Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Sărac, defavorizat, amărît... (II) de Rodica Zafiu


Subiectul ar merita o investigaţie sistematică; deocamdată, putem doar sugera cîteva din zonele sale de interes. Sărac este termenul de bază, fundamental neutru, în sensul că desemnează o realitate desigur neplăcută, dar care nu e supusă unei deprecieri afective: se vorbeşte astfel de un “cartier al săracilor” (EZ 3551, 2003, 4), în care “săracii oraşului nu prea vor să se mute” (EZ 3551, 2003, 4), sărăcia rămînînd un reper de descriere obiectivă a situaţiei economice: “va funcţiona, aşa cum a hotărît guvernul, Comisia Anti-Sărăcie şi promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS)” (Monitorul de Bucureşti, 351, 2002, 2). Cuvintele bogat şi sărac sînt puse pe acelaşi plan al argumentării: „cred că şi tinerele femei bogate din această ţară vor avea plăcerea de a împărţi cu cele sărace, care sunt majoritare” (M.M., discurs în CD = Camera Deputaţilor, 30.09.2003). Mai puţin neutre sînt cuvintele sărac şi sărăcie cînd apar însoţite de epitete expresive, intensive: sărac lipit (pămîntului) - “Stoica se dă sărac lipit pămîntului” (EZ 2667, 2001, 2); “Sînt săraci lipiţi, dar nu le lipsesc banii de băutură” (EZ 3546, 2003, 2) – , sărăcie lucie – „sărăcia lucie în care se zbate a devenit o povară tot mai apăsătoare, de care nu va scăpa decât în mormânt” (G.Z., discurs în Senat, 29.09.2003). Oricum, sărac are şi sensul stabil de marcă afectivă a compătimirii (săracul X = „bietul”), comun de altfel echivalentelor sale lexicale în mai multe limbi.

Marcarea afectiv-evaluativă e intrinsecă sinonimelor parţiale sărăntoc (negativ, peiorativ) şi sărman (pozitiv, de participare afectivă). Aparţinînd registrului popular, cele două cuvinte nu sînt foarte frecvente în discursul public de azi; sărăntoc e folosit cu o anume distanţă ironică (“bronzul fiind specific sărăntocilor şi ţăranilor” (EZ 3375, 2003, 3), mai rar ca termen de ofensă voită; sărman e desuet şi populist („Bucureştenii sărmani îşi vor primi banii pentru căldură cu două luni întârziere”, cotidianul.ro/anterioare/1999). Mai actuale par a fi alte două căi de desemnare a săracilor: prin eufemizare birocratică (defavorizaţi vs. privilegiaţi) şi prin minimalizare familiar-afectivă (amărîţi). Ca orice eufemism, defavorizat ajunge cu timpul să intre în aproape toate sintagmele termenului substituit: „s-a triplat ajutorul acordat familiilor defavorizate pentru energia termică” (I.M., discurs în CD, 30.09.2003); „iată că se creează resurse bugetare pentru a veni şi în sprijinul celor mulţi şi defavorizaţi ” (id.).

Pe cît de nemarcat este defavorizat, pe atît exploatează tocmai zona afectivă termenul amărîţi, care pare să se bucure de o mare popularitate, apărînd frecvent în presă -“amărîţii se pot gospodări şi îşi vor face cele necesare” (EZ 3551, 2003, 4); “să fac cantine sociale în tot oraşul, unde să dau de mîncare amărîţilor” (EZ 3551, 2003, 7) - şi chiar în dezbaterile parlamentare: „oamenii ăştia amărâţi, în două bâte, sau cu căruciorul, la ăştia numai de transportul pe CFR nu le arde!” (D.B, 10.02.2003, CD); „atunci nu s-a gândit la mame? Se gândeşte acum la cele care au milioane, zeci de milioane salariu. De ce nu s-a gândit la cele amărâte care nu au nimic...?” (MA, 30.09.2003., CD). Din păcate, prin folosirea familiarului amărît, compătimirea se asociază cu deprecierea mai mult decît ar fi de aşteptat într-un discurs sobru şi elegant.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara