A treia ediţie a Festivalului Internaţional "Zile şi nopţi de literatură", desfăşurată la Neptun în aceeaşi perioadă a anului în care au avut loc şi ediţiile precedente, poate fi considerată un succes al Uniunii Scriitorilor şi al celorlalte instituţii organizatoare: Institutul Cultural Român, Societatea Română de Radio, Primăria Municipiului Mangalia. Este dificil, în condiţiile actuale, să faci să demareze un proiect de asemenea dimensiuni, dar să-i asiguri continuitatea este de-a dreptul o performanţă. Să mai spunem că numărul participanţilor în fiecare an a crescut, pentru prima oară fiind acum prezente şi delegaţii din China, Vietnam, Azerbaidjan, Pakistan.
Ca şi ediţia anterioară şi aceasta a fost pusă "sub înaltul patronaj al Primului Ministru", care însă nu s-a arătat nici la Neptun nici la Bucureşti, la recepţia de închidere, şi nici n-a transmis Festivalului vreun mesaj. Unii participanţi au fost dezamăgiţi: pariaseră pe ideea că premierul nu va pierde ocazia să exploateze electoral împrejurarea, lucru care nu s-a întâmplat.
în centrul Festivalului s-a aflat colocviul cu tema "Singuri în satul global", aproape toate expunerile întâlnindu-se în constatarea că, paradoxal, cu cât se înmulţesc, datorită noilor tehnologii, posibilităţile de cunoaştere interumană, cu atât creşte, sub felurite forme, singurătatea individului. Eugen Uricaru spunea în cuvântul său de deschidere: "Suntem informaţi asupra marilor orori ce se petrec în altă parte a satului nostru mondial, putem fi prezenţi la accidente, execuţii, atentate (") ca şi cum totul s-ar petrece lângă noi, la o atingere de mână, la o zvârlitură de băţ. însă toate acestea nu ne îndeamnă să ieşim pe uliţele satului, fie el şi mondial, ci ne îndeamnă să verificăm dacă uşa camerei noastre este bine închisă".
Reluând o idee formulată la colocviul de anul trecut (tema: "Eu, celălalt"), António Lobo Antunes (Portugalia) a vorbit despre capacitatea abstracţiilor (umanitate, libertate etc.) de a mobiliza conştiinţele şi chiar de a trimite oamenii să moară pentru ele în războaie. Este firesc acest lucru? Este bine ce se întâmplă? Nu aduc răspunsuri, a spus Lobo Antunes, ci numai pun întrebări. Jonathan Coe (Marea Britanie) a vorbit despre forţa acaparatoare a televiziunii în faţa căreia devenim pasivi. Ne stăpâneşte şi ne iluzionează, ca de altfel tot ce primim prin mass-media. Despre supremaţia media şi despre "homo tehnologicus" a vorbit şi Abdelazis Kacem (Tunis), iar Aodh Ó Canainn (Irlanda) despre limbajul transnaţional al computerelor numit de el "limba digitaleză".
Plasându-se într-un alt unghi, Dinu Flămând a vorbit despre "ideologia hedonismului", astfel cum ea transpare din manifestările unei lumi pentru care totul este "hiper", totul este supradimensionat, chiar şi singurătatea, indicii ale unei "noi crize de conştiinţă". La aspectele singurătăţii în lumea globală s-au referit de altfel mulţi vorbitori. Horia Gârbea a făcut distincţia între singurătate şi izolare, arătând că pentru el a fi singur în interiorul globalizării e un privilegiu. "Iubesc, a spus Gârbea, singurătatea care îmi lasă loc unei alegeri".
Colin Torbin (Irlanda) a vorbit despre singurătatea minorităţilor sexuale pe care totuşi Internetul le ajută să comunice, iar Constantin Abăluţă despre singurătatea ca mediu benefic pentru poezie, despre "strategiile singurătăţii" şi despre satul global ca "purgatoriu sufletesc".
Gabriel Chifu s-a referit la "neo-tribalismul" din satul planetar computerizat, în care oamenii trăiesc laolaltă dar în "timpuri diferite" şi de fapt nu se cunosc. Patricia Nolan (Irlanda) a vorbit despre "singurătatea morală" din satul global, iar Cenghiz Bektaş (Turcia) despre artificializarea vieţii în lumea care comunică atât de mult prin computer, despre pierderea culorilor naturale, a gusturilor naturale, ca şi despre uniformizare. în acelaşi spirit a vorbit şi Al. Mironov care a înfăţişat o imagine a viitorului ultratehnicizat, astfel cum se întrezăreşte din consultarea analizelor prospective şi a statisticelor.
Nora Iuga, al cărei text îl publicăm integral, s-a referit la pericolele care pândesc identitatea nu doar a indivizilor, dar şi a ţărilor, a naţiunilor, ca efect al globalizării. Mariana Dan (Serbia) a spus şi ea că singurătatea nu este numai a persoanelor, ci poate fi şi a unei naţiuni, ca în cazul nefericit al Serbiei. Totuşi naţiunea sârbă nu a fost totdeauna singură, ca azi, a adăugat vorbitoarea.
