi, lăsându-l pe el să se laude singur!