Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cinema:
Să râdem cu Francis Veber de Cristina Corciovescu


Filmul Tais-toi de Francis Veber rulează pe ecrane sub titlul Ciocu' mic. Probabil că societatea distribuitoare " Globcom " a optat pentru acest jargon de cartier în speranţa că "băieţii de băieţi" îşi vor învinge aversiunea pentru tot ceea ce înseamnă producţie nonamericană şi vor intra la această comedie extrem de hazlie care chiar merită să fie văzută. în paranteză fie zis, americanii înşişi nu sînt atît de exclusivişti din moment ce l-au invitat pe Veber la Hollywood ca să regizeze un remake după filmul său Les Fugitifs, ceea ce s-a şi întîmplat în 1989 (?!). Jargon sau nu, ne putem pune întrebarea dacă "ciocu' mic" este în cazul de faţă cea mai potrivită sintagmă, atîta vreme cît ea presupune din partea celui care o rosteşte o atitudine de arogantă superioritate. Cam aşa cum era în Marfa şi banii atunci cînd mafiotul interpretat de Răzvan Vasilescu îl pune la punct pe amploaiatul său, Alexandru Papadopol. Acolo, expresia cu pricina se potrivea de minune. în filmul lui Veber, lucrurile stau puţin altfel.

Ruby (Jean Reno) este un hoţ profesionist care lucrează în stil mare şi care nu se sfieşte să ucidă, atunci cînd e cazul, fără multe mustrări de conştiinţă. Un tip singuratic, inteligent, dur, taciturn şi doar în ochii uşor exoftalmici i se citeşte rareori o undă de duioşie (la început cînd îşi priveşte iubita şi la sfîrşit cînd îi e teamă că îşi va pierde prietenul). Quentin (Gérard Depardieu) e un găinar care fură maşini, fost grăjdar, cu pumn de oţel şi suflet de aur. Un nătîng logoreic care vrea cu tot dinadinsul să-şi facă prieteni. Greu de imaginat două fiinţe atît de incompatibile pe care întîmplarea le-a adunat în aceeaşi celulă. Muţenia încăpăţânată a lui Ruby, care şade cu ochii boldiţi într-un punct fix şi aşteaptă un moment prielnic evadării, îi dă impresia li Quentin că e, în sfîrşit, ascultat şi că şi-a găsit prietenul mult aşteptat. Aceasta e neînţelegerea fatală din care decurg toate păţaniile în care Quentin stă lipit de Ruby ca marca de scrisoare şi din prea multă bunăvoinţă îi încurcă toate socotelile. Iar Ruby nu ştie cum să se scape de această prietenie cu de-a sila, pe care, în final, evident, o va accepta ca un semn al umanizării sale.

Pe scurt, relaţia dintre Ruby şi Quentin nu se pune în termeni de superioritate sau de depedenţă a unuia dintre ei. Este vorba mai degrabă despre o nonrelaţie pentru că cei doi aparţin unor universuri mentale diferite, despre un hiatus pe care unul dintre personaje vrea cu tot dinadinsul să-l depăşească, din motive numai de el ştiute. Cu aceeaşi situaţie debuta şi un alt film al lui Veber, Le Jaguar, cînd indianul, care face înconjurul lumii desculţ şi în pielea goală ca să sensibilizeze opinia publică mondială în beneficiul junglei amazoniene, se agaţă pur şi simplu de bietul Patrick Bruel, un cartofor nenorocit vînat de creditori, pentru că îl consideră "Alesul". După cum, în Les Fugitifs, neîndemînaticul spărgător de bancă se cramponează de ostaticul său, care e un spărgător profesionist, abia ieşit din puşcărie şi care încearcă să devină un om cumsecade. La autorul Veber (nu întîmplător, el este deopotrivă regizorul şi scenaristul filmelor sale), mecanismul dramaturgic este cam acelaşi: un cuplu masculin alcătuit pe principiul complementarităţii (principiu comic infailibil de la Stan şi Bran încoace) din două fiinţe care pînă la începutul filmului nici habar n-aveau de existenţa celeilalte, una slabă, cealaltă puternică. Resortul comic se află în mîinile celui slab. Un personaj pe care Veber îl plimbă cu succes în toate filmele sale, un soi de nătărău binevoitor de care cei din jur îşi bat joc şi îl folosesc drept sursă de amuzament (Le Diner de cons/ La cină cu un gogoman), pe care îl dispreţuiesc şi încearcă să-l evite (La Chčvre/ Norocul ghinionistului), pe care-l bruftuluiesc, dar de care nu se pot descotorosi. Un fel de căpuşă sentimentală, ghinionistă, pisăloagă, neîndemînatică, tînjind după o prietenie adevărată, cînd plîngăcioasă, cînd fudulă, mereu în contratimp şi, mai presus de orice, extrem de vorbăreaţă. Un nătărău, dar nu un tîmpit, pentru că uneori are sclipiri de inteligenţă cu care-şi scapă din încurcătură partenerul şi pentru că adesea ceea ce persoanele din jur consideră a fi o incurabilă prostie este, de fapt, o înduişătoare candoare.

Veber nu face un secret din faptul că este vorba despre unul şi acelaşi personaj, ci dimpotrivă, pentru că intenţionat îl botează la fel: François Pignon este şi Pierre Richard în Les Fugitifs, şi Daniel Auteuil în Le Placard, şi Jacques Villeret în Le Diner de cons. După cum Pierre Richard în La Chčvre se numeşte François Perrin, ca şi Patrick Bruel în Le Jaguar. Iar ocupaţia lor predilectă este contabilitatea, o maliţiozitate, de asemenea nedisimulată, la adresa funcţionarului finanţist.

Quentin din Tais toi este deocamdată ultimul venit în această serie, iar interpretul său, Gérard Depardieu, este realmente un regal. Atîta inocenţă în privirea lui albastră, atîta fragilitate sufletească îndărătul pumnului de fier, atîta perspicacitate mascată de tembelism reprezintă un tur de forţă chiar şi pentru un actor de prestigiul celebrului Cyrano-Danton-Columb. El reuşeşte să fie chintesenţa gogomanului veberian, deopotrivă amuzant şi călcător pe nervi. Colaborarea dintre Veber si Depardieu este veche (ca şi cu Reno, de altfel, pentru că Veber ştie să-şi fidelizeze interpreţii şi echipa). Numai că de data asta actorului i se schimbă amploaul: în La Chčvre şi în Les Fugitifs, Depardieu era pe postul mai puţin interesant şi mai monocord al durului. Acum, în chip de tembel binevoitor, este pur şi simplu seducător. Iar în final, ai satisfacţia că personajul lui este învingătorul: cuplul se află într-o situaţie mai imposibilă ca oricînd, dar el şi-a cîştigat un prieten. Soluţie tipic veberiană.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara