Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Supravieţuirea ca profesie de Tudorel Urian


După căderea regimului comunist, scriitorii din diaspora au revenit în literatura română, aducînd cu ei primele mărturii majore privind statutul real al românilor exilaţi. S-a văzut astfel că viaţa acestora nu a fost întotdeauna o diafană plimbare pe petale de roze, că adaptarea la o nouă cultură şi la scrisul într-o limbă străină, departe de mediul familiar de acasă, presupune un şoc existenţial, stări de anxietate, nopţi de depresie, deziluzii care te pot doborî. în cazul unui scriitor care nu stăpîneşte limba ţării care l-a adoptat de o manieră care să permită continuarea cu succes a operei în cultura care îl găzduieşte (nu toată lumea se naşte cu calităţile lui Cioran sau Ionesco), exilul poate deveni o probă de anduranţă, a cărei miză este, în cele din urmă, însăşi supravieţuirea. Iar dacă ţara de refugiu se numeşte Israel (un loc unde atentatele teroriste sinucigaşe fac parte din realitatea cotidiană), această miză nu este, cîtuşi de puţin, una la figurat.

Mirel Brateş nu este un prozator celebru în România. Emigrat în Israel la sfîrşitul anilor î80 a apucat să publice o singură carte în ţară (Acces la esenţă, Editura Facla, 1981). Chiar dacă la Timişoara numele său nu este unul necunoscut (a fost, pînă la plecarea din România, unul dintre ziariştii apreciaţi de la cotidianul local), romanul Israel fără horoscop poate produce unele revelaţii cititorilor din România. Cartea face parte dintr-un ciclu de romane, o saga de ample dimensiuni (prima, după ştiinţa mea) a destinului exilatului în Israel, originar din România. Este ceea ce s-ar putea numi un roman cinematografic, cu importantă valoare documentară. Spre deosebire de celelalte destinaţii de exil, Israel este o ţară cu unele particularităţi care o individualizează net. Esenţial pentru cei veniţi de pe meleagurile noastre este faptul că aici se vorbeşte masiv româneşte (chiar în acest roman se specifică faptul că este cea de-a patra limbă ca răspîndire în această ţară). Poţi surprinde pe stradă o conversaţie în limba română, există două ziare rivale scrise în româneşte, se tipăresc cărţi, se poate vorbi de o viaţă culturală mai mult sau mai puţin performantă. Poţi avea surpriza ca, în timpul unei audienţe, să constaţi că un înalt funcţionar de stat este originar din România, dispus să-ţi evoce cu duioşie locurile copilăriei sale. Din păcate, la fel de posibil este însă ca unii dintre cei ajunşi pe treptele înalte ale societăţii să fi luat cu ei, pe lîngă limbă, şi moravurile de acasă. Una peste alta, cred că nu ar fi complet deplasat dacă în Israel s-ar vorbi despre o "mică Românie", alcătuită din oameni care încearcă să reproducă, într-un fel sau altul, elemente ale vieţii lor de acasă.

