Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Plecând de la cărţi:
Spaimă şi cutremure de Mihai Zamfir


Kierkegaard n-a dispărut, el trăieşte în cele mai neaşteptate locuri.

Cultura română pare săracă în mărturii scriptice de convertire religioasă. în timp ce, de la Pascal la T.S. Eliot şi Charles Du Bos, cultura occidentală abundă în consemnări ale revelaţiei, la noi, această esenţială zonă a existenţei pare mai degrabă destinată Neantului. Şi nu este vorba de interdicţiile politice ale perioadei comuniste, cînd însăşi religia devenise subiect tabú, ci de cei două sute de ani de libertate reală care au precedat instaurarea modelului sovietic în România şi cînd n-am înregistrat nici un document spectaculos al iluminării, nici o confesiune "pe drumul Damascului"! S-ar zice că tradiţionala indiferenţă a intelectualilor români în materie religioasă devine acut perceptibilă mai ales prin această absenţă.

Puţinele scrieri româneşti abordînd delicatul subiect se cer prin urmare examinate cu atenţie, dată fiind raritatea lor. Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt a ajuns deja celebru. Dar cea mai impresionantă mărturisire pe care eu am citit-o pînă acum poartă numele de Spovedanie neterminată şi aparţine unei autoare necunoscute, Gena Geamănu. Apariţia cărţii la o editură specializată, cu public restrîns (Editura Bizantină din Bucureşti, 2000), ca şi tirajul confidenţial, au înconjurat cu o jenantă discreţie această operă excepţională. Ea are forma unui jurnal intim ţinut cu mari intermitenţe între anii 1968 şi 1989.

Din paginile Jurnalului nu aflăm prea multe date despre misterioasa autoare-personaj: născută în luna mai 1944 în familia unor ţărani săraci, a studiat filozofia, a avut diferite slujbe subalterne din care a fost cu regularitate dată afară; la vîrsta de 40 de ani, într-unul din cele mai grele momente ale existenţei, are revelaţia credinţei; de acum încolo, textul Jurnalului se transformă în notarea etapelor unei pregătiri spirituale pentru actul decisiv al îmbrăţişării monahismului. Paradoxal în această Spovedanie" mi se pare faptul că surprinderea cu luciditate nemiloasă a zbuciumului interior, timp de peste două decenii, se petrece în contextul celei mai sinistre perioade din istoria contemporană a României, perioada ceauşismului tot mai agresiv, pînă la atingerea pragului demenţei. Am regretat mereu puţinătatea documentelor literare de valoare care să fi descris exact, fără fard şi compromisuri, faimoasa "epocă de aur"; Spovedanie neterminată, cu toate că notează un traseu spiritual prin excelenţă personal, unic şi irepetabil, cuprinde însă numeroase aluzii şi observaţii concrete ce permit reconstituirea unui infern zilnic.

Nimic neobişnuit în primele pagini ale Jurnalului. O tînără femeie, obsedată de ideea inutilităţii vieţii şi tentată permanent de gândul sinuciderii, îndură o existenţă dificilă; salvări ocazionale găseşte doar în iubirea cîtorva bărbaţi, palide prezenţe fugitive în existenţa ei. încă din prima tinereţe, Gena Geamănu percepe vacuitatea plăcerii carnale, în spatele căreia identifică întotdeauna păcatul: precarele "salvări" sînt pentru ea mai degrabă prăbuşiri. Cînd sinuciderea părea unica soluţie, chemată parcă de propria ei disperare, se schiţează o geană de lumină: eroina începe să facă exerciţii yoga, pîndeşte orice semn de încurajare intelectuală găsit în cărţile semnate de Noica, Liiceanu, Pleşu, Petru Creţia, Ana Blandiana ori Mihai Ursachi; recunoaştem aici cu uşurinţă portretul unui anumit intelectual dinainte de Revoluţie. Are apoi loc întîlnirea memorabilă cu scrierile Simonei Weil şi ale lui Julien Green. Gena Geamănu observă mirată că poate ajunge în cele din urmă la credinţă pe urmele Simonei Weil. Lupta cu incertitudinea rămîne însă permanentă şi dramatică.

- Dar Tu nu-mi dai voie. Tu nu-mi răspunzi. Şi dacă strig Ťnu mai potť, Tu mă trimiţi în lume să văd durerea, durerea adevărată, motivată, şi mă cutremur, Doamne, de durerea Ta! Fiindcă dacă exişti, nu se poate să nu Te doară, mai ales să Te doară, durerea noastră bezmetică. O simt şi mă cutremur. Tu nu ai unde fugi, ca mine, de ei, de durerea lor, de durerea noastră. Poate că de-aia nu vrei să mă iei de pe pămînt, pentru că eu nu văd numai durerea mea şi a celor din jurul meu, ci şi durerea Ta. Ai şi Tu nevoie de mine? Şi Tu, Doamne? Atunci de ce m-ai făcut atît de slabă, atît de bicisnică, atît de neputincioasă? Cred că doar Tu ai nevoie de mine, odată ce eu nu mai am nevoie de mine, deloc, deloc şi totuşi exist. Tu mă păstreză aici pentru că îţi trebuiesc la ceva!" (p. 99).

Aceasta este tonalitatea întregii scrieri. Redactarea e neglijentă, uneori enervantă. Va urma întîlnirea directă cu Alice Botez, pe care o va susţine în ultimii ei ani de viaţă, atunci cînd, bătrînă şi bolnavă, prozatoarea era alungată din casa ei de pe strada Uranus, căzută sub buldozere. Adevărată probă iniţiatică! Alice Botez moare în octombrie 1985; cîteva săptămîni mai tîrziu, eroina găseşte drumul credinţei, călăuzită de un duhovnic în care credem a-l recunoaşte pe Părintele Galeriu. Printre dificultăţi enorme, înfruntînd cu stoicism mizeria generalizată în jur, învingînd tentaţiile cărnii, Gena se detaşează treptat de cele lumeşti pentru a intra la mănăstire. Ultimele fraze, obscure, ale confesiunii, datate decembrie 1989, semnalează o simetrie tulburătoare " eroina reuşeşte să renască spiritual atunci cînd România însăşi începea să renască.

Ca în orice mărturie dramatică, partea pasionantă rămîne cea a luptei, a incertitudinii şi a durerii. Din fericire pentru suflul pur literar al textului, chinul şi frămîntarea se menţin pînă aproape de ultima pagină. Frapează, în Spovedanie neterminată, similitudinea dinamicii convertirii Genei Geamănu cu cea a marilor convertiri înregistrate de istoria culturii europene. Lupta cu demonii intimi, mult mai periculoşi decît adversităţile contingente, se desfăşoară de secole după aceeaşi schemă. Nu există deosebiri esenţiale între dialectica înfruntării cu sine dusă de românca anonimă şi cea dusă de Sfînta Tereza din Ávila. Din punctul de vedere al coerenţei interne, parcursul Genei Geamănu atinge un grad de universalitate la care nici o altă carte românească scrisă în aceeaşi perioadă nu va putea vreodată aspira.

Istoria din Spovedanie neterminată se petrece de fapt în oricare ţară şi în oricare epocă. în ciuda mizeriei de sorginte comunistă din care ea s-a născut, asupra Spovedaniei neterminate pluteşte un aer de eternitate ce-şi pune sigiliul pe aproape fiecare pagină şi o plasează în universul naraţiunilor exemplare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara