Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Stăpânul peltelelor de Mircea Mihăieş


După ce-au rezolvat problemele prezentului şi-ale viitorului, pesedeii s-au repezit să pună capac şi trecutului. E singurul care-i mai deranjează: între timp, cu largul concurs al indiferenţei cetăţeanului, au trântit economia la pământ, iar corupţia au ridicat-o până la cer. Mintea românului e oricum ocupată cu altceva (abia am ieşit din sărbătorile de iarnă, c-am şi început să alergăm după miei, ţuici, vin), aşa că mânăriile guvernamentale au fost înghiţite pe nemestecate. La înghesuială, printre portbagajele pline ale şefilor şi disperarea din pieţe a săracilor, pesedeii au promovat fulgerător o lege care-i doare de mult: reducerea mandatului membrilor CNSAS de la şase ani la patru ani. Fiind sărbătorile pascale, m-am fi aşteptat la mai multă generozitate din partea lor. Ca, de pildă, să ridice mandatul de la şase la opt ani! Glumesc, desigur!

De-a dreptul palpitantă e motivaţia deciziei: mandatul de şase ani a fost — susţin iniţiatorii — introdus abuziv de fosta putere. Şi că el nu mai respectă structura Parlamentului actual. Fascinantă perspectivă! Dar ce are Parlamentul cu arhivele Securităţii?! Ce modificări s-au produs în kilometrii de dosare păziţi de dl. Florin Pintilie încât să pretindă alinierea la noua configuraţie parlamentară? Fără s-o afirme explicit, pesedeii introduc un criteriu politic acolo unde ar fi trebuit să primeze cel pur profesional. Aş spune mai mult: în condiţiile României, nici nu contează cine face parte din CNSAS. Contează cine conduce SRI-ul, custodele dosarelor pline cu mizerii ale Securităţii.

Dacă mergem mai departe, observăm că în ultimii patru ani, sub acest CNSAS „abuziv”, n-am aflat nici un nume de pesedeu de frunte care să fi turnat la Securitate, dar gem ziarele de surprize venind din sfera opoziţiei. Cum e posibil? Tocmai prin controlul absolut al actualei puteri asupra arhivei Securităţii! Atuul ilieştienilor provine direct din alianţa cu vechea Securitate, ai cărei membri continuă să-i facă servicii sub noua lor identitate de lucrători într-un „serviciu de informaţii de tip occidental”. E suficient să-l auzi vorbind pe domnul Timofte ca să-ţi dai seama cât occidentalism se respiră pe coridoarele SRI-ului! După ce a fost sistematic umilit în confruntările cu gruparea Dinescu-Pleşu-Patapievici, omul de dialog Timofte nu mai vrea să-l întâlnească decât pe omul-preş, Onişoru.

Departe de-a fi „abuziv”, mandatul de şase ani, coroborat cu alegerile politice la patru ani, conferă o minimă garanţie că abuzurile vor fi menţinute sub control. După câte ştiu, nu Emil Constantinescu, ci Ion Iliescu l-a decorat pe preşedintele CNSAS, profesorul-minune Onişoru, pentru înaltele sale servicii. Prin urmare, toată teoria cu „mandatul abuziv” e încă o bulă de aer rău mirositor, ca mai tot ce emană din direcţia Cotrocenilor şi-a guvernului. Dacă CNSAS-ul acţionează „abuziv”, de ce-a fost decorat şeful ei?!

Nu întâmplător, pesedeii au invocat, la modificarea legii, „vidul de autoritate”. Despre ce fel de autoritate o fi vorba, doar Postelnicu va fi ştiind! Ce altă autoritate are nevoie de o comisie decât aceea a membrilor săi? A aduce un astfel de argument trădează nu doar mentalitatea de vătaf politic, ci şi o crasă intoleranţă la orice acţiune ce nu e pe placul puterii dictatoriale. Conform gândirii pesediste, totul trebuie să aibă girul tătucilor politici, ideea de independenţă fiind cu totul străină acestor dictatori de două parale. Minţind cu neruşinare, ei invocă exemple inexistente, pentru a-şi garnisi cu „occidentalism” poftele pur asiatice de control asupra întregii societăţi.

