Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Schiţă de portret al traducătorului. de Muguraş Constantinescu


Lucrarea de traducător a Irinei Mavrodin, copleşitoare prin vastitate şi diversitate, cuprinzînd autori - Dna de Staël, Dna de Sevigné, Camus, Faure, Gide, Ponge, Montherlant, Bertrand, Delacroix, Genette, Blanchot, Flaubert, Chaunu, Ricoeur, Cohen, Cioran, Bachelard, Proust, Rimbaud, Apperry, Nothombe, Cocteau, Courier, Laurens etc. - şi genuri - roman, eseu, studiu, scrisoare, aforism, poezie - dintre cele mai felurite, este constant însoţită de o reflecţie gravă, profundă, serioasă, puţin îngrijorată, despre experienţa traducerii şi statutul ingrat al traducătorului.La aceasta se adaugă dorinţa şi convingerea de a transmite şi împărtăşi bogata ei experienţă prin Ateliere de traducere, pe care le patronează de peste zece ani, prin masteratul de practică şi traducere literară pe care l-a iniţiat la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, coordonarea colecţiei "Lettres roumaines" la Actes Sud, care fac cunoscută în Franţa şi în lumea francofonă literatura română şi, de puţină vreme, conducerea revistei Atelier de traduction (la Editura Universităţii Suceava). Toate aceste dimensiuni dau doar o idee despre ce înseamnă traducătorul deplin şi totuşi în căutare perpetuă a centrului de aur al facerii creatoare, care este Irina Mavrodin.

Trebuie să subliniem, de la bun început, că traducerea în viziunea Irinei Mavrodin nu este o teorie ce se cere aplicată, ci o practico-teorie, o reflecţie izvorîtă dintr-o experienţă care ţinea seama de ea, modificînd-o în acelaşi timp, un întreg în care cele două componente se hrănesc reciproc.

Vom încerca, în cele ce urmează, să ne oprim asupra unor repere în această reflecţie împrăştiată în cărţi, articole, interviuri care ar putea constitui, reunite, un manual pentru traducătorul în continuă formare şi totodată un crez şi o spovedanie a traducătorului experimentat.

Practico-teoria traducerii propusă de Irina Mavrodin nu este, cum se întîmplă frecvent în traductologie, de inspiraţie lingvistică, ci de inspiraţie poetică/poietică şi în ea intră concepte precum ambiguitate, literaritate, literalitate, serie deschisă, care îşi au originea în teoria şi analiza literară.

Un moment decisiv al reflecţiei despre traducere îl constituie în 1983 un număr întreg din Cahiers roumains d'Etudes litteraires, coordonat de Irina Mavrodin, dedicat unei Poietici/Poetici a traducerii şi care antrenează drept colaboratori marile nume ale domeniului din epocă. El impune ideea traducerii ca facere niciodată terminată, "poiesis" ca, orice adevărată creaţie, dar strînsă, ca în chingi, de constrîngeri inexorabile.

De altminteri, dreptul traducerii de a sta lîngă creaţia autentică este mereu subliniat de traducătoarea lui Proust şi Cohen, dar, totodată, poetă şi eseistă cunoscută şi răsplătită cu numeroase premii, care cunoaşte aşadar scrisul şi facerea creatoare dinăuntrul lor.

În cărţi precum Modernii precursori ai clasicilor, Mîna care scrie, Uimire şi Poiesis sau Cvadratura cercului, în studii şi articole din Secolul XX, Convorbiri literare, România literară, semnate de Irina Mavrodin, sînt numeroase reflecţii despre traducere şi traducător, fie că autoarea vorbeşte direct despre complexa muncă a traducătorului lui Cioran, despre salvatoare literalitate în transpunerea lui Tristan Tzara, fie că ea vorbeşte despre lupta cu materialitatea limbajului ce opune mereu rezistenţă, despre dificultatea de a simţi ritmul autorului tradus şi a intra în rezonanţă cu el.

Deşi este o "trudă" şi o muncă migăloasă, ce presupune o răbdare şi o modestie deosebite, traducerea, în opinia Irinei Mavrodin, este aducătoare de "bucurie" şi de "jubilaţie"; este o experienţă comparabilă cu a unui pianist care interpretează o bucată muzicală, dîndu-i viaţă pentru publicul ascultător. Dar traducătorul, această fiinţă sfîşiată între servitute şi libertate, între fidelitate şi trădare, este comparabil şi cu un sculptor, ce modelează textul de tradus precum o pastă, frămîntînd-o la nesfârşit pentru a obţine forma mulţumitoare.