Gabriela Adameşteanu a vorbit despre "sclavajul internaţional", despre exportul de resurse umane, ca şi despre singurătatea scriitorului în satul global, a autorului care vrea să-şi vândă cărţile şi nu reuşeşte. Problema scriitorului în lumea globalizată a stat de altfel în atenţia multor participanţi la colocviu, cum era şi de aşteptat. Din variate puncte de perspectivă au discutat-o Charles Carrčre (Senegal), Andrey Gritsman (S.U.A.), Juvid Igbal (Pakistan), Gérard Bayo (Franţa), Lucian Vasiliu, Mihai Zamfir, Adam Puslojic (Serbia), Mihai Cimpoi, Michael Waters (S.U.A.), Hanan Awwad (Israel-Palestina), Simona Grazia Dima. Să apărăm diversitatea culturală a îndemnat Peter Curman (Suedia), ameninţată în prezent în Europa. Nu vrem cultură unitară ci culturi diferite. Omul post-modern, a spus Vasile Dan, a obţinut ubicuitatea, poate, prin televiziune, să fie martorul oricărui eveniment (11 septembrie american, revoluţia română), dar prin marile opere comunică totuşi mai deplin decât prin TV sau Internet. Marin Mincu a arătat că globalizarea ameninţă mai ales culturile mici. Acestea au de înfruntat handicapul neomologării, cărţile au nevoie să fie traduse în limbi de circulaţie, pentru a-i face cunoscuţi pe scriitorii micilor culturi. Omologarea le-a fost înlesnită scriitorilor din fostele ţări comuniste care au făcut gesturi de disidenţă politică, dar nici aceştia nu au avut toţi aceleaşi şanse. De ce Soljeniţân, de ce Kundera, s-a întrebat Mincu, iar Paul Goma nu?
Dumitru Chioaru a susţinut, în intervenţia sa, că globalizarea nu poate fi decât economică, neputând să angajeze formele culturii, literatura, în orice caz, nu poate fi globalizată din pricina limbii. Adevărata literatură este rebelă faţă de standardizare. Prin definiţie, a spus Amos Oz (Israel), literatura nu poate fi globală, ci provincială, locală, parohială şi cu cât este mai mult astfel cu atât este mai universală (nu internaţională!). Literatura globalizată, dacă este să admitem că există aşa ceva, este aceea care dă seama despre ce se întâmplă în aeroporturi, în marile hoteluri internaţionale etc., e citită de frecventatorii acestor spaţii care apoi o aruncă. Literatura provincială, interesată de individul specific, este însă universală. Siofra O'Donovan (Irlanda) s-a referit şi ea la criza identităţii şi la însemnătatea miturilor fără de care nu ne putem înţelege originile.
Discutând despre globalizare, nu toţi participanţii la colocviu au văzut doar jumătatea goală a paharului. Fiona Sampson (Marea Britanie) a vorbit despre călătorie ca "metaforă a vieţii" şi despre acel "acasă care este sinele". Adrian Mac Liman (Spania) s-a referit la înmulţirea punţilor culturale în condiţiile dezvoltării fără precedent a mijloacelor de comunicare. Nichita Danilov a vorbit despre avantajele cunoaşterii reciproce îndemnându-ne să nu privim viitorul apocaliptic. Legile reglării naturale vor funcţiona şi în viitor, echilibrând tendinţele şi având grijă ca globalizarea să nu aneantizeze individul. Veronika Dreihlinger (Germania) a trasat o sugestivă paralelă între globalizare şi carnaval pornind de la situaţia din regiunea renană unde trăiesc simbiotic mai multe naţionalităţi. Carnavalul aduce o multitudine de culori, în schimb demonstraţiile antiglobalizare (deloc paşnice) sunt totdeauna cenuşii, ca aspect, instigă la violenţă, la ură oarbă, nişte cohorte marţiale. Ceea ce trebuie combătut este terorismul globalizant, un nou fel de război. Judith Kazantzis (Marea Britanie) nu vede lumea viitorului ca pe un sat global ci ca pe un lanţ de centre interconectate. Despre violenţă şi despre faptul că omul trebuie să se teamă de propria violenţă a vorbit şi Gaetan Soucy (Canada).
Dan Shafran (Suedia) a legat chestiunea globalizării de aceea a exilului arătând că în noile circumstanţe exilul nu mai cunoaşte graniţe. Poate fi experimentat exilul în propria casă, în propria ţară. Mihaela Moscaliuc (S.U.A.) a exemplificat condiţia exilului cu situaţia lui Andrei Codrescu, "un cetăţean imperfect al lumii globale".
Nu putem, din păcate, nici măcar numai să enumerăm toate intervenţiile din cadrul colocviului "Singuri în satul global". Ca şi cele de la precedentele ediţii vor fi publicate integral într-un volum editat de Uniunea Scriitorilor. Să mai spunem că, în cadrul colocviului, Mircea Martin a lansat noul număr din "Euresis", revista trimestrială pe care o conduce şi care continuă "Cahiers roumains d'études littéraires" (editor actual: Institutul Cultural Român). Tema numărului: "Globalizarea şi provocările culturale".
Momentul de vârf al întâlnirii internaţionale de la Neptun l-a constituit, desigur, decernarea celor două mari premii. Aşa cum se ştie, Premiul Ovidius, conferit pentru "valoarea operei literare şi contribuţia la afirmarea libertăţii de expresie şi a toleranţei inter-etnice", i-a revenit în acest an scriitorului israelian Amos Oz, iar Premiul Festivalului, acordat pentru "contribuţia la lărgirea frontierelor literare", scriitorului sloven Toma" "alamun.
