Eduard Zalle. Poemele dvs. sînt destul de corecte prozodic, dar cad în monotonie. Tot citind, deşi ritmul şi măsura mai variază, auzi pînă la urmă o flaşnetă care învîrte acelaşi cilindru sau „un port-tabac cu trei cîntece”. Asta pentru că nu există idei puternice şi originale, care să facă indiferentă muzica rimelor cam previzibile: Eu mai trăiam alături de icoane/ Şi lângă târfe, hoţi fără destin,/ Când tu, nemiluită în vagoane,/ Le împărţeai beţivilor butelci cu vin. Sau: Mi-ar fi plăcut să te iubesc într-o vară /Când trenuri marfare se-nghesuie-n gară, /Într-o gară pustie, insalubră şi ternă, /Dar ochii-ţi plângeau îngropaţi într-o pernă. /… /Nu te-aş iubi niciodată- ntr-o toamnă / Când tu te-ai plimba prin oraş ca o doamnă,/ În vreme ce eu, într-o gară obscură,/ Să stau şi să număr marfare cu zgură. Observ că aveţi obsesii feroviare. Nu m-ar deranja în mod special, deşi căile dvs. ferate ţin de un trecut în care rămîne ancorat doar CFR-ul nostru, în alte părţi trenurile gonesc cu sute de km/oră. Ceea ce mă supără e banalitatea rimelor (toamnă-doamnă) dar şi a sentimentelor. Încă o observaţie: dacă vă apucaţi să scrieţi terţine, trebuie să aveţi grijă ca versul 2 din prima strofă să rimeze cu versurile 1 şi 3 din strofa a doua şi tot aşa, în încrucişări, pînă la versul central din ultima terţină care rimeză cu un vers unic în strofă, ultim, concluziv. Vedeţi cum făcea Dante, înainte să apară drumul de fier. M-am regăsit totuşi, ca poştaş al redacţiei, în versul Să stau şi să număr marfare cu zgură.

Ioana Sovago. Sper că aţi vrut să glumiţi trimiţînd cele trei poezii lipsite de diacritice şi cu erori de dactilografie. Ele sună cam aşa (le las fără diacritice să vă pedepsesc prea puţin faţă de ce meritaţi): Inger de la Vatican cu aripa de aur/ Ore (sic!) cine ti-a fost faur/ Areti (sic!) cam maroniu si palid/ Semendi (sic!) cu casa lui Becalid.// Cum ne-ai pazit tu in trecut/Cand tot ce-ai vrut a fost in lut/ Vreau saa-ti (sic!) aduc la cunostinta/ Ca nu in aur e credinta/ S-au (SIC!!!) aripa ta s-ar topi/ Si pentru intretinere-ar plati?/ Sau bani pentru coafor/ Si timp pierdut la semafor? Îngerul de aur de la Vatican care seamănă cu casa lui Becali(d), fiind „maroniu şi palid” – cu accent pe primul a, desigur – rămîne antologic. După ce v-a ieşit imaginea asta nu are rost să mai scrieţi altceva!

Alexandru Cazacu. Versurile dvs. au ajuns la mine. Dar, ca autor a patru volume de versuri ce vă aflaţi, locul dvs. nu e la „Poşta redacţiei” ci la paginile consacraţilor, dacă îi veţi convinge pe redactorii acestora. Ceea ce nu va fi uşor cu versuri ca: O epocă trecută şi şleampădă (sic!)/ se tot pune pe numărat supravieţuitori/ şi mereu ies biografii suplimetare (sic!) / când ni se face milă de victimele altor victime/ ca de nişte uriaşi King Kong. Cea care este „cam şleampătă” este redactarea dvs. Mi-e milă de King Kong, dar de mine mi se rupe inima! Mi se pare bizar că persoane cu pretenţii de autori se adresează unei reviste a Uniunii Scriitorilor fără să-şi corecteze elementar textele, expunîndu-se ridicolului şi tastei „delete”.

Ionela Anciu. Prima observaţie: aţi uitat să ataşaţi textele. A sosit în schimb CV-ul dvs. din care am aflat că sînteţi prezentă de doi ani la Serbările Revistei „Vama Literară”(…) unde îşi recită cu drag poeziile. Din martie 2015 devine director executiv al Clubului Scriitoarelor, unde alături de preşedinta-fondatoare Erika Ciuică, va susţine şi promova scriitoarele românce, atât pe cele consacrate, cât şi pe cele mai putin cunoscute. Acest fragment arată o periculoasă înşurubare în mediocritate, potenţial fatală unei autoare atît de tinere. Aţi mai şi debutat cu un volum al cărui titlu e aberant „Amprente Urbane - Evoluţia” la o editură „no name”. Apoi Urmează să publice volumul „Femeie desculţă”, a cărui copertă va fi realizată de pictoriţa… (urmează din nou un „no name”). Înainte să vă citesc textele, vă sfătuiesc să vă extrageţi rapid din această mocirlă. Acum, nu peste o săptămînă sau o lună. Din nefericire există foarte multe „instanţe” şi „instituţii” ce au, iată, şi directori executivi, medii care taie tinerilor orice şansă la o afirmare decentă în literatură. Chiar credeţi că „scriitoarele românce consacrate” au nevoie de „promovarea” dvs. şi a doamnei preşedinte-fondatoare? Văd că aţi absolvit o facultate şi un master, oricît de aberant sună şi numele aceluia. E cazul să daţi dovadă de maturitate.

Aştept în continuare textele dvs. numai la adresa email: posta.romlit@gmail.com.