Cînd traduce un text de Cioran, un virtuoz la nivel lexical, traducătorul devine un adevărat "acrobat" al cuvintelor, căutând mereu termenii potriviţi care să producă un "efect intens ambiguizator". Dacă în cazul lui Cioran traducerea este supusă unor reguli stricte pentru că ea se desfăşoară pe suprafeţe mici, pe o frază lapidară, unde lupta se dă pentru fiecare sintagmă şi silabă, în cazul lui Proust este vorba de fraze, care ascultă de legi arhitectonice şi simfonice, de un ritm în care trebuie să intri, "potrivindu-ţi răsuflarea după cea a unui astmatic".

Altfel spus, teoria implicită pe care o presupune orice practică a traducerii, este diferită de la un autor la altul, se adaptează de la un text la altul. O "poezie" dadaistă se pretează cel mai bine la o traducere literală, opţiune atât de mult apărată de un Walter Benjamin sau de un Antoine Berman, dar inaplicabilă pe multe opere în proză.

O traducere ca aceea din Scrisorile Doamnei de Sévigné trebuie să aibă un parfum de arhaicitate, fără a recurge însă la o limbă cu adevărat arhaică, inaccesibilă publicului actual, şi trebuie să evite "ravagiile conotative" ce sunt o primejdie în traducerea unor termeni specifici unei anumite civilizaţii şi unui anumit spaţiu cultural.

în traducerea operei unui mare autor care a schimbat sistemul de aşteptări ale publicului din ţara sa, trebuie să apară acea "stranietate", care să nu permită asimilarea lui cu nici un autor din cultura în care este introdus, fiindcă această "stranietate" va modifica şi sistemul de aşteptări ale publicului receptor al traducerii.

Acolo unde un termen lipseşte în limba de ajungere, îi revine traducătorului misiunea de a-l introduce în limba sa, de a-i da haina potrivită, contribuind astfel la îmbogăţirea unui arsenal conceptual atît de necesar pentru schimbul de idei şi dialogul între culturi. Dar problemele şi dificultăţile traducerii sunt numeroase, iar soluţiile diverse, nuanţate, mereu adecvate în funcţie de opera tradusă, de contextul cultural, de evoluţia limbii.

Iată doar cîteva dintre ideile formulate de Irina Mavrodin în legătură cu traducerea literară şi născute dintr-o experienţă bogată, îndelungată şi, lucru rar, împărtăşită cu multă generozitate.

Numeroasele premii care i-au răsplătit munca de traducător, dar şi activitatea generală de creaţie - să ne gîndim doar la titlul de "Cavaler al artelor şi literelor" oferit de Statul francez şi Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducerea operei lui Proust - nu au făcut-o inaccesibilă tinerilor traducători sau celor doar în formare, ci dimpotrivă au apropiat-o mult de ei, fiindcă Irina Mavrodin crede că arta şi ştiinţa traducerii literare pot fi transmise şi învăţate atunci cînd ele se întîlnesc cu talentul şi vocaţia.

Şi dacă în Europa există o reţea întreagă de şcoli şi colegii în care se învaţă traducerea literară, la noi o adevărată "şcoală itinerantă" o constituie Atelierele de Traducători, iniţiate şi patronate de Irina Mavrodin, cu sprijinul Serviciului de Acţiune şi Cooperare Culturală al Ambasadei Franţei, organizate în diferite Universităţi din ţară şi reunind studenţi-traducători de la specialitatea limbă şi literatură franceză.

Exemplul neobositei căutări a soluţiei celei mai fericite de transpunere, modelul de modestie şi generozitate pe care îl oferă Irina Mavrodin prin întreaga ei lucrare de traducător se văd parcă şi mai limpede prin participarea la Ateliere spre care vine cu convingerea tulburătoare că "rolul acestor ateliere este complex: schimbul de experienţă are loc, cu mult folos şi între membrii grupului de studenţi, şi, de asemenea, între aceştia şi profesorii lor. Mişcarea este biunivocă, profitabilă pentru toată lumea. Studentul învaţă de la profesor, dar şi profesorul de la student."

Admirabilă lecţie din partea unui mare profesor şi care încearcă să întregească această simplă schiţă de portret al traducătorului deplin, dăruit şi devotat lucrării sale precum şi celei de modelare a tinerilor traducători, preocupat de dialogul culturilor, îngrijorat de statutul traducătorului, aflat într-o perpetuă căutare a perfecţiunii care este - şi i-o dorim să fie încă mulţi, mulţi ani - Irina Mavrodin.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara