Și acum, ca și-n alți ani, am adunat, în primul număr de martie, câteva doamne, dintre colaboratoarele Meridianelor, în jurul unei teme de sezon: Tabieturi de primăvară. Sau, cu vorbele uneia dintre ele, ce mă apucă pe mine să fac primăvara. De la lecturi, mici nostalgii și planuri, la poezie, bucurii mărunte sau mari, primeniri și speranțe. Împletite într-un mărțișor de citit la schimbarea anotimpului. (S.V.)

Primăvară, unde ești?
Întrebarea pe care mi-o pun de când trăiesc în aceste ținuturi septentrionale, unde iernile sunt blânde și umede iar verile ploioase și răcoroase, întocmai cum învățasem la școală, la lecțiile de geografie, este un copy & paste. Formula cu care Topîrceanu își încheia fermecătoarele rapsodii închinate evanescentului, seducătorului și capriciosului anotimp, îmi revine în memorie ori de câte ori în ianuarie, înfloresc prin grădini ghioceii, iar în aprilie, ninge...Ceea ce se întâmplă tot mai des în ultima vreme, dovadă că și clima își cam face de cap. Și fiindcă nici rigoarea astrelor nu poate disciplina întotdeauna sosirea la timp a primăverii, într-o zonă în care verile pot semăna cu un sfârșit de primăvară, iar iernile cu un noiembrie cenușiu, mi-am făcut obiceiul să iau în seamă alte semne și însemne decât cele din calendar. Bunăoară, să ciulesc urechile la ciripitul păsărilor începând de la jumătatea lui februarie, în timpul zilnicelor plimbări prin parc sau după ce am deschis larg fereastra, când se crapă de ziuă. Adaptate la zgomotul de fond al marelui oraș, autohtonele zburătoare și-au calibrat pe măsură decibelii, spre încântarea citadinilor care nu circulă pe străzi ori pe alei, cu căștile pe urechi. Și cum fac parte din această de-a doua categorie, aștept cu nerăbdare să aud și țipetele cocorilor care , la sfârșit de februarie revin, cu sutele de mii, în nordul Europei. Stolurile lor urmează cu strictețe aceeași rută, pe care au plecat, în prag de iarnă. Le urmăresc cu o puternică și adesea lacrimogenă emoție, venirile și plecările. La fel ca și pe cele ale lăstunilor,care peste noapte își fac apariția la sfârșit de aprilie, făcându-mă să cred că în sfârșit, e primăvară...
Rodica Binder

Semne de primăvară
Nu-mi place iarna decât în stil Alecsandri, privită de la fereastra bârlogului meu cald. Altminteri, o simt ca pe un tunel întunecat, umed, strâmt pe care trebuie să-l traversez vrând-nevrând, căzută în semihibernare. Fără-de-starea nu mă părăsește, dar sunt cumva amorțită sub troiene de cărți, așteptând ca întro gară pustie. De la primele semne că primăvara nu e departe, mă cuprinde neastâmpărul, înfiorarea. Am poftă de înnoiri și meștereli. Scutur frunzele uscate adunate deasupră-mi peste iarnă și mai meșteresc un raft de cărți, inventez noi vecinătăți pentru lucrurile de prin casă într-un mic exercițiu de design interior (ajutată și de o raită prin târguri de antichități), rânduiesc vopselele și pânzele pentru pictură. Am deja clar în minte cum va arăta anul ăsta logia dinspre nord: potop de flori în jurul fotoliului balansoar pe care pot citi până spre toamnă, mai ridicând când și când ochii spre dealurile Clujului. E deja scuturat de praf și comodul șezlong din balconul dinspre sud, unde mă voi însori de cum dă primăvara, vag sâcâită de îndatoririle scriitoricești care mă țin departe de soare.
Irina Petraș

Tabieturi de martie
Cum s-a topit omul de zăpadă strângem răsaduri, semințe pentru „omul de plante”.
Are Capul turcului (Anthyllis vulneraria), purtând, peste Chica voinicului (Nigella damascene), Căciula mocanului (Rindera umbellate) sau Gluga ciobanului (Prunella vulgaris). Mustața flăcăului (Cosmos bipinnatus) s-ar potrivi peste Gura închisă (Clematis integrifolia).
Cosița fetelor (Iris germanica) poartă Coroana (Fritillaria imperialis), ori Cununa albă (Campanula fenestrellata). La Ureche (Coleus blumei), Cercei (Dicentra spectabilis), Cerceluși (fuchsia cocinea).
Gurița cucoanei (Coreopsis tinctoria) și Limba soacrei se aud până-n drum.
Cămașa Domnului (Convulvulus arvensis) o închidem cu Guleraș (Carpesium cernum),
Bumbișori (Achillea ptarmica, bellis perenis) și Brâu (Bryoni dirica).
Brâncuța voinicului (Sisymbrium austriacum), cu Alte cinci degete (Potentilla alba) duce Traista ciobanului (Capsella burs-pastoris);.
Cumătra (Erodium cicutarium), în Rochia cerului (Glyceria fluitans) are la Degețel (Digitalis purpurea) un strălucitor Degetar (Digitalis grandiflora) sau chiar Ghiul (Rosa centifolia). Poartă o Feregea albă (Filipendula vulgaris), dacă e Nevastă frumoasă (Coleus blumei), Sultană (Tropaeolum majus), Mireasă (Begoni semperflorens) sau doar Crăiță. În picioare câte o Cioboțică (Primula veris) sau Papucul Doamnei.
În fine, martie! Râd Colții babei (Tribulus terrestris) de Babe.
Grete Tartler

Tabieturi de primăvară în Cehia
Cehii nu cunosc Mărțișorul sărbătorit în România an de an, de toată lumea. De fapt, nu avem nicio tradiție legată de 1 martie. În orașe, începutul primăverii trece aproape neobservat. La țară, în puținele zone unde se mai mențin obiceiuri folclorice, se practică, în general la două săptămâni înainte de Paște, o datină străveche numită scoaterea Moranei: o figurină de paie cu înfățișare de vrăjitoare bătrână și urâtă, simbol al iernii și al morții, este dusă afară din sat de un alai vesel de tineri și aruncată în pârâu. Un obicei mai modern, legat de mișcarea cercetașilor din secolul XX și de dezvoltarea sporturilor nautice, se numește deschiderea apelor și constă în „descuierea” râurilor cu o cheie simbolică, după pauză de iarnă. În fine, toate gospodinele cehe care se respectă sunt datoare să realizeze, în săptămânile de dinainte de Paște, ceva absolut înfiorător, și anume marea curățenie de primăvară: adică să facă ordine prin toată casa și prin curte, să arunce la gunoi lucruri nefolositoare, să curețe geamurile să lucească la soare. Iertați-mă, trebuie să mă opresc aici, geamurile murdare mă așteaptă...
Libuše Valentová