N-am nici un dubiu că domnii pesedişti ştiu cât de lungi sunt mandatele unor personaje precum şeful CIA, procurorul general al Statelor Unite sau, ca să nu traversăm oceanul, chiar cel al guvernatorului Băncii Naţionale a României. Astfel de instituţii sunt ale statului, şi nu ale vremelnicelor partide aflate la putere. A dori să-ţi pui bocancul în gâtul lor înseamnă a vrea să omori prin sufocare însăşi ideea de stat. Nu e nimic nou în acţiunea criminală şi violentă a pesedeilor: anii de domnie discreţionară asupra României nu lasă nici o umbră de îndoială asupra motivaţiilor profunde ale acestei bande organizate de impilatori ai neamului.

Motivaţia reală a acţiunii pesediste e conţinută în furia lui Ion Predescu, ciomagul mânuit cu violenţă de puterea iliesciană, care vorbea de existenţa unor „elemente răsculative” în cadrul CNSAS. Sintagma a făcut carieră pentru ridicolul şi analfabetismul ei. Ar fi fost de preferat să vedem componenta ei manipulatorie: când spui, într-un asemenea context, „elemente”, sugerezi c-ar fi vorba de-o minoritate. În fapt, a fost mereu vorba de-o majoritate, căreia minoritatea strâns unită în jurul lui Onişoru a refuzat să i se supună.

Nu ştiu dacă pesedeii, orbiţi de ură, dar şi de spaimă, ştiu ce riscă. Faptul că problema serviciilor secrete nu s-a aflat pe recenta listă a Uniunii Europene care ne descalifică pentru integrarea în 2007 nu înseamnă că la Bruxelles, ca şi la Washington, nu există priviri aţintite asupra mişcărilor abuzive de la Bucureşti. A dizolva un organism numit după legile democraţiei, în timpul mandatului legal atribuit, înseamnă în ochii puterilor democratice un abuz imposibil de tolerat. Nici o lege nu funcţionează retroactiv, şi a încerca să-i dai de-o parte pe Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, H.-R. Patapievici şi pe aliaţii lor din CNSAS doar pentru că nu fac jocurile puterii politice înseamnă să creezi României enorme probleme în exterior.

Probabil că pesedeilor puţin le pasă ce se va alege de România. Sumele şi le-au cam făcut, copiii şi i-au plasat prin străinătăţi, vilele îi aşteaptă strălucind în soare. Ei vor, acum, linişte. Ei vor onorabilitate. Vor să li se uite trecutul, pentru a putea poza în patriarhi ai democraţiei şi-n campioni ai cinstei. Lucruri imposibil de obţinut atâta vreme cât nişte oameni, precum Dinescu-Pleşu-Patapievici nu sunt dispuşi să cedeze la şantajele aplicate sistematic de politicaştrii neo-comunişti şi acoliţii lor din subteranele poliţiei secrete.

Lovitura aplicată de pesedei e mai gravă: potrivit noilor prevederi, publicarea datelor de identitate ale securiştilor care-au făcut poliţie politică se poate face doar cu avizul instituţiilor „cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale”. În termeni simpli, aceasta înseamnă subordonarea definitivă a unui organism al statului unor echipe ale guvernului! Cum şefii serviciilor secrete sunt numiţi pe criterii politice, ne putem imagina ce-ar însemna acest lucru: deschiderea unui nesfârşit drum abuzurilor, presiunilor şi, desigur, şantajelor. Cu alte cuvinte, crearea unui mediu irespirabil pentru omul normal, dar perfect acceptabil, ideal chiar, pentru iubitorii subteranelor grupaţi în jurul tandemului Iliescu-Năstase.

Politicienii puterii au dovedit de nenumărate ori că trăiesc în mit. Hrănit cu modele conspiraţionale, producător în serie de diversiuni şi scenarii abracadabrante, PSD-ul a ajuns să se considere un fel de „stăpân al inelelor”. În fapt, e doar stăpânul peltelelor enorme pe care le trage poporului român de ani şi ani de zile. Partea tristă pentru el e că foarte curând din această enormă peltea nu va rămâne decât priveliştea respingătoare a unor gingii putrede, care după ce au ronţăit totul în jur au ajuns să se autodevore.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara