Îţi scriu, fiindcă mă simt obligat să lă- murim câteva lucruri, deşi nu mi te-ai adresat de la început direct mie, lucruri de care însă eu sunt răspunzător. Consiliul U.S.R. le-a solicitat preşedinţilor de Filiale să verifice valabilitatea semnăturilor de pe lista Grupului de Reformă iniţiat de Dan Mircea Cipariu, după ce primisem câteva dezminţiri. Nu era în discuţie apartenenţa la Grup, ci dacă semnatarii erau în cunoştinţă de cauză. Ai răspuns în scris că n-ai semnat. Ulterior ai protestat, şi cât se poate de vehement, ameninţându-ne cu justiţia în cazul în care nu ne cerem scuze, contra faptului că am făcut publică o dezminţire care ar fi fost de natură privată. Mărturisesc că nu înţeleg: solicitarea a fost cât se poate de oficială. În plus, n-ai precizat în răspuns că doreşti să rămână între noi. Dar chiar şi cu această precizare, lucrurile ar fi fost clare. Nu văd de ce ai vrea ca un fals, nu singurul imputabil lui DMC, să nu fie dezvăluit. Scrii că ai toată preţuirea pentru opera unora dintre semnatari. Dar aici nu e vorba de a le preţui opera, care nu e, cum spunea Maiorescu, în chestie. E vorba de noroiul cu care ne-au (şi m-au) împroşcat, fără alt motiv decât dorinţa de mă vedea înlăturat din fruntea U.S.R. şi de a-i face cadou lui DMC un scaun pe care n-a reuşit să-l câştige în alegeri. Ce propuneri de reformă, care să fie realmente utile, face Grupul? Lăsând la o parte necunoaşterea programelor U.S.R. şi a modului ei de funcţionare sau reaua-credinţă cu care sunt contestate, nu prea e nimic de reţinut. Nu mă îndoiesc că ai citit ororile puse pe Facebook de unii dintre semnatari. Şi, dacă e aşa, cum îţi poţi exprima, nu aprecierea pentru opera lor, fără vreo legătură în cazul de faţă, dar solidaritatea cu atitudinea şi cu modul înjositor în care o exprimă? Dacă aceasta e opţiunea ta, nu încerca s-o maschezi sub cuvânt că răspunsul a fost privat. Asumă-ţ i-o, n-o ascunde ca gunoiul sub preş. Şi nu-mi cere s-o respect. Pot cel mult să fiu de acord că ai tot dreptul la ea. Ai de asemenea tot dreptul să le transmiţi lor, un semn de prietenie intelectuală, iar mie, un protest un picuţ, iartă-mă, grobian. În definitiv, e alegerea ta. Îmi amintesc deseori o vorbă populară: a da făina pe tărâţe. Fiecare din noi are dreptul să mănânce pâinea care-i place. Contează în continuare pe faptul că îţi preţuiesc opera. Care, din păcate, nu e în chestie. À bon entendeur salut!