Mă număr printre privilegiaţii ce au urmărit, aproape de la început, toate ediţiile acestui festival, de la internaţionalizarea lui în 1991, sub direcţia energicului şi entuziastului Michel Demopoulos care, împreună cu Dimitri Eipides, directorul secţiunii paralele ,,Noi orizonturi", trudesc să menţină flacăra interesului pentru cinema în Balcani. Dincolo de densitatea programului, originalitatea manifestării este conferită de ambianţă - sediul plasat docurile portului ingenios modernizate, vizionările la alte elegante săli implicînd traversarea unui oraş ce ştie să se bucure de toamna tîrzie la malul Mării Egee, într-o superbisimă cinetică picturală ce se constituie în preambul al proiecţiilor propriu-zise, al tuturor evenimentelor festivalului. Cum ar fi - de exemplu - prezentarea capodoperei lui Fritz Lang Metropolis, reconstituită şi recondiţionată prin efortul mai multor arhive de film din lume, cu acompaniamentul Orchestrei Radio din Sofia, ce a executat magistral partitura originală a lui Bernd Schultheis. O reeditare a deschiderii Berlinalei 2001, care la Salonic a avut menirea să ilustreze insolit ideea care-i animă pe organizatori: cinematograful, arta capabilă să redefinească şi să investigheze esenţa inovaţiei. De unde dublul profil de competiţie a cineaştilor la început de drum şi trecere în revistă a acumulărilor creativităţii maeştrilor. Din dialogul acesta instituit peste ani, decenii şi chiar veac, ies cîştigaţi cei ce reuşesc să urmărească cît mai mult din ceea ce li se oferă, frustrările putînd fi stinse doar atunci cînd descoperi în final că ţi se confirmă ierarhii ori revelaţii.
Aflîndu-mă anul acesta în postura de membru în Juriul FIPRESCI, am avut pe de o parte obligaţia-plăcere să văd aproximativ 60 de filme, pe de altă parte mi-am asumat sarcina de suflet de a susţine filmul românesc, admis în concurs, Marfa şi banii de Cristi Puiu, pe care l-am promovat la Cinemateca Română într-un program de filme-cult, chiar înainte de a fi selecţionat la Cannes în ,,Quinzaine des réalisateurs". Motivaţia acordării Premiului FIPRESCI filmului Marfa şi banii este foarte limpede: ,,pentru modalitatea exemplară de folosire a unor resurse minime în realizarea unui film inteligent, atractiv şi cu un deosebit impact social". Dincolo de virtuozitatea filmării economicului road-movie, s-a sesizat sensul lecţiei de viaţă à rebours, care reflectă o maladie naţională incurabilă - superficialitatea ce proliferează într-o societate degradată care are tendinţa să şteargă graniţa dintre ficţiune şi realitate, dintre afacere şi infracţiune, dintre normalitate şi criminalitate. Aproximativ acelaşi mediu este explorat şi în Tirana anul zero, cîştigătorul trofeului ,,Alexandrul de aur", şi care în ambele jurii a rivalizat pînă la ultima rundă cu filmul românesc. Coloratul film coral albanez despre colocatarii unui bloc din capitala unei ţări în colaps, Fatmir Koci l-a realizat într-un tempo vivace, cu un umor viguros, scurtcircuitat de scene de un absurd absolut precum transportul cazematei achiziţioante de un excentric colecţionar străin sau a doua prăbuşire a lui Stalin la alunecarea într-o rîpă a camionului ce-i duce statuia la o filmare. Îndîrjirea eroului principal de a rămîne în patrie îşi are hazul său tragi-comic, înrudindu-l pe acest tînăr şofer cu protagonistul român Alexandru Papadopol ce a intrat în palmaresul festivalului cu premiul pentru interpretare.
Gustul amar al unor iluzii înşelate se pare că l-a determinat pe maestrul Lucian Pintilie să scrie scenariul pentru După-amiaza unui torţionar prezentat în premieră la Veneţia şi care la Salonic a pus punct Panoramei balcanice, fiind urmărit cu mare interes. Păienjenişul de aluzii, pe alocuri obscure, pe alocuri cu bătaie doar naţională, este brăzdat şi de o puzderie de autocitate, mai mult sau mai puţin deformate ironic, sugerînd prin această farsă tragi-comică disoluţia generală. Ceea ce accentuează indirect monstruozitatea nu doar a figurii centrale, ci a tuturor personajelor unui univers închis (în ciuda plein air-ului) în care victime şi călăi se ignoră sau se acuză reciproc, confundîndu-se. Un amănunt de nobilă generozitate: Cristi Puiu apare pe generic drept consultant artistic.
Maniera autoreferenţială a adoptat-o cu amuzantă detaşare şi David Lynch în călătoria sa pe Mulholland Drive - un film poliţist cu o nostalgie retro conferită în bună parte şi de muzica lui Badalamenti - o poveste ambiguă în care destinul şi hazardul îşi dau mîna cu liberul arbitru.
,,Realitatea nu există. Noi trebuie să o inventăm" este sloganul-filosofic - dacă pot să mă exprim aşa - al unui film eseu, dificil de urmărit pentru cine nu prizează posibila filmicitate a teatralităţii. Atu pe care-l exploatează cu imaginaţie debordantă Antoinetta Angelidi în Hoţ ori Realitate - temerară tentativă de reiterare a motivelor tragediei antice, a întregii filosofii greceşti raportate la prezent.
Ceea ce Alexis Grivas afirma în Screen International aveam să constatăm după ce am văzut integral Panorama grecească, juriul FIPRESCI, relevînd înaltul nivel calitativ al producţiei autohtone, a acordat o Menţiune specială filmului Cuvînt de onoare de Andreas Pantzis. Odiseea unui ţăran plecat - în pragul celui de al doilea război mondial - în pelerinaj la o sfîntă mînăstire pentru a mulţumi că i s-a născut un fiu aşa cum se rugase - un drum plin de încercări şi tentaţii, un drum iniţiatic. Asociaţia elenă a criticilor a atribuit un premiu ex aequo filmelor O zi din august de Konstantine Giannaris (comedia tristă a mai multor familii tarate de lipsa comunicării reale) şi În căutarea morfinei de Yannis Fragas (trecerea violentă a unei fetiţe la condiţia de femeie). Asociaţia elenă a dramaturgilor a acordat premiul pentru scenariu filmului Fantoma unei şanse de Vangelis Seitanidis (tribulaţiile unui medicinist exmatriculat care-şi încearcă norocul la ruletă unde se-ndrăgosteşte şi are de-a face şi cu mafia şi cu un lider sindical). Premiul de popularitate a revenit documentarului Athanassios, Christopoulos, un poet uitat de Stamatis Jsarouhas şi filmului Singura călătorie din viaţa lui de Lakis Papastathis, o lungă istorie moralizatoare transmisă de la bunic la nepot, uzînd pe alocuri de mijloacele feeriei cinematografice.
