În perioada 12-16 octombrie 2011 s-a desfăşurat Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt. Standul României a fost organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Evenimentele de la stand au cuprins lansări de carte, concerte şi întâlniri între editori români şi editori străini. Prima carte prezentată la Frankfurt, joi, 13 octombrie, a fost Provisional Romania a Principelui Radu al României, cartea apărută la Editura Litera Internaţional, în traducerea lui James Christian Brown. Vineri, Doina Uricariu a lansat volumul bilingv, româno-german, Hertzinstitut / Institutul inimii, tradus în germană de Herbert Muelroth şi publicat de Editura Universalia. Sîmbătă, 15 octombrie, Andrei Oişteanu a prezentat volumul Konstruktionen des Judenbildes: Rumänische und Ostmitteleuropäische Stereotypen des Antisemitismus, tradus de Larisa Schippel şi publicat la editura berlineză Frank & Timme. (Red.)