Mereu în vervă (polemică), erudit şi cârcotaş, Mircea V. Ciobanu este o prezenţă obişnuită la standurile organizate de Editura Ştiinţa din Chişinău la cele mai importante târguri de carte bucureştene sau din Europa. Cu un entuziasm de nezdruncinat, mereu cu mintea plină de proiecte editoriale dintre cele mai spectaculoase, editorul ştie, ca puţini alţii, tot ce se întâmplă în spaţiul literaturii pe ambele maluri ale Prutului şi care este modalitatea optimă ca adevăratele valori să ajungă acolo unde trebuie, în mâinile cititorilor. Multe dintre proiectele editoriale despre care mi-a vorbit Mircea V. Ciobanu m-au lăsat cu gura căscată. Erau pe cât de simple, pe atât de seducătoare şi aveau rolul de a construi veritabile "tuneluri ale Mânecii" între scriitorii din România şi Republica Moldova. Excelentele antologii ale literaturii din Basarabia (fiecare volum, pe genuri, este prefaţat de un critic basarabean şi conţine o postfaţă a unui critic din România) şi, în oglindă, din România (aflate în lucru), seria de poezii alese, selectate chiar de autorii în cauză (Şerban Foarţă, Emil Brumaru etc.), au făcut enorm pentru cunoaşterea reciprocă şi refacerea punţilor de legătură între toţi cei ce scriu în limba română.

Aşa cum se întâmplă adesea, făcând mult pentru alţii, Mircea V. Ciobanu aproape că s-a uitat pe sine. În momentul în care am primit incitantul volum de eseuri Plăcerea interpretării, mi-am dat seama că nu cunosc niciun alt titlu din creaţia sa. Din scurta prezentare care însoţeşte volumul, aparţinându-i excelentului critic basarabean Eugen Lungu, aflăm însă că eseistul şi criticul literar de azi are un trecut de poet şi dramaturg.

Eseurile din volumul Plăcerea interpretării sunt grupate în trei secţiuni. Imposibila hermeneutică are în alcătuire studii teoretice despre "câmpul de lectură" şi metodele criticii de pătrundere a înţelesurilor operei literare, în condiţiile în care aceasta reprezintă, cum a spus-o Umberto Eco, "o pluralitate de semnificaţii care există în acelaşi semnificant". Al doilea grupaj, Omul care aduce ploaia conţine aplicaţii, cronici literare la volume reprezentative aparţinând, în principal, unor autori din Republica Moldova şi România, dar nu numai (mai sunt comentate un volum al lui Eco, dar şi o carte despre postmodernismul rusesc). Ultimul capitol, Vânătorul de himere, se încadrează cel mai bine la categoria eseuri. Sunt texte despre autorii pe care îi admiră, unele scrise cu multă libertate şi cu o importantă componentă memorialistică.

Glumind, aş spune că volumul lui Mircea V. Ciobanu este ca şi ziarele şi revistele din vremea comunismului pe care le citeam dinspre sfârşit spre început, lucrurile cu adevărat interesante fiind întotdeauna la coadă. Nu că risipa de erudiţie din eseurile care deschid volumul ar fi lipsită de interes, dar aceste studii de teorie literară şi teoria lecturii sunt ca nişte cursuri universitare, se adresează exclusiv cercului de connaisseurs, au toate şansele să rămână incomprehensibile pentru publicul larg de literatură. Structuralismul şi semiotica, foarte dragi lui Mircea V. Ciobanu (nu întâmplător Roland Barthes şi Umberto Eco se află printre autorii săi de căpătâi, dovadă studiile mai mult decât admirative care le sunt dedicate, chiar în secţiunile acestui volum) sunt jocuri ale inteligenţei, mai interesante pentru cel care le practică decât pentru cel care le priveşte. Într-o pledoarie pentru critica impresionistă, Gaëtan Picon se referea la tel-quel-işti ca la nişte indivizi care caută farmecul iubitei în bucăţile rămase de pe urma disecţiei cadavrului acesteia. Evident, prin iubită se înţelege (capod)opera literară. Chiar dacă este încă fascinat de raţionalismul extrem al teoriilor desprinse din şcoala formală rusă Mircea V. Ciobanu nu este atât de naiv încât să mizeze totul pe aceste cărţi. Hermeneutica pentru care pledează presupune luarea în considerare a tuturor elementelor intrate în alcătuirea "câmpului de lectură". Acestea sunt: "a) textul (ca reper, ca pretext); b) arhitextul (ca încadrare/înrămare Ťteoreticăť: roman, satiră, jurnal); c) contextul (social, estetic etc.); d) paratextul (indicaţiile "tehnice": titlul, prefaţa, glosarul etc.); e) hipertextul (elementul transdisciplinar, capacitatea unui text de a deriva din altul etc.); f) intertextul (relaţiile intertextuale, de co-prezenţă a textelor în texte); g) metatextul (referinţele la text, relaţia critică etc.)". Analiza operei literare trebuie să ţină seama de toate aceste elemente ceea ce presupune combinarea mai multor metode critice şi adaptarea lor la realitatea textului.