Romanul lui Mirel Brateş este unul foarte dur pe alocuri. Scriitorul nu idealizează comunitatea românească din Israel, prezintă fără menajamente traumele psihice pe care le suportă noii veniţi în încercarea lor de a se adpata la un nou mod de viaţă. Fireşte, soarta unui evreu din România emigrat în Israel nu se compară cu aceea a unui român emigrat în Franţa sau Statele Unite. Primul este tratat cu infinit mai multă atenţie de către autorităţile locale, i se oferă o locuinţă mai bună sau mai rea şi, cu puţină şansă, chiar o slujbă în domeniul în care este calificat. Chiar şi aşa însă, cel în cauză suferă un şoc de adaptare. El ajunge să trăiască în lumi paralele. Un detaliu fără importanţă, o casă întîlnită în drum sau o vorbă îi răscolesc amintiri de demult, gîndul zboară spre cei de acasă - părinţi, rude, prieteni - spre căldura umană, abandonată definitiv în momentul plecării. Depresia şi însingurarea iau locul revoltei iniţiale. în final, adaptarea devine sinonimă cu resemnarea, aşa cum reiese din confesiunea tristă făcută protagonistului de Luiza, colega sa de la ziar: "- Eu, Dane, te cred şi te înţeleg! Şi eu am simţit la început o cădere, un vertij. Aşa eram şi eu cînd am venit: mă revoltam din orişice, îmi venea să-i trag în ţeapă pe toţi, însă pînă la urmă m-am acomodat, am înghiţit prea multe ca acum să mă mai revolt. Nu mai reclam nimic, sînt mulţumită cu starea de nonbeligeranţă, cu armistiţiul pe care l-am parafat cu societatea israeliană, cu cei din jurul meu! Nu deranjez, stau cuminte în colţul meu, scriu, privesc şi atît!" (p. 74). Acestui balans trecut-prezent i se adaugă în Israel şi cel dintre starea de normalitate şi permanenta ameninţare a atentatelor teroriste care pot lovi atunci cînd te aştepţi mai puţin.

Cartea lui Mirel Brateş este simultan un roman şi un eseu despre viaţa de zi cu zi a evreilor originari din România în Israelul de azi. Este un roman al adaptării, scris în tehnica planurilor succesive din cinematografie. De altfel, în multe situaţii protagonistul romanului are sentimentul că priveşte realitatea prin intermediul obiectivului unei camere de filmat: "Alese un itinerar mărginaş, spre periferie, imaginîndu-şi că filmează totul 'din mînă', într-un travelling circular, cu o cameră video, direct, fără nici un ecleraj special, cu planuri lungi, cu prim-planuri pe feţele oamenilor, ca un mozaic de secvenţe care curg fără 'continuitate'" (p. 83)

Apariţia fiecărui personaj nou în roman produce o digresiune, o schimbare de plan, o ruptură în linearitatea acţiunii. Construcţia sa narativă seamănă pînă la un punct cu cea a lui Antonio Lobos Antunes din Manualul inchizitorilor. Pe de altă parte, experienţa de jurnalist îi oferă autorului posibilitatea de a problematiza subiectele cu adevărat importante ale zilei, marile teme de dezbatere din societatea israeliană şi din existenţa comunităţii evreilor originari din România: şoahul (care nu poate fi pus pe acelaşi plan cu gulagul), terorismul palestinian, ameninţarea irakiană (cartea pare a fi scrisă înainte de înlăturarea lui Saddam Hussein de la putere), degradarea continuă a limbii române vorbite în Israel, calitatea umană îndoielnică a unora dintre colonişti, calvarul căruia trebuie să îi facă faţă noii veniţi.

Nu ştiu în ce măsură romanul lui Mirel Brateş este unul cu cheie. Dacă în spatele personajelor sale există modele reale sau totul este rodul fanteziei autorului. Suntem prea puţin familiarizaţi cu viaţa comunităţii vorbitorilor de limba română din Israel pentru a putea ghici chipurile aflate în spatele măştilor romaneşti. Impresia de autenticitate este însă foarte mare şi nu ar fi exclus ca modul în care sunt pictate anumite personaje să producă seisme în comunitatea evreilor originari din România şi chiar a comunităţii evreieşti din România (prim-rabinul S�sserman, de exemplu, poate fi un personaj recognoscibil în viaţa realăî). în ce ne priveşte, nu putem lua decît de bun sfatul autorului de a citi acest roman ca pe o ficţiune realistă, fără trimiteri directe la realitatea curentă.

Israel fără horoscop este un roman incitant şi foarte instructiv pentru cititorii din România care ştiu foarte puţine lucruri despre viaţa vorbitorilor de limba română din Israel. Prin scrierea acestei admirabile cărţi, Mirel Brateş demonstrează convingător faptul că pentru mulţi evrei de la noi despărţirea de casă nu a însemnat depărtarea de limba română. Preocuparea sa pentru cultivarea limbii române, în care a trăit o bună parte din viaţă, merită respectul nostru.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara