Unul dintre cuvintele noului limbaj de lemn care se răspîndeşte cu o repeziciune uluitoare, ca gripa, este locaţie. De la Ministrul Turismului pînă la studentele de la Litere, de la reprezentanţii agenţiilor imobiliare pînă la solistul vocal al formaţiei Iris, de la nord la sud şi de la tinereţe pînă la bătrîneţe, toată lumea rosteşte cu un soi de mîndrie culturală noul cuvînt. Ca orice buruiană de gen şi locaţia mănîncă seva altor cuvinte, infinit mai frumoase, mai precise şi mai fragile, le omoară şi le ia locul. Că fiecare înţelege prin acest cuvînt altceva, tot ce încape între loc şi locuinţă, şi că, în felul acesta, comunicarea îşi pierde una dintre calităţile de bază, precizia, nu interesează pe nimeni. Oricum, vorbitorii noştri, revoluţionari ca Miţa Baston, au mai găsit un cuvînt bun la toate, aşa cum a fost, cu cîtva timp în urmă, conjuncţia deci, zadarnic conclusivă, cu care se începea orice replică. Aproape că-i duci dorul răposatei deci, de cînd cu locaţia. Să ne închipuim ce s-ar fi întîmplat cu literatura dacă scriitorii s-ar fi îmbolnăvit şi ei de molima locaţiei. Titlurile cărţilor din bibliotecile noastre s-ar fi modificat spectaculos. Închipuiţi-vă, vă rog, ce schimbări radicale numai la Mihail Sadoveanu: Locaţia unde nu s-a întîmplat nimic, Locaţia de dincolo de negură, Locaţia lui Moş Precu, Locaţia-Ancuţei, Locaţia lupilor, Venea o locaţie pe Siret. Caragiale tatăl: La locaţia lui Mînjoală. Sebastian: Locaţia cu salcîmi. Eliade: Locaţia lui Euthanasius, Pe locaţia Mîntuleasa. Arghezi: Locaţia Buna-Vestire. Sau, trecînd la compartimentul cu literatură universală şi alegînd, la fel, la întîmplare: E.A. Poe: Prăbuşirea Locaţiei Usher. Ibsen: Nora sau Locaţia păpuşilor. Kafka: Locaţia. Stendhal: Locaţia din Parma. Strindberg: Locaţia fericiţilor. Wilde: Balada locaţiei din Reading. Thomas Mann: Locaţia Buddenbrook. Jules Verne: Locaţia din Carpaţi. Chateaubriand: Memorii de dincolo de locaţie (apărute, cum se şi cuvine, postum) şi Rimbaud: Un anotimp în locaţie. Cît s-ar simplifica lucrurile, nu-i aşa ?
O altă tendinţă, de data aceasta contrară, dar la fel de supărătoare, din limbajul actual, în special la televiziune, este încercarea de a evita limba standard a ştirilor prin introducerea limbajului argotic. Din păcate, cuvintele argotice la modă, plasate pe neaşteptate la emisiunile sobre de ştiri, nu par să arate o dorinţă de îmbogăţire a nuanţelor stilistice, ci o sărăcie de vocabular sîcîitoare. Reporterii nu mai cunosc decît un singur registru, cel argotic, şi nu mai găsesc, la repezeală, alte superlative decît: tare sau super. Eram săraci la toate capitolele, dar o puteam spune într-o limbă bogată. Pe zi ce trece sărăcim şi lingvistic. Mi-e teamă de momentul în care statisticile vor arăta că stăm pe ultimul loc din Europa şi în privinţa vocabularului!
