Numărul curent: 52

Româna se vorbeşte prost în România (doar în alte ţări poţi avea câte o surpriză frumoasă; l-am auzit pe un literat chinez, Gao Xing, la Beijing, pe vremea când încă nu vizitase România şi ne învăţase limba exclusiv din cărţi, exprimându-se în română mai exact şi mai subtil decât mulţi români). Necunoscuţii opriţi pe stradă de reporterii TV nu pot răspunde articulat la întrebări simple de genul "Cum suportaţi căldura?" sau "Care este omul politic în care aveţi încredere?" Încep propoziţii pe care nu pot să le termine sau se exprimă pur şi simplu prin interjecţii, completate cu gesturi.

Aceasta fiind situaţia, cine vorbeşte bine se remarcă imediat şi face chiar carieră. Octavian Paler îşi datorează o mare parte din succesul său faptului că foloseşte cuvintele cu eleganţă. Traian Băsescu însuşi impune respect mai ales prin promptitudinea cu care îşi confecţionează fiecare frază (ceea ce îi conferă eficacitate îndeosebi în polemici).

În general, însă, românii de azi nu-şi cunosc limba şi o vorbesc cu dificultate. Zeci de mii de cuvinte şi expresii româneşti de o mare expresivitate zac uitate în cărţile din biblioteci, în timp ce în afara bibliotecilor, în viaţa de fiecare zi, sunt folosite doar câteva sute. Un lingvist străin nu şi-ar putea face o idee despre limba română studiind limba română vorbită. Tinerii care merg în grupuri pe stradă şi vociferează zgomotos utilizează cuvinte româneşti puţine şi trunchiate, amestecate cu termeni americăneşti (sau de altă provenienţă) la modă. În urma lor rămân în aer miasme lingvistice împotriva cărora îţi vine să-ţi duci batista la urechi: "'te-bă! vez-că-i naşpa! muie! ochei! te-n p... mea! profa... n-are treabă cu... ce ţoale! e tari! e cul, bă!" şi aşa (din păcate) mai departe.

La posturile de radio şi televiziune, în ziare şi reviste (cu excepţia câtorva, care au însă o audienţă restrânsă şi, respectiv, tiraje mici) se foloseşte o limbă română deocheată, plină de superlative, de expresii strident-populare şi de agramatisme, inutilizabilă (deşi este utilizată) ca model. Rodica Zafiu explică de mulţi ani, săptămânal, în România literară, subtilităţile limbii române, dar rubrica ei nu este citită decât de cei care cunosc limba română (foarte puţini, prin raportare la populaţia ţării). O emisiune de-o spectaculoasă valoare educativă, Doar o vorbă să-ţi mai spun, a făcut, în diferite variante, la mai multe posturi TV, George Pruteanu, dar de fiecare dată s-a găsit un motiv pentru scoaterea ei din program (ca şi cum ar exista o conspiraţie a agramaţilor care nu dă niciodată greş).

Puţini sunt însă cei care ţin sus steagul limbii române literare. Era o vreme când Cristian Tudor Popescu îşi corecta în binecunoscutul său stil tăios interlocutorii când se exprimau greşit. Dar de când a fost el însuşi corectat de Robert Turcescu (pentru că a spus "grizonat" în loc de "grizonant", cum scrie în dicţionar, deşi varianta "grizonat" poate fi întâlnită în cărţile celor mai importanţi scriitori dinainte de război) şi-a mai pierdut elanul. Păcat. Pentru că stăpâneşte bine limba română şi, în plus, are o influenţă imensă asupra publicului.

Cei mai mulţi dintre angajaţii şi invitaţii posturilor TV sunt utilizatori lipsiţi de competenţă (şi de responsabilitate) ai limbii române. Fete care nu ştiu decât să-şi încrucişeze picioarele cu o lentoare studiată şi politicieni demagogic-justiţiari ocupă ecranele televizoarelor, mulţumiţi de ei înşişi până la indecenţă, şi propagă în sute de mii de case o limbă română schilodită până la a fi de nerecunoscut.

Realitatea TV a avut o iniţiativă extraordinară: să-i convingă pe Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu să dialogheze în direct. În afară de banchetul de idei oferit o dată pe săptămână, ei oferă publicului larg un exemplu de limbă română aleasă. Totul este ca emisiunea să dureze ani de zile de acum încolo şi, mai ales, să nu mai fie întreruptă intempestiv pentru a se transmite în direct ştirea aterizării pe aeroportul Otopeni a unui avion cu fotbalişti. Ştim că oamenii se pot exprima şi cu ajutorul picioarelor şi că unii ajung chiar la performanţă în această privinţă, dar ar fi bine să dăm în continuare prioritate filosofiei şi comunicării prin mijloace lingvistice.

CNA ar trebui să pretindă televiziunilor comerciale să urmeze exemplul postului Realitatea TV, incluzând în programe emisiuni culturale de înaltă ţinută, de genul talk-show-ului susţinut de Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu. Aşa cum ar trebui să le oblige să însoţească emisiunile de aşa-zis divertisment de inscripţia: "Emisiunile de divertisment dăunează grav pregătirii intelectuale a telespectatorilor."

Recent, pe Calea Moşilor, m-a oprit un trecător, un bărbat de cincizeci şi ceva de ani, cercetător ştiinţific (mi-a spus numele, dar nu i-l menţionez, pentru că nu i-am cerut acordul să i-l divulg), care m-a implorat să intervin pentru ca la un cunoscut (şi respectat) post de radio să nu se mai pronunţe "interpet" în loc de "interpret" şi "interpetează" în loc de "interpretează".

- Aud mereu cuvintele astea pocite, de câţiva ani, le-am trimis mesaje redactorilor, prin poştă şi prin e-mail, dar n-am obţinut nici un rezultat. Am ajuns la exasperare. O să-mi leg o pancartă de piept, am să mă instalez în faţa sediului lor, am să fac şi greva foamei, dacă va fi nevoie şi n-am să mă las până când o să-i aud pronunţând corect.

M-am abţinut să-i spun că şi eu simt asemenea elanuri când aud pronunţându-se "optisprezece". Sau când citesc cărţi de... literatură în care citesc fraze de genul:

,Maternităţile de clei/ Apar ca necazurile după/ O ploaie/ De smoală.";

,Noi, toţi, ne cunoaştem de mici,/ De când, în calitate de zmeie,/ ştiam să punem ochii pe cruce";

,Şi dacă buzele tale cu gust de buzunar fierbinte/ ştiu să aprecieze apusul dezbrăcat,/ Înseamnă că a meritat

să-ţi spun toate astea!" (Cosmin Miuţe).

,Alotropii (autobiografic, nostalgic, neoromanţă) coabitează într-un discurs imanentist, temele par fie reculegeri aproape mistice în preajma cuvântului-miraj, fie reexaminarea interdependenţelor fiinţial-ideal.";

,Obsesia verticalului trimite la organicism şi la o nouă estetică, într-o diacronie insolită, am zice, a stării de graţie."(Ionel Bota).

,Cufundându-ne-n plenitudine/ reconstituim Principiul Logic al Noncontradicţiei/ dintre Eu şi Ego-ul dictator subtil,/ agonia nous-ului în Logosul inospitalier când/ întâietatea nocturnului intangibil e o metafizică,/ dezmeticindu-mă-n sens, desacralizez umanitatea:/ contopirea Eului cu Absolutul Moale,/ identificat cu undele transcendente ale Fiinţei Vii/ pentru explorarea Abisului din EGO regenerându-l!"

"prescrise-mi sunt mângâieri de urgenţă tactilă/ dezlegând epiderma de amneziile gurmande/ trupul tău străfulgerat e legănat întru dorinţe/ te arde pofta-mi castă-n vulva-ţi prehensilă!" (Ion Antoniu) etc.

Te arde pofta-mi castă-n vulva-ţi prehensilă! Este şi acesta un mod de a schimonosi limba română, la fel de eficient ca folosirea ei de către ignoranţi.

Să fii scriitor, să cunoşti poate peste o sută de mii de cuvinte româneşti şi să te exprimi la fel de şleampăt ca unul care nu cunoaşte decât câteva sute - iată o performanţă care nu poate fi atinsă decât în condiţii de lipsă completă a talentului şi responsabilităţii faţă de cultivarea limbii române.

Între "vino, fă, să ţi-o pun" şi "te arde pofta-mi castă-n vulva-ţi prehensilă" nu e mare diferenţă. Depinde de interpretare. Sau de interpetare, ca să ne exprimăm pe înţelesul unora.