Dacă studiile de teorie literară, scrise cu multă inteligenţă şi bine documentate se adresează, aş spune, exclusiv unui cerc foarte restrâns de specialişti, infinit mai interesante pentru un public mai larg sunt exerciţiile de analiză concretă. Din punctul meu de vedere, cele mai bune texte ale volumului sunt O (im)posibilă clasificare: critica din Basarabia şi modelul francez şi foarte nuanţatul eseu-portret, Contradicţiile lui Cimpoi. Textele dau măsura lucidi­tăţii şi spiritului critic ale autorului, curajului său de a spune lucrurilor pe nume, chiar dacă rostirea adevărului nu are cum să fie pe placul tuturor. Mircea V. Ciobanu priveşte peisajul literar din Republica Moldova cu un ochi aproape cinic. El nu menajează pe nimeni şi spune cu voce tare ce gândeşte, chiar şi atunci când concluziile la care ajunge nu sunt dintre cele mai flatante. Studiul despre critica din Basarabia şi modelul francez începe cu o frază-şoc, de ironie dusă până la limita sarcasmului, desprinsă parcă din eseistica lui Paul Zarifopol: "Franţa a dat lumii două lucruri care, în timp, au devenit, fiecare în parte, câte o năpastă pe capul umanităţii: revoluţiile şi academiile". Trece apoi în revistă, în­tr-o notă uşor caricaturală, reverberaţiile marilor dezbateri de idei din Franţa (în primul rând faimoasa bătălie dintre clasici şi moderni) în viaţa intelectuală din Republica Moldova. Predispoziţia autorului către ordine şi claritate este în permanenţă agresată de peisajul pestriţ al criticii din Republica Moldova unde niciun criteriu nu este ferm. Constatând că nici critica academică nu este chiar academică (din fericire, pentru că ea cuprinde şi tineri cu o gândire dinamică, neatinşi de ceea ce s-ar putea numi imobilismul, clişeele de limbaj, lipsa de elasticitate ale spiritului academic), nici cea "modernă" nu se întemeiază pe o metodologie unitară, distinctă, reperabilă la toţi reprezentanţii ei, Mircea V. Ciobanu ajunge la nişte concluzii destul de dure: "Post-post-structuralismul basarabean este, pe de o parte, un caşcaval elveţian cu imense găuri în sistem, pe de altă parte, cu o densitate şi cu o varietate de abordări care te năucesc. Aflată la intersecţia culturilor (formal, cel puţin), Basarabia este şi gaura neagră care asimilează/înghite totul, fără să emane decât fascicule slabe, vizibile doar în propriul perimetru. (...) Criticii basarabene îi lipseşte, în cvasitotalitatea ei, chiar spiritul critic. În sensul său iniţial, etimologic, atât grecescul krinein, cât şi latinescul cernere (sună aproape româneşte) însemnau a separa, a distinge, a discerne. Pe când noi... Spiritul critic (... ce-o mai fi şi asta, că parcă ne dădea târcoale, dar...) l-am trimis la plimbare". Dincolo de această viziune de ansamblu, eseistul face până la urmă o încadrare destul de funcţională a criticilor literari de dincolo de Prut, în funcţie de principalele lor metode şi modalităţi de abordare.

Plin de nuanţe este portretul pe care criticul îl face academicianului Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. El este alcătuit din trei secvenţe: Criticul, Academicianul şi Preşedintele. Tabloul este unul foarte realist, cu bunele şi cu relele. Pentru amuzament, voi cita un foarte scurt fragment din secţiunea Academicianul: "Într-o discuţie particulară, Cimpoi va ironiza - oral şi intim - pe seama Ťopereiť tuturor celor care-i formează suita de la U.S., dar va prefaţa orice carte şi orice lansare de carte a acestora în termenii cei mai solemni. Un paradox egal cu o contradicţie este şi imperceptibila preferinţă pentru câţiva guralivi din preajmă şi distanţarea de cei cu care se aseamănă".

Cartea lui Mircea V. Ciobanu, Plăcerea interpretării, oferă cititorului din România un foarte bun prilej pentru a intra în intimitatea vieţii literare de azi din Republica Molova.