Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Muzică:
Spectacole de operă de Valentina Sandu-Dediu


Un titlu absurd pentru câteva experienţe paradoxale: surprizele pe care mi le rezervă mai tinerii colegi muzicieni sunt felurite şi, una peste alta, mă determină să fiu optimistă acum, când se calculează inevitabil tot felul de bilanţuri. La sfârşitul anului trecut, inevitabilele teste la istoria muzicii pentru studenţii mei din anul III nu m-au deprimat ca altă dată. Nu pentru că ar fi fost mai bune, în general, ci probabil pentru că am devenit mai puţin sensibilă sau indignată. Mă amuză mai detaşat răspunsuri de tip “Moise şi Arond” în locul operei lui Arnold Schönberg, Moise şi Aaron, gândindu-mă că în epoca Internetului, cultura Vechiului Testament păleşte; sau titulaturi diverse ale celebrei piese simfonice de Debussy, Preludiu la după-amiaza unui faun, care se împotmolesc la denumirea fiinţei mitologice, transformând-o în... faur sau chiar f(F)aust... Mi-aduc apoi aminte că a trebuit să explic la curs semnificaţia faunului, aşa cum am fost întrebată ce înseamnă angoasă (în contextul cursului despre expresionismul muzical).

Dar există compensaţii, există şi altfel de tineri. I-am cunoscut mai îndeaproape cu ocazia aniversării unui an a proiectului “Tineri în Profil”, susţinut de Fundaţia germană Ernst von Siemens (despre care am mai scris în paginile României literare). La Studioul de Operă al Universităţii de Muzică bucureştene s-au montat două premiere absolute, datorate acestui proiect, două opere de cameră semnate de colegi de generaţie, ambii născuţi în 1977 şi actualmente doctoranzi în compoziţie – Ana Iulia Giurgiu la Bucureşti şi Şerban Marcu la Cluj. Până la evenimentul propriu-zis din 15 decembrie, impresionant a fost stagiul de pregătire, iniţiat pe la începutul lui noiembrie. După ce compozitorii au terminat reducţia operelor (voce-pian), un grup de tineri cântăreţi asistaţi de pianiştii Alexandru Petrovici, Elena Popa, Smaranda Grigorian, studenţi sau tinere cadre didactice, s-au strâns în jurul unei energice şi talentate tinere regizoare, Simona Pop, lucrând în orice condiţii şi până la ore târzii, în funcţie de programul individual al fiecăruia. Diverse incidente – înlocuiri de roluri, viroze preluate de la un solist la altul – nu au afectat studiul susţinut, constant şi nici entuziasmul interpreţilor. Entuziasm care, dublat de un profesionalism fără fisură, au determinat marele succes de public al premierei.

Bineînţeles că au existat voci critice: e dreptul oricui să susţină încă celebra afirmaţie extremistă a avangardei muzicale din anii ’50 despre moartea operei ca gen. E dreptul şi al unei echipe de tineri – a căror medie de vârstă ajunge la 25 de ani – să demonstreze astăzi contrariul. Compozitorii au oferit două soluţii distincte, în două opere pentru puţine personaje şi ansamblu instrumental cameral, cu o durată între 35-45 de minute. Ana Giurgiu optează pentru elemente dramatice din vechiul mysterium, pentru un lirism auster şi profunzimea exprimării muzicale a subiectului biblic al lui Lot. Fără un subiect “de acţiune”, desfăşurarea predominant statică poate afecta în unele momente atenţia receptorului, iar remedierea unor mici probleme de orchestraţie va spori valoarea muzicală a acestei opere. Talentul şi intuiţia compozitoarei sunt însă evidente, inspirându-i parcă pe Antonela Bârnat (Femeia Lot), Cătălin Petrescu (Lot), Laura Tătulescu şi Cristina Toader (Îngerii / Fetele lui Lot) în crearea unei ambianţe atemporale, reflexive. Pe de altă parte, Şerban Marcu a beneficiat din plin de textul lui Eugen Ionescu din Lecţia, un spectacol în sine, care a provocat şi pe regizoare, dar şi pe cântăreţii Cristina Sandu (Eleva), Ion Dimieru (Profesorul), Georgiana Mototolea (Servitoarea, rol vorbit) la o montare plină de imaginaţie şi de umor al gesturilor, al mimicii, până în cele mai mici detalii. Un atu şi un factor intimidant în egală măsură, teatrul lui Ionescu a fost modelat muzical de Şerban Marcu printr-o maximă eficienţă a selectării unor fragmente din piesă, valorificate mai mult în recitativ şi comentariu instrumental expresiv şi bine realizat. Aspecte polistilistice (citarea cu semnificaţie bine argumentată dramaturgic a unui madrigal de Monteverdi sau a unor elemente din folclorul copiilor, a unui vals sau a unor marşuri) subliniază umorul de foarte bună calitate al muzicii. Toate acestea au avut ecou direct, stârnind reacţii în sala surprinzător de plină. Iată o operă care – odată rezolvată problema drepturilor de autor legate de piesa lui Ionescu – ar putea intra cu mare aplomb în stagiunile teatrelor lirice româneşti.

Montarea propriu-zisă a mai produs o revelaţie: Simona Pop lasă să se întrevadă posibile direcţii viitoare ale regiei de operă. Lucrând sub presiune, într-un timp record, cu inteligenţă, tânăra regizoare energică şi ambiţioasă s-a adaptat condiţiilor date, combinând economia de mijloace cu multă fantezie şi rămânând cât se poate de fidelă muzicii, intenţiilor dramaturgice ale compozitorilor. De la diferite detalii scenice menite să umple unele momente statice ale operei Lot şi până la găselniţe de costume, coafură, machiaj, mimică, gestică asociate comicului absurd din Lecţia, sau chiar viziunea asupra unui rol secundar - Servitoarea apărând ca un “top model” blond, tapat, cu picioare lungi şi tocuri impresionante, totodată cu alură sinistră de cioclu -, Simona Pop arată că ştie foarte bine să construiască un spectacol. A avut şi cu cine să lucreze, toţi cântăreţii, fără excepţie, fiind profesionişti. Apariţii frapante rămân cele ale Antonelei Bârnat, Cristinei Sandu şi a lui Ion Dimieru, datorită rolurilor dificile care au scos în prim-plan un extraordinar potenţial vocal şi actoricesc.

Pe aceleaşi coordonate ale interpretării, conducerea muzicală a spectacolului a beneficiat de un lider al tinerei generaţii de dirijori români: Tiberiu Soare a reuşit performanţe într-un timp scurt, în poate prea puţine repetiţii cu formaţia instrumentală. Din fericire, toţi membrii Ansamblului Profil - instrumentişti remarcabili - s-au pliat rapid intenţiilor dirijorale, transmise cu eficienţă, cu mintea limpede şi sintetică şi gesturile precise ale lui Tiberiu Soare. Cunoscând impecabil cele două partituri, el a ştiut exact ce să ceară, cât şi cum să repete pentru a obţine efectul maxim de la Ion Bogdan Ştefănescu, Emil Vişenescu, Sorin Lupaşcu, Dumitru Cristian Suciu, Diana Moş, Marian Movileanu, Laura Buruiană, Alexandru Sturzu, Smaranda Grigorian, Elena Popa şi din comunicarea fosă-scenă.

Un spectacol de operă înseamnă desigur mai mult, un efort organizatoric dificil chiar şi în cadrul a

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara