Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Singurătate în companie de Barbu Cioculescu


Poate mâine... este un roman jurnal, un jurnal-eseu, cu pasaje epistolare, un roman aparent deschis, o dată ce se înfăţişează ca un tronson de existenţă în continuare, nu mai puţin unul circular, de vreme ce înţelegem că vocea care ni se confesează se află în siajul unui circuit de unde nici destinul, nici hazardul, nici propria-i fire, la rândul său un destin, nu-i vor îngădui să evadeze. Cu rezerva speranţei, acel poate mâine surplusează, iar aici gândul ne duce la replica finală a Scarlett-ei O"Hara, din Pe aripile vântului. O fragilă sfidare, o vitează sfidare la adresa neantului.

Prin calitatea persuasiunii, lectorul se include acelui poate mâine, replică la cenuşiul vieţii, la dezastruosul astăzi, participă la tentativa de autorecuperare a unui eu din care cotidianul smulge bucăţi. Petrecându-se pe alte meridiane, acţiunea romanului se axează, totuşi, pe săgeata Bucureşti-Tel-Aviv, între România primei tinereţi şi a întregirii intelectuale şi Israelul definitivei aşezări, la vârsta bilanţurilor. Este o poveste ce-şi dobândeşte verb în limba română, limba în care scrie Gina Sebastian-Alcalay şi în care o citesc lectori pe două continente, intim legaţi de această limbă.

Pe un palier secret, îndrăznim a crede că exerciţiul acestei limbi, în ce are ea mai radiant, mai prehensiv, mai insinuant, se înstituie, în Poate mâine... în chiar substanţa faptului romanesc " eroina naraţiunii fiind, iată, o prozatoare, o artistă. Dar, la urma urmei, ce se petrece în acest roman, ca raport al unei existenţe? O femeie la vremea rememorărilor, tânără spiritualmente şi mai departe însetată a fi iubită, o femeie singură, departe de fiul înstrăinat prin ceea ce numai ironic s-ar putea numi concursul împrejurărilor, trăind în cea de a doua şi ultimă patrie, luptă să nu fie zdrobită într-un cleşte de adversităţi în care fie pura întâmplare, fie propriu-i temperament au prins-o, răpindu-i în serie ocaziile de statornicire a fericirii. Şi, mai cu seamă, înşelând-o prea adeseori, când depune încredere în semeni, ale căror limite o deprimă şi o primejduiesc. împrejurări de netrecut o ţin departe de fiul adorat care promitea a deveni un geniu muzical, dar care, lipsit de sprijinul ei, se realizează doar ca unul din muzicienii de primă mână în depărtata Americă.

Fiică, asistă la decăderea fiziologică a mamei, ajunsă la vârsta cumulului de neputinţe. Intelectuală, stârneşte neînţelegere într-o societate ce nu-şi examinează tabu-urile, întrucât, trecută printr-o încercare fără seamăn în istoria masacrelor lumii, şi-a făurit un punct de vedere, trăindu-şi pasional spaimele, cu reacţiile spasmodice ale celui constant agresat. Or, eroina, scriitoare, publicistă are opinii care nu consună neapărat cu cele ale semenilor înconjurători. Ea nu se teme, astfel, să aşeze în acelaşi context holocaustul şi gulagul, cu tipicele note structurale care le definesc. O discuţie pe această temă, cu un apropiat ia aspecte dramatice, cineva o acuză pe Mimi Ianculovici de... legionarism!

Fapte care, repetativ, pot duce la o ruptură, aşa cum, pe un alt plan, relaţiile cu cei intimi " bărbaţi şi femei " suferă de pe urma diferenţei de sensibilitate, iar aceasta, la cei mai puţin dotaţi se manifesă prin intratabilitate. Ca să înţelegem unde poate duce o asemenea situare, la gravitatea rupturilor, e bine să ne reamintim nu altceva, ci chiar mecanismele faliei sociale create în ţara noastră după decembrie 1989 " fie numai în chestiunea dacă atunci a avut loc o revoluţie sau numai o lovitură de stat!

Lipsită de dragostea la care constant aspiră, între persoane împlinite, însă în materialitate, între prieteni şi prietene cu reacţii imprevizibile, dar care îi reproşează ei comportamentele, în compania câte unui bărbat ce se rezervă evaziv, între sclavi ai unor ticuri existenţiale, eroina notează recoltele zilelor, cu observaţii ce se transformă în maxime, aforisme ale înţelepciunii scump şi inutil plătite. Dar unde este adevărul? Mergând mai departe, o voce secundară dă cuvânt celor care au lovit-o prin grosolănie, indiferenţă, insensibilitate, adică. Le oferă spaţiu să se pronunţe, din punctul lor de vedere. Scene pe care le cunoşteam îşi schimbă sensul, iau o cu totul altă turnură, răstoarnă situaţii, către o deplasare de culpabilitate. Vina va fi a victimei.

Este un remarcabil joc de nuanţe aici, nodul secret al romanului, locul unde latura autobiografică este pusă în cumpănă sub raportul unei universale ambiguităţi. Manevră prin care naraţiunea se deplasează în zona unui experiment, chiar dacă, psihologic, intenţia auctorială nu a fost atât de pretenţioasă. După cum nici întoarcerile în timp, ale copilăriei, tinereţii bucureştene nu ţin de o schemă, ci de mult mai fierbintele apel al memoriei. Vom răsfoi, deci, un jurnal, iată-ne în anul 1953: "Poate că acum, după moartea lui Stalin aş fi putut continua. Ştiu şi eu? Câteva dintre colegele mele au plâns, una a jurat (la gazeta de perete) să facă din fiul ei Ťun bun stalinistť. Stalinist, fără Stalin adică. Bun stalinist. Bun român. Bun francez. (Cei cu Algeria franceză OAS). Bun comunist. Bun evreu. Flaubert: Sunt la fel de francez pe cât sunt de chinez." Cincisprezece ani mai târziu, în acea fază a liberalizării mereu în discuţie, eroina este copleşită de bogăţia vitrinei de librărie. Numai că plus ça change...

Apoi, în pasul destinului, la 12/8/1986: "Halal debutantă! "La cinquantaine bien sonnée", "on the wrong side of fifty": nu degeaba par a-mi repeta privirile jenate ale unora, tăcerile încăpăţânate ale altora; prea târziu, lasă-te păgubaşă, nu mai merită osteneală. Ce spui tu au spus alţii, mai bine " şi la timpul potrivit." Eternul masochism al lucidităţii, care va spori miza unei remarcabile autoscopii. La finalul cărţii, certificând un matur talent şi o eternă juvenţă, câteva sfaturi, precum: a învăţa din viaţă că oricât de subţire am tăia felia, ea va avea întotdeauna două feţe " că iertarea presupune o practică îndelungată, că omul rămâne mai departe răspunzător de faptele sale, oricât regret i-ar pricinui ele, că doi oameni pot privi unul şi acelaşi lucru şi să vadă fiecare cu totul altceva " că e întotdeauna greu să alegi între dorinţa de a fi pe placul altuia şi nevoia de a-ţi susţine deschis propriile convingeri. Că atâta vreme cât trăim avem dreptul să sperăm